Alegerile anticipate din Turcia. Pentru Erdogan, astrele s-au aliniat mai devreme

Întrebat cu ceva timp în urmă despre subiectul alegerilor anticipate, preşedintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan a declarat că acesta (subiectul, n.n) nu există: alegerile vor fi la termen – cele locale, pe data de 31 martie 2019, cele prezidenţiale, pe data de 3 noiembrie 2019

Când aliatul său la guvernare, liderul Partidului Acţiunea Naţionalistă, Devlet Bahceli, a ieşit public cu propunerea de desfăşurare a alegerilor prezidenţiale anticipate, preşedintele Erdogan a mimat surprinderea şi a trimis un  apropiat să se intereseze ”dacă e adevărat”.

Propunerea lui Bahceli a fost atât de interesantă şi atrăgătoare, încât nu numai că a fost acceptată, dar alegerile au fost convocate, nu pentru data propusă de acesta (24 august, aniversarea bătăliei de la Manzikert, anul 1071, eveniment cu rezonanţă specială în istoria Turciei), ci chiar cu două luni mai devreme, provocând probleme şi calendarului anului şcolar.

Până la urmă, graba a fost mare

Care sunt motivele / obiectivele / argumentele pentru convocarea alegerilor anticipate în Turcia, o mutare neaşteptată pentru preşedintele Erdogan, un politician care a fructificat anterior mandatele primite pe toată lungimea lor (cele mai recente alegeri anticipate au avut loc în anul 2002)?

Pot fi rezumate în două categorii:

1. - Oficiale, asumate public;
2. - Conjuncturale, reieşind din calculul de oportunitate făcut de preşedintele turc, aliaţii săi.
3.  

Să le detaliem. Argumentele oficiale sunt, primordial, două:

• - necesitatea intrării cât mai rapide în vigoare, pentru a pune capăt stării de incertitudine, a noilor amendamente constituţionale, aprobate prin referendum. Acestea extind puterile preşedintelui, elimină funcţia de prim ministru, conferă arhitecturii de putere din Turcia o configuraţie de republică prezidenţială;
• - evoluţiile regionale, războiul din Siria, situaţia din nordul Irakului.  Încheierea perioadei de tranziţie constituţională ar permite o mai bună gestionare din partea Turciei a răspunsului de la Ankara în aceste direcţii.
•  

Cele neoficiale sunt mai multe şi, probabil, mai interesante şi mai adevărate:

1. - Situaţia economică. Turcia înregistrează o creştere economică ridicată (7,4% pentru anul 2017), dar sunt semnale care indică faptul că, la fel ca şi în alte părţi, aceasta se bazeaza pe un deficit curent ridicat, inflaţie mare, datorie în creştere în sectorul privat. Această situaţie poate induce concluzia că resursele de creştere sunt limitate, iar perioada 2018 – 2019 nu va mai oferi alegătorilor turci suportul de satisfacţie economică actual;
2. - Operaţia militară din Afrin, Siria. Succesul militar împotriva grupării kurde din  nordul Siriei este provizoriu, dacă nu va fi urmat de un acord politic. Turcia nu are un partener politic local căruia să-i transfere puterea, menţinând mai departe controlul prin interpuşi. Federaţia Rusă a declarat deja, prin vocea ministrului său de externe, Serghei Lavrov, că Afrin trebuie să revină autorităţilor siriene. Damascul, după ce va încheia recuperarea teritoriilor din guvernoratele Dar`a şi Idlib, se va întoarce militar şi spre Afrin. Astfel că un succes în 2018 poate deveni o povară pentru Turcia în 2019. Campania militară a stârnit intense emoţii naţionaliste şi a întărit coaliţia aflată la guvernare. Dar vor urma presiunile internaţionale pentru retragerea din cantonul Afrin, costurile economice pentru sprijinul rebelilor, va creşte numărul victimelor. Dividendele operaţiei vor începe să se risipească;
3. - Calculele politice de oportunitate. Aici sunt mai multe scenarii. Preşedintele Erdogan este sub presiunea a mai multor potenţiale evoluţii favorabile  opozanţilor politici:
4.  

1. - a. identificarea unui candidat prezidenţial unic al opoziţiei. Sunt două nume vehiculate în acest moment: fostul preşedinte Abdullah Gul, care ar putea fi o figură unificatoare, putând atrage voturi din toate zonele politice. Gul nu are partid şi nu a manifestat decât în câteva ocazii puterea de a-l înfrunta pe Erdogan. Al doilea nume este cel al fostului ministru de interne, liderul noului partid Iyi (Partidul Binelui / Bun), doamna Meral Aksener. Unele sondaje îi dau şi ei şanse pentru un tur doi. Ambii candidaţi au în acest moment probleme de decizie, de identificare de alianţe, de înregistrare şi adunare de semnături (cazul doamnei Aksener). Timpul ar putea să lucreze în favoarea opoziţiei, care ar găsi resurse să se mobilizeze şi să se unifice;
2. - b. apariţia, aşa cum afirmam anterior, de probleme economice. În anul 2017, precum şi la începutul acestui an, Turcia  a înregistrat o creştere economică importantă, bazată însă pe măsuri populiste, printre care, de exemplu, menţinerea unei rate scăzute a dobânzilor.  Aceste măsuri vor avea consecinţe. Pentru AKP (Partidul Justiţiei şi Dezvoltării), partidul preşedintelui, perspectiva unei crize economice la orizont va fi mai greu de gestionat electoral în anul 2019;
3. - c. apariţia de noi forţe politice care să scadă potenţialul electoral al coaliţiei AKP / MHP. Partidul Iyi, fondat de Meral Aksener, este cel mai periculos pentru coaliţia de la guvernare, pentru că potenţialul său electorat este din aceeaşi zonă naţionalistă, chiar şi islamistă. Unele sondaje dau deja acestui partid aproximativ 10% din voturi, în zona intrării în Parlament, ceea ce ar pune probleme actualei coaliţii. Poate nu e o concidenţă faptul că data alegerilor a fost aleasă cu câteva zile înainte ca acest partid să poată participa la lupta electorală (Partidul Iyi se califică pentru procesul electoral de abia începând cu data de 28 iunie, a.c.);
4. - d. conform unor estimări, la viitoarele alegeri locale din 31 martie 2019,  AKP ar putea pierde în marile oraşe: Istanbul, Ankara, Mersin, Antalya. Poate şi în altele. Un vot negativ, chiar simbolic, la aceste alegeri, ar influenţa şi scrutinul parlamentar şi prezidenţial, programat pentru noiembrie 2019;
5. - e. refacerea potenţialului electoral al principalului partid kurd HDP (Partidul Democrat Popular). La alegerile anterioare, acesta a obţinut un scor bun, care l-a propulsat în parlament, dar măsurile luate de Ankara împotriva unor lideri, acuzaţiile de conexiuni cu PKK, precum şi o serie de decizii controversate în sprijinirea demonstraţiilor violente din sud-estul Turciei, au îndepărtat o parte din electorat. Sunt însă evoluţii din ultima perioadă care arată că partidul îşi reface echipa de conducere  şi se îndreaptă către postura electorală de a intra din nou în legislativ. AKP va pierde astfel varianta redistribuirii voturilor kurde.

Astrele sunt aliniate. E momentul

În concluzie, preşedintele Erdogan a fost interesat să fructifice electoral rezultatele economice actuale, emoţia naţionalistă creată de operaţia din Afrin, să împiedice unificarea opoziţiei pentru alegerile prezidenţiale şi să prevină intrarea în campania electorală a unui nou partid care ar putea pune probleme coaliţiei AKP / MHP. Alegerea momentului a fost una singură: ”cât se poate de repede”. Astrele sunt aproape aliniate. Trebuie să mai aşteptăm un timp, pentru că există şi un calendar electoral care trebuie repectat. Desigur, în octombrie 2018, se vor alinia şi planetele. Acesta este, însă, un eveniment astronomic fără relevanţă pentru viaţa politică.

Conform majorităţii analiştilor, actualul preşedinte va câştiga din primul tur, iar coaliţia AKP / MHP va obţine mai mult de 50% din mandatele parlamentare. Se pot întâmpla şi minuni, dar, cum alegerile vor avea loc pe timpul stării de urgenţă, tocmai prelungită a şaptea oară, pe 18 aprilie, pentru încă trei luni, este greu de crezut că alegătorii vor avea acces la ele.

Pe plan internaţional, regional, alegerile anticipate din Turcia vor pune în stand-by o serie de evoluţii:

• - prezenţa turcă în nordul Siriei / Afrin, fiind improbabilă o retragere a forţelor turce / pro – turce în perioada campaniei electorale;
• - acţiunile forţelor turce împotriva militanţilor PKK, inclusiv din nordul Irakului, care vor continua cu cel puţin aceeaşi intensitate;
• - tonul declaraţiilor publice privind relaţiile cu SUA, UE, NATO, Israel care va continua să fie pe aceeaşi linie, una confruntaţională.
•  

Pentru România, evoluţiile de la Ankara sunt importante cel puţin prin faptul că Turcia este primul partener comercial în afara statelor UE (inclusiv peste SUA). Parteneriatul ruso – turc, format pentru gestionarea situaţiei din Siria, este funcţional şi în Marea Neagră, desigur în alţi parametri. Turcia este membru NATO, dar nu demult a fost aproape de achiziţionarea unui sistem de apărare anti aeriană de producţie chineză, iar acum negociaza achiziţionarea sistemului rusesc S-400.  

La 61 de ani, preşedintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, fost sportiv de performanţă, arată o formă fizică, şi politică, deosebită.

Col. (r.) Laurenţiu Sfinteş. Fost diplomat militar. Membru al Uniunii Ziariştilor Profesionişti.