03 aprilie 2022

Alegeri în Serbia. Sârbii merg la urne pentru a-şi alege preşedintele şi parlamentul / Aleksandar Vucic şi Partidul său Progresist vs Zdravko Ponos şi Alianţa pentru Victorie

Dorin Oancea

Sârbii vor vota duminică în cadrul alegerilor prezidenţiale şi parlamentare care îl opun pe preşedintele în exerciţiu Aleksandar Vucic şi Partidul său Progresist (SNS) unei opoziţii care se angajează să lupte împotriva corupţiei şi să îmbunătăţească protecţia mediului, scrie Reuters.

Sursă foto: Profimedia

Vucic candidează pentru un al doilea mandat de cinci ani cu o promisiune de pace şi stabilitate, în contextul invaziei Rusiei în Ucraina, care a pus Serbia sub presiunea Occidentului pentru a alege între legăturile sale tradiţionale cu Moscova şi aspiraţiile de a adera la Uniunea Europeană.

Votul pentru cei aproximativ 6,5 milioane de alegători din Serbia se deschide la ora 8:00(ora României)  şi se închide la ora 21( (ora României).

Sondajele arată că Vucic, un conservator, poate să câştige în primul tur, în faţa lui Zdravko Ponos, un general de armată în retragere care este candidatul coaliţiei proeuropene şi centriste Alianţa pentru Victorie.

Un sondaj al institutului de sondare Faktor Plus publicat miercuri în cotidianul Blic îl dădea câştigător pe SNS cu 53,6% din voturi. Alianţa pentru Victorie s-a clasat pe locul al doilea, cu 13,7%, iar partenerul de coaliţie al lui Vucic, socialiştii, pe locul al treilea, cu 10,2%. O grupare a ecologiştilor ar obţine 4,7% din voturi, peste pragul de 3% necesar pentru a obţine locuri în parlament, arată sondajul.

Opoziţia a boicotat în mare parte alegerile parlamentare de anul trecut, permiţând SNS şi aliaţii săi să obţină 188 de locuri în parlamentul de 250 de locuri.

Invazia Rusiei din 24 februarie în Ucraina a avut un mare impact asupra campaniilor electorale din Serbia, care încă îşi revine după războaiele din Balcani şi izolarea din anii 1990.

Serbia este aproape în întregime dependentă de gazul rusesc, în timp ce armata sa menţine legături cu armata rusă.

De asemenea, Kremlinul sprijină opoziţia Belgradului faţă de independenţa Kosovo, fosta provincie sudică a Serbiei, cu populaţie predominant albaneză.

Deşi Serbia a sprijinit două rezoluţii ale ONU care condamnă invazia Rusiei în Ucraina, a refuzat să impună sancţiuni împotriva Moscovei.