Al Nashiri, închis pentru o perioadă într-un centru CIA din România, judecat de un tribunal militar american în cazul USS Cole
Mircea OlteanuSauditul Abd al Rahim al Nashiri, care timp de 18 luni a fost deţinut într-o închisoare secretă CIA din România, este judecat de un tribunal militar american, fiind acuzat că ar fi orchestrat atacul asupra navei USS Cole, în urma căruia 17 militari SUA au decedat, informează The New York Times.
Iniţiat în anul 2011, procesul în care Al Nashiri este acuzat că ar fi orchestrat atacul asupra navei USS Cole a rămas timp de mai mulţi ani blocat în faza audierilor preliminare pentru ca în cele din urmă, la începutul acestui an, să fie suspendat pe termen indefinit.
La 20 aprilie 2011, procurorii militari americani au formulat acuzaţii împotriva lui al Nashiri pentru presupusul său rol în atacul împotriva USS Cole din 2000 şi a atacului împotriva petrolierului civil francez MV Limburg în Golful Aden în 2002.
În februarie 2018, colonelul Vance Spath a decis suspendarea procesului după ce mai mulţi avocaţi ai inculpatului au renunţat la caz, în urma unei dispute privind presupusa monitorizare a discuţiilor între avocaţi şi clientul lor. Avocaţii au refuzat să mai participe la proces, citând obligaţii etice.
Al Nashiri este unul din suspecţi de terorism deţinuţi în România, care au fost ulterior transferaţi de Administraţia SUA din închisori secrete ale CIA la Guantanamo Bay, potrivit raportului "Globalizing Torture" publicat de Open Society Justice Initiative, în anul 2013.
El a fost capturat în Dubai, în octombrie 2002, dus la închisoarea secretă CIA Salt Pit din Afganistan şi apoi într-un alt centru secret din Bangkok, Thailanda, unde a fost supus tehnicii de simulare a înecului.
Potrivit unui raport al ONU, la 4 decembrie 2002, CIA l-a transportat pe al Nashiri la bordul unui avion charter cu numărul de înmatriculare N63MU din Bangkok către o închisoare secretă a CIA din Polonia. În Polonia, interogatorii americani l-au suspus pe al Nashirii unor tehnici asimilate torturii. În jurul datei de 6 iunie 2003, Polonia a asistat Statele Unite la transferarea lui de pe teritoriul polonez.
Al Nashiri a fost ulterior deţinut la Rabat, în Maroc, la Guantanamo Bay, în Cuba, şi la o închisoare secretă a CIA din Bucureşti, înainte de a fi dus înapoi la Guantanamo Bay, în septembrie 2006, unde se află în continuare. Administraţia americană a confirmat în septembrie 2006 că al Nashiri a fost unul dintre cei 14 deţinuţi de mare importanţă transferaţi dintr-o închisoare secretă a CIA la Guantanamo Bay.
CEDO a stabilit în cazul Al Nashiri vs. România că ţara noastră este responsabilă pentru încălcarea drepturilor lui Al Nashiri, care timp de 18 luni ar fi fost deţinut într-o închisoare secretă CIA găzduită de România.
Potrivit comunicatului dat publicităţii de instanţa europeană, România ar fi găzduit o închisoare secretă CIA, cunoscută drept Centrul de detenţie NEGRU (Detention Site Black), în perioada septembrie 2003-noiembrie 2005.
CEDO a concluzionat că autorităţile române cunoşteau faptul că CIA va întreprinde acţiuni contrare drepturilor înscrise în Convenţia Europeană a Drepturilor Omului ale deţinutului Al Nashiri. Totodată, România a permis CIA să-l mute pe Al Nashiri într-un alt centru de detenţie, din Lituania sau Afganistan, unde a fost supus în continuare unui tratament necorespunzător.