AIEA: Iranul a început să producă uraniu metalic, utilizat şi în realizarea armelor nucleare
Florin JipaIranul a început să producă uraniu metalic pentru a-l utiliza în cercetare şi drept combustibil la unul din reactoarele sale, Tehran Research Reactor, conform unui comunicat al Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA), potrivit Reuters. Acest lucru înseamnă o încălcare suplimentară a acordului nuclear din 2015.
Conform unui raport, AIEA a studiat, pe 8 februarie, 3,6 grame de uraniu metalic la Fuel Plate Fabrication Plant (FPFP) în Esfahan. În acest moment, Iranul are uraniu metalic îmbogăţit la 20%, în condiţiile în care pentru fabricarea armelor nucleare este nevoie de îmbogăţirea acestuia la 90%, mai arată AIEA.
Franţa, Marea Britanie şi Germania, ţări parte ale acordului nuclear din 2015, şi-au exprimat îngrijorarea cu privire la folosirea de către Iran a uraniului metalic, care nu are „credibilitate în industria civilă, dar are implicaţii militare serioase,” arată Reuters.
Din acordul nuclear semnat în 2015 mai fac parte Uniunea Europeană, Federaţia Rusă şi China, după ce Statele Unite s-au retras în anul 2018, justificând gestul prin faptul că Iranul nu a adus dovezi că nu foloseşte programul nuclear în scop militar.
În acest moment, negocierile dintre SUA şi Iran sunt în impas
Preşedintele SUA Joe Biden a transmis, duminică, un mesaj foarte clar Iranului: SUA vor ridica sancţiunile doar dacă Teheranul revine la toate condiţiile acordului nuclear din 2015.
La rândul său, liderului suprem al Iranului, Ayatollah Ali Khamenei, a cerut Washingtonului să facă prima mişcare.
Acordul nuclear (Joint Comprehensive Plan of Action - JCPoA) a fost menit să limiteze programul nuclear al Iranului în schimbul ridicării sancţiunilor economice.
După scoaterea SUA din Acord, Washingtonul a introdus o politică de „presiune maximă”, Iranul intrând în cea mai gravă criză economică din istoria sa, conform Reuters.
Iranul are ambiţii mari: arme nucleare şi rachete intercontinentale
Ministrul iranian al informaţiilor Mahmoud Alavi a anunţat, în urmă cu două zile, că Iranul ar putea lansa un program nuclear militar dacă Statele Unite vor menţine în continuare sancţiunile impuse, conform Reuters.
Dacă luăm în considerare raportul ONU prin care Coreea de Nord şi Iranul au reluat cooperarea în dezvoltarea rachetelor cu rază lungă de acţiune în 2020, Iranul primind echipamente în schimbul petrolului, realizăm ambiţiile oficialilor iranieni de a realiza rachete cu bătaie mai mare de 5.000 de km, dar şi focoase nucleare.
În acest moment, Iranul sprijină miliţiile insurgente din Yemen, Siria, Irak, Palestina cu rachete şi drone, iar accesul la arme nucleare ar reprezenta un risc imens nu doar pentru securitatea din Orientul Mijlociu, dar şi pentru Europa şi America de Nord.