09 iulie 2026

Agenţia Tass începe secţiunea „operaţia militară specială” cu criza combustibililor şi doborârea dronelor ucrainene

Florin Jipa

Sursă foto: Tass

Prima ştire de la Agenţia rusă Tass despre „operaţiunea militară specială” este despre loviturile ucrainene asupra depozitelor de combustibili. Ieri, Vladimir Putin a fost nevoit să aibă o întrunire online cu principalii decidenţi din Rusia pe criza combustibililor.

A doua ştire este că Armata Rusă a doborât 111 drone ucrainene în ultimele 12 ore. A treia ştire descrie loviturile ruseşti asupra centrelor logistice ucrainene, dar nu explică de ce rachete balistice au lovit blocuri, care cu siguranţă nu pot fi catalogate centre logistice. În a treia ştire se vorbeşte de schimburile de prizonieri şi revenirea civililor în provincia Kursk, despre care ştim că a fost parţial cucerită la un moment dat de Ucraina şi a fost eliberată cu ajutorul militarilor din Coreea de Nord.

Kievul încearcă să afecteze economia rusă, însă obiectivul său principal este să genereze nelinişte în rândul populaţiei, a declarat Putin: „Este absolut clar că inamicul urmăreşte să afecteze economia. Dar, mai presus de toate, încearcă să creeze o stare de tensiune în societate. Înţelegem că aceasta este o sarcină imposibilă.”

Sectorul energetic al Rusiei dispune de o marjă de siguranţă ridicată, ceea ce garantează că demersul Kievului va eşua a mai precizat liderul de la Kremlin.

Putin a completat că actualele deficite de combustibil sunt temporare şi legate, în parte, de dorinţa inamicului de a perturba perioada sărbătorilor: „Este vorba despre situaţii temporare, absolut evidente, corelate totodată cu acţiuni menite să perturbe sărbătorile pentru cetăţenii noştri din sudul ţării, inclusiv din Crimeea.”

Dacă citeşti ştirile de astăzi de pe Tass, aproape ai impresia că Rusia este în apărare şi nu atacă Ucraina de aproape patru ani şi jumătate. Din păcate, jurnaliştii ruşi nu au acoperit deloc discuţiile de la Summit despre necesitatea păcii în Ucraina, încetarea războiului pe actualul aliniament, garanţii de securitate pentru a păstra o pace pe termen lung.

Ucraina a lovit în două zile nouă petroliere ruseşti care transportau combustibil către Crimeea, după o campanie susţinută asupra depozitelor de combustibil din peninsulă.

Dar criza carburanţilor în Rusia nu este doar în Crimeea, cozi sunt inclusiv la Moscova şi Sankt Petersburg, după lovirea rafinăriilor şi depozitelor de combustibili.

Volodimir Zelenski a declarat miercuri, în timpul întâlniriii cu omologul american Donald Trump, că „sancţiunile” aplicate Rusiei au ca scop aducerea lui Putin la masa negocierilor pentru a încheia pacea.