Afganistan - Forţele pentru operaţii speciale, element cheie în stabilizarea şi reconstrucţia ţării
Daniel IlieUna dintre lecţiile învăţate după mai mult de 18 ani prezenţă în Afganistan a Statelor Unite ale Americii (SUA) este că printre puţinele programe de succes derulate în cadrul eforturilor de stabilizare şi reconstrucţie se numără cele al Forţelor pentru operaţii speciale (FOS), atât ale SUA, cât şi ale Coaliţiei Internaţionale. Aceste forţe au planificat şi executat misiuni de asistenţă de securitate menite să faciliteze capacitatea Afganistanului de a descuraja şi a se apăra împotriva ameninţărilor interne, dar şi externe la adresa stabilităţii. Este vorba despre activităţi executate în scopul organizării, echipării, instruirii, creării, reconstruirii, consilierii şi asistenţei în ajutorul eforturilor afgane de planificare, alocare de resurse, generare, întrebuinţare, transfer, sprijin şi susţinere a forţelor speciale de securitate şi apărare, precum şi a instituţiilor care asigură sprijinul acestora. Asistenţa de securitate acoperă o gamă largă de operaţii, de la angajarea militară, la răspuns la criză şi operaţii de contingenţă şi, dacă este cazul, până la operaţii sau campanii de luptă majore.

Situaţia din Afganistan
De peste 18 ani SUA, în fruntea unei coaliţii internaţionale de state, se află implicate în cel mai lung conflict din istoria lor, conflict pornit odată cu invazia Afganistanului în anul 2001 ca răspuns la atacurile teroriste din 11 septembrie 2001 executate asupra New Yorkului şi asupra capitalei federale Washington DC.
Acesta a fost începutul aşa numitului război (campanie militară internaţională) împotriva terorismului care, în Afganistan, a vizat liderii organizaţiei teroriste Al-Qaeda (structură cu sediul pe teritoriul Afganistanului) responsabili de planificarea şi executarea atacurilor teroriste de pe 11 septembrie 2001, dar şi înlăturarea de la putere a guvernului grupării fundamentalist-islamice talibane care guvernase ţara începând cu anul 1996, ţinând mari părţi ale populaţiei în sărăcie extremă şi comiţând numeroase abuzuri împotriva poporului, drepturilor omului, drepturilor femeilor şi a minorităţii Hazara (al treilea grup etnic ca mărime din țară, considerat predominant şiit). Din perspectiva talibanilor aceste acţiuni au constituit un aşa zis atac asupra islamului care, în opinia lui Osama bin Laden (unul dintre fondatorii Al-Qaeda), ar fi necesitat un răspuns major împotriva întregii lumi non-musulmane.
Cu nişte costuri imense, peste 3.500 de vieţi omeneşti pierdute din rândul Coaliţiei Internaţionale (peste 2.300 de americani), mai mult de 60.000 de afgani morţi, zeci de mii de răniţi şi mai mult de 900 miliarde de USD, cheltuţi doar de Guvernul SUA, s-au înregistrat, totuşi, în cei peste 18 ani de acţiuni mai mult sau mai puţin beligerante şi unele rezultate semnificative.
Cel mai important este că forţele Coaliţiei Internaţionale în mod unilateral sau împreună cu forţele de securitate şi apărare afgane au continuat să degradeze şi chiar să elimine efectele operaţiilor de luptă executate de către insurgenţii talibani, dar şi să destructureze, în mare măsură, organizaţiile teroriste de pe teritoriul Afganistanului, precum Al-Qaeda şi aşa numitul Stat Islamic Provincia Korasan (Islamic State of Iraq and the Levant — Khorasan Province - ISIS-K). Nu înseamnă, însă, că acestea au fost total învinse, iar în cazul ISIS-K faptul că în ultima perioadă a pierdut mult din terenul deţinut în special în estul Afganistanului (provinciile Nangarhar şi Kunar) ”nu reprezintă o înfrângere strategică” afirmă şeful Centrului Naţional de Combatere a Terorismului din SUA.
Afganistanul a încetat, astfel, să mai fie o rampă de lansare a atacurilor teroriste asupra teritoriului SUA, cel puţin. Liderul organizaţiei teroriste Al-Qaeda, Osama bin Laden, dar şi fiul acestuia Hamza au fost eliminaţi, iar unul dintre principalii ”arhitecţi” ai atacurilor teroriste din 11 septembrie 2001, Khalid Sheikh Mohammed, a fost capturat şi încarcerat (el este deţinut în prezent în închisoarea din baza militară americană din Guantanamo Bay şi planificat a fi judecat de către un tribunal militar în ianuarie 2021).
Între timp, a fost aleasă o formă de guvernământ tip republică prezidenţială cu un legislativ bicameral, Adunare Naţională, formată din Camera Vârstnicilor (Meshrano Jirga) şi Camera Poporului (Wolesi Jirga), unii indici de dezvoltare umană s-au mai ameliorat (speranţa de viaţă, accesul la educaţie, standardul de viaţă), iar infrastructura, pe alocuri, s-a îmbunătăţit. Progrese, mai încete ce-i drept, s-au făcut şi în participarea şi drepturile femeilor din Afganistan.
Forţele naţionale de securitate şi apărare afgane au ajuns la o încadrare cu personal de aproximativ 245.000 (total militari şi poliţişti atât din cadrul Ministerului Apărării, cât şi din cadrul Ministerului de Interne), dar, deşi Congresul SUA le-a alocat de la începutul invaziei în Afganistan aproximativ 82,5 miliarde USD, se pare că acestea nu au încă o mentalitate combativ-ofensivă şi nici capacitatea operaţională necesare executării de operaţii independente împotriva elementelor insurgente sau teroriste. Ca urmare, situaţia de securitate nu pare a se fi îmbunătăţit considerabil, iar pe acest fond talibanii, dar şi grupările teroriste şi-au păstrat capacitatea de a executa atacuri ofensive cu impact semnificativ, arătând că încă deţin capabilităţi tactice importante. Nu cu mult timp în urmă, pe timpul ultimei întâlniri cu rezidenţi din capitala Kabul, preşedintele afgan, aflând că aceştia sunt nemulţumiţi de situaţia de securitate şi total dezamăgiţi de către forţele poliţieneşti, a promis că va lua măsuri drastice de reformă a acestui aparat destinat tocmai pentru protecţia şi siguranţa cetăţenilor.
Situaţia politică este şi ea complicată, noul parlament inaugurat anul trecut a trecut prin lungi dispute, iar rezultatele alegerilor prezidenţiale, tot amânate şi ele, încă nu au fost stabilite, ţinând ţara captivă în incertitudine şi aruncând o umbră de neîncredere asupra legitimităţii autorităţilor centrale într-o ţară cu o importantă autonomie locală la nivelul guvernatorilor de provincii.
Potrivit Băncii Mondiale, Afganistanul continuă să se confrunte cu condiţii economice aspre şi, deşi se înregistrează progrese în ceea ce priveşte capacitatea de autosusţinere, ţara va continua să depindă de sprijinul financiar al comunităţii internaţionale pe termen mediu, înainte ca veniturile interne şi creşterea sectorului privat să poată finanţa mai multe cheltuieli guvernamentale. Perspectiva de creştere pe termen scurt este supusă unor riscuri semnificative precum violenţa continuă şi instabilitatea politică ce ar putea descuraja şi mai mult investiţiile şi creşterea economică. Pe de altă parte, negocierile de pace pot debloca investiţii şi determina creştere substanţială dacă vor conduce la o îmbunătăţire completă şi susţinută a securităţii.
Recent, americanii au reluat discuţiile de pace întrerupte cu talibanii referitoare la combaterea terorismului şi eventuala retragere a trupelor americane, existând şi un optimism moderat referitor la încheierea cu succes a acestora. Personal nu-mi pot imagina cum ar putea acestea să se încheie cu o înţelegere acceptabilă atâta timp cât autorităţile afgane legitime (guvernul central) sunt excluse de la negocieri, dar vom vedea ce va urma.
Au meritat toate aceste eforturi să fie investite?
Cu toate acestea, în ultima perioadă, din ce în ce mai mulţi reponsabili americani se întreabă dacă acest efort uman, material şi financiar (America a cheltuit doar pentru acţiuni de dezvoltare economică şi susţinerea Forţelor naţionale de securitate şi apărare afgane, în cadrul reconstrucţiei Afganistanului, aproximativ 133 miliarde USD) a meritat să fie făcut pe parcursul celor mai mult de 18 ani de prezenţă în Afganistan, având în vedere numeroasele greşeli care au fost făcute.
Lecţiile învăţate în urma activităţilor de reconstrucţie în Afganistan
Foarte multe răspunsuri la astfel de întrebări au fost formulate în faţa membrilor Congresului american de către Inspectorul General Special pentru Reconstrucţia Afganistanului, John Sopko, şeful Biroului SIGAR (Special Inspector General for Afghanistan Reconstruction) pe timpul audierii sale de la mijlocul lunii ianuarie 2020, în legătură cu concluziile Programului unic de lecţii învăţate al SIGAR iniţiat în anul 2014. Având în vedere exeperienţa, munca laborioasă a acestuia şi a echipei sale, consider că lecţiile învăţate prezentate cu această ocazie sunt foarte grăitoare referitor la acţiunile întreprinse, eşecurile şi succesele înregistrate, greşelile făcute şi modul de remediere pe viitor a acestora. Voi cita în continuare multe dintre afirmaţiile Inspectorului General şi îngrijorările transmise de unii membri ai Congresului, aşa cum au fost formulate pe timpul audierilor.
Congresul a creat SIGAR în 2008 pentru pentru ca acesta să asigure în mod obiectiv şi independent monitorizarea proiectelor şi activităţilor, a combate risipa, frauda şi abuzul în eforturile SUA de reconstrucţie a Afganistanului. Până în prezent SIGAR a publicat peste 600 de audituri, inspecţii şi alte rapoarte care au reuşit să economisească peste 3 miliarde de USD din banii contribuabilului american şi trimiterea în judecată a 130 de persoane pentru abateri în cadrul efortului de reconstrucţie.
Programul unic de lecţii învăţate al SIGAR este limitat doar la ”reconstrucţie”, nu se referă la efortul de luptă a trupelor în Afganistan şi nu evaluează strategiile sau capabilităţile diplomatice şi militare ale SUA, având doar acest mandat. El supervizează, însă, toate activităţile de consiliere, instruire şi asistenţă ale Forţelor naţionale de securitate şi apărare afgane în cadrul efortului de reconstrucţie.
Se estimează că de la începutul invaziei, SUA au cheltuit aproximativ 133 miliarde USD pe dezvoltare şi asistenţă a Afganistanului (reprezintă mai mulţi bani decât au fost alocaţi Planului Marshall pentru Europa unde cultura era, totuşi, asemănătoare cu cea a SUA). SIGAR a constatat că mare parte din fonduri au fost risipite, pierdute, furate sau au eşuat să rezolve problemele pe care trebuiau să le rezolve. ”Este clar că banii contribuabililor americani nu au fost cheltuiţi cum trebuie. De exemplu, 9 miliarde USD au fost cheltuiţi pe programele de combatere a traficului de narcotice, dar azi Afganistanul este cel mai mare producător de opium care finanţează terorismul. Cum este posibil ca după 20 de ani petrecuţi şi mii de vieţi pierdute să nu putem să încetinim producţia de droguri? Este clar că eforturile noastre de combatere a producţiei şi traficului de droguri au eşuat”.
”Am învăţat, de asemena, că strategia noastră de a construi o armată afgană şi forţe de poliţie naţionale nu a dus la îmbunătăţirea situaţiei de securitate. Lipsa de coordonare, utilizarea necorespunzătoare a fondurilor şi instruirea insuficientă a afganilor a făcut ca efortul de reducere a violenţelor pe întreg cuprinsul ţării să eşueze. Este complet neacceptabil şi publicarea în ediţia Washington Post a <Afghan Papers> din decembrie 2019 serveşte ca o amintire a greşelilor noastre din trecut şi subliniază importanţa demersurilor Administraţiei Trump de a pune capăt acestui război”.
Din miile de pagini ale sutelor de rapoarte se desprind 6 lecţii învăţate principale, spune Inspectorul General:
1. Reconstrucţia de succes a Afganistanului este incompatibilă cu cu insecuritatea continuă.
2. Corupţia necontrolată din Afganistan a subminat obiectivele americane acolo şi, din nefericire, noi am favorizat acea corupţie.
3. După înfrângerea iniţială a talibanilor, nu am avut o strategie clară de reconstrucţie şi nici o unică categorie de forţe militare, agenţie sau ţară responsabilă de acest efort în Afganistan.
4. Termenele/ calendarul stabilite politic au subminat eforturile SUA de reconstrucţie în Afganistan.
5. Rotirea constantă a personalului la 6 sau la 9 luni în teatrul de operaţii a avut un impact negativ asupra eforturilor de reconstrucţie.
6. Pentru a fi eficace, eforturile de reconstrucţie trebuie să fie bazate pe o înţelegere mai bună din punct de vedere istoric, social, juridic şi politic al tradiţiilor naţiunii gazdă Afganistan.
Cu ce notă a fost evaluată performanţa americanilor în Afganistan?
Întrebat cum ar evalua performanţa acţiunilor întreprinse de americani, Inspectorul General a răspuns că ”Dacă am fi făcut o treabă de măcar nota 5 sau 5 cu minus în Afganistan ar însemna că am fi făcut o treabă bună. Practic noi doar ne-am prezentat la cursuri. Una dintre greşelile făcute este că am încercat să dăm afganilor tot ce avem noi când ei doreau doar un pic de pace şi un pic de justiţie. Am vorbit despre asta în raportul nostru despre stabilizarea Afganistanului”.
De ce mint unele rapoarte referitoare la progresul înregistrat în Afganistan?
În contextul în care, periodic, liderii militari americani menţionează progrese sau puncte de cotitură în evoluţia situaţiei din Afganistan, membri ai Congresului se întreabă de ce rapoartele SIGAR susţin că nu există o soluţie militară la această problemă.
John Sopko spune că ”există o neconcordanţă între ceea ce agenţii precum Departamentul Apărării sau USAID [organizaţie americană ce conduce dezvoltarea internaţională şi eforturile umanitare pentru a salva vieţi, a reduce sărăcia, a consolida guvernanţa democratică şi a ajuta oamenii să progreseze dincolo de asistenţă] spun că se petrece şi ceea ce eu şi staff-ul meu am văzut în teren. Acesta este unul din motivele pentru care am realizat raportul cu lecţii învăţate. Problema este că nu există o motivaţie pentru a spune adevărul. Noi am creat, de fapt, o motivaţie care-i face pe oameni aproape să mintă. Există un iz de mitomanie şi îngâmfare în toată problema legată de Afganistan. Se creează de jos în sus un stimulent din cauza intervalelor de timp scurte … eşti acolo pentru o perioadă de doar 6, 9 luni sau 1 an ca să arăţi că ai avut succes. Aia se raportează în sus pe lanţul de comandă ierarhic şi până să realizezi, deja Preşedintele vorbeşte despre un succes care, de fapt, nu există. Ar trebui să vedem care este modul în care noi facem business în Afganistan sau chiar în SUA”.
Programele FOS de asistenţă de securitate sunt cele care funcţionează bine în Afganistan
Congresmenii au vrut să afle ce a funcţionat totuşi în Afganistan, iar Inspectorul General a afirmat fără echivoc că acesta a fost programul de asistenţă de securitate derulat de Forţele pentru operaţii speciale (FOS), dar şi programul similar derulat de Forţele aeriene ale SUA. Şi se pare că este vorba despre expertiză, simţul datoriei, angajament, conexiune, dar şi continuitate. Consilierea, instruirea şi asistenţa adecvate necesită personal atent instruit şi selecţionat care se potriveşte profilului unui consilier ce poate să execute cu profesionalism astfel de activităţi într-o ţară străină, fiind adaptabil din punct de vedere cultural într-un mediu ce poate părea adesea ambiguu sau haotic. Şi FOS asta fac selecţionează şi trimit în misiune consilieri sau grupuri de consilieri cu expertiza necesară de a consilia, instrui şi asista pe omologii lor afgani, de exemplu operatori de FOS care consiliază operatori de FOS. Dacă să presupunem că trebuie consiliată, instruită şi asistată o subunitate de poliţie specială sau una de tip comando din FOS ale armatei, atunci nu poţi desemna instructori infanterişti să execute aceste activităţi cu oamenii de consiliat, ci trimiţi în misiune cei mai buni instructori sau operatori de FOS cu experienţă operaţională în structuri similare.
Astfel, Inspectorul General a spus că ”raportul nostru de lecţii învăţate ne spune că acolo unde avem consistenţă în oferirea de instruire şi aducem oameni care să execute misiuni pentru mai mult de 6 luni şi vezi asta în special la FOS care execută activităţi excelente de instruire şi dacă ne uităm la forţele armate afgane, acum, cele mai bune structuri care luptă sunt FOS cu care echipele noastre sunt conectate, trăiesc şi lucrează împreună cu ele. Cealaltă arie în care am avut succes sunt Forţele aeriene afgane. Forţele aeriene ale SUA au făcut o treabă excelentă în special cu câteva platforme aeriene, cred că A39 este cea mai bună, unde mentorii noştri au lucrat deja de 4 ani şi au făcut ca forţele aeriene să fie unul dintre cele mai bune programe pe care le avem”. În schimb, ”Forţele afgane de apărare convenţionale şi în particular Poliţia afgană sunt un coşmar fără speranţă şi un dezastru. Şi asta deoarece rotim unităţi care nu sunt antrenate să facă consiliere, instruire şi asistenţă o dată la 6 luni sau la 9 luni, după care pleacă acasă. Încă mai procedăm aşa”.
În loc de concluzii
Audierea lui John Sopko a continuat pe durata a mai mult de două ore acesta aducând la cunoştinţa congresmenilor americani o multitudine de alte concluzii interesante şi care explică într-o mare măsură eşecul multor programe derulate de Coaliţia Internaţională din Afganistan şi în principal de americani. Se pare că a fost vorba şi de proasta gestionare a proiectelor, nerespectându-se unul dintre principiile de bază ale managementului de proiecte şi anume adaptarea acestora la mediu, în special la tradiţiile Afganistanului, mare parte din fonduri fiind risipite, pierdute, furate sau nereuşind să rezolve problemele pe care trebuiau să le rezolve.
”Corupţia pare să fie o problemă mai mare decât talibanii pentru efortul de război şi reconstrucţia Afganistanului”, a spus Inspectorul General. Talibanii speculează acest fapt inclusiv în procesul de recrutare, arătându-i cu degetul pe ofiţerii şi şefii corupţi care obţin toate contractele cu guvernul şi spunând că acest lucru se întâmplă din cauza americanilor.
Alte concluzii sunt dureros de neplăcute. ”Am trimis acolo militari pentru maxim 9 luni sau mai puţin şi ei trebuiau să arate că au avut succes în misiune. Şi ei minţeau nu pentru că erau mincinoşi, ci pentru că vroiau să poată fi promovaţi şi astfel arătau că au avut succes în turul lor de misiune. Aceasta este problema pe care o avem, sistemul de management al resurselor umane este defect, sistemul de achiziţii este defect, sistemul de rotire în teatrul de operaţii este defect. Problemele pe care le vedem în Afganistan sunt similare cu modul de funcţionare a guvernului aici în SUA”.
FOS române execută încă misiuni de consiliere, instruire şi asistenţă (componente ale asistenţei de securitate) a unor subunităţi omoloage din subordinea Ministerului de Interne al Afganistanului. Pentru a avea succes, consilierii FOS trebuie să obţină încrederea şi respectul omologilor lor afgani. Ei trebuie să acţioneze ca lideri în măsură să inspire şi influenţeze acţiunile celor pe care îi consiliază, instruiesc şi asistă. Lucrul, locuitul, mâncatul şi împărtăşirea în comun a aceloraşi greutăţi şi pericole creează legături emoţionale puternice între aceştia şi omologii lor afgani. Iar această abordare trebuie menţinută indiferent de durata perioada de rotire a consilierilor în teatrul de operaţii, păstrând conexiunile deja create, asigurând continuitatea şi acţionând pentru atingerea aceluiaşi obiectiv menţionat în strategia aplicată de către Coaliţia Internaţională în Afganistan.
Personal, în urma experienţelor trăite în acest teatru de operaţii, pot confirma în totalitate realitatea acestor lecţii învăţate. În ceea ce priveşte cetăţenii afgani pe care i-am întâlnit, cred că, de fapt, mulţi dintre ei nu îşi doresc o societatea ideală, ci doar securitate, siguranţă, stabilitate economică şi şansa de a duce o viaţă normală. Aceasta a fost percepţia mea în urma interacţiunilor pe care le-am avut cu membri simpli ai Forţelor naţionale de securitate şi apărare afgane pe timpul activităţilor de consiliere, instruire şi asistenţă, angajaţi locali care asigurau unele servicii de campanie în bazele militare în care am fost dislocat, antreprenori care gestionau mici afaceri în bazarele organizate în aceste facilităţi sau cu oamenii întâlniţi pur şi simplu pe timpul misiunilor executate în afara acelor baze militare.
