Afganii care aşteaptă să primească viza specială pentru imigranţi vor fi găzduiţi câteva zile în bazele militare din SUA. Primii 2.500 vor merge la Baza Fort Lee
Andreea SoarePentagonul plănuieşte să aducă în bazele americane jur de 2.500 de afgani care au ajutat forţele militare americane în Afganistan - ca translatori sau prin alte mijloace - după ce aceştia vor fi evacuaţi din ţară, transmite Military.com.
Primii afgani care vor ajunge în SUA vor merge la Baza Fort Lee, Virginia, a declarat secretarul de presă al Pentagonului, John Kirby, în timpul unei declaraţii de presă. Ceilalţi afgani vor merge către alte baze militare americane, însă Kirby nu a oferit mai multe detalii.
Odată ajunşi la aceste baze, afganii vor aştepta să primească viza americană, după ce trec prin întreg procesul de acordare a vizei speciale pentru imigranţi.
„Vom oferi acestor oameni locuri în care să fie în siguranţă pentru câteva zile, până ce procesul se încheie (n.r. de acordare a vizei)... şi înainte de a putea merge altundeva în SUA”, a declarat Kirby.
Afganii vor primi cazare, mâncare şi îngrijiri medicale. Aceştia vor sta doar câteva zile în Baza Fort Lee, astfel că nu este necesară construirea altor clădiri pentru ei.
Dintre cei 2.500 de afgani care sunt în SUA în cadrul Operaţiei Refugiul Aliaţilor, 700 au încheiat procesul de verificare a aspectelor legate de securitate, iar restul sunt membrii familiilor acestora.