Aeronave F-15 israeliene au însoţit două bombardiere americane
Florin Jipa
Mai multe aeronave israeliene F-15 au escortat, astăzi, două bombardiere americane B-52, care au survolat regiuni din Orientul Mijlociu, arată Ministerul Apărării din Israel.
Misiunea este parte a cooperării strategice a Statelor Unite cu partenerii din zonă, au anunţat şi Forţele Aeriene americane.
De la începutul anului, mai multe bombardiere americane au executat misiuni pentru "descurajarea unei potenţiale agresiuni" pe fondul creşterii tensiunilor cu Iranul, care sprijină miliţiile şiite cu armament pentru a bombarda forţele americane şi partenere din zona Golfului.