Administraţia Trump vinde Arabiei Saudite 3.000 bombe GBU-39, în valoare de 290 de milioane de dolari
Andreea SoareAdministraţia Trump a aprobat un contract în valoare de 290 de milioane de dolari privind vânzarea către Arabia Saudită a unor bombe GBU-39, se arată într-o notificare a Congresului american, publicată marţi, relatează The Hill.
Departamentul de Stat a aprobat vânzarea a 3.000 de bombe GBU-39, produse de Boeing, către Arabia Saudită. Pe lânge bombele GBU-39, SUA vor vinde şi muniţie şi alte echipamente de aceeaşi natură, transmite DSCA (Defence Security Cooperation Agency).
Recent, administraţia Trump a înaintat o licenţă care permite companiei Raytheon să vândă Arabiei Saudite, direct, 7.500 de bombe Paveway, într-un contract în valoare de 478 de milioane de dolari.
Mai mulţi legislatori din ambele partide americane s-au opus acestor vânzări de armament către Arabia Saudită din cauza preocupărilor privind posibila utilizare a acestora în războiul din Yemen. Preocupările legislatorilor SUA s-au amplificat după moartea jurnalistului Jamal Khashoggi, în 2018, în spatele căreia s-ar fi aflat chiar Prinţul Moştenitor al Arabiei Saudite, Mohammed bin Salman.
Cu toate acestea, preşedintele Trump susţine că înarmarea Arabiei Saudite va ajuta la combaterea ameninţărilor venite din partea Iranului.
Potrivit documentelor publicate marţi, această vânzare de bombe GBU-39 va „ajuta politica externă a SUA şi obiectivele de securitate naţională, prin consolidarea securităţii unei ţări prietenoase, care continuă să reprezinte o forţă importantă pentru stabilitatea politică şi creşterea economică din Orientul Mijlociu”, citează The Hill.
Legislatorii SUA au la dispoziţie, începând cu 29.12.2020, 30 de zile pentru a bloca această vânzare. Termenul limită pentru o astfel de acţiune coincide cu începutul mandatului preşedintelui-ales, Joseph Biden.
Tot marţi, SUA au anunţat alte două contracte importante: Kuweit va primi elicoptere AH-64E Apache, în valoare de 4 miliarde de dolari, iar Egipt primeşte echipamente militare necesare avioanelor de luptă pentru a combate atacul cu rachete, dar şi sisteme de atac, pentru suma de 170 milioane dolari.