01 iulie 2019

Administraţia SUA vrea să blocheze traseul gazelor ruse către Europa din raţiuni politice şi economice

Sergiu Medar

Urmare a ignorării de către Rusia a legislaţiei europene şi neţinând cont de faptul că d-na Angela Merkel, folosindu-şi poziţia influentă pe care o are în Uniunea Europeană, a girat pentru încadrarea proiectului Nord Stream 2 în reglementările europene, SUA au luat decizia de a trece la sancţionarea Rusiei pentru nerespectarea deciziei forumului european. Un grup bipartizan de senatori ai Congresului SUA a introdus în Senat o rezoluţie privind sancţionarea persoanelor şi firmelor ce participă la proiectul menţionat.

Sursă foto: Mediafax

Proiectul Nord Stream 2 presupune construcţia unei a doua conducte submarine, în lungime de 1225 km, în valoare de 8,39 miliarde de euro, care să lege oraşele Viborg (Rusia)  de Greiswald (Germania), în vederea dublării cantităţii de gaz natural livrată către Europa. Prin acest proiect Rusia intenţionează să creeze dependenţa statelor europene de gazul rusesc şi, de aici, prin utilizarea politică a procesului de livrare de gaze, să poată influenţa deciziile UE sau NATO.

Pe data de 8 februarie 2019, Consiliul UE a supus la vot propunerea Comisiei Europene referitoare la modificările la Directiva Gazului pentru a impune o serie de condiţii aplicabile nu numai pentru conducta Nord Stream 2 ci şi pentru celelalte conducte europene ce aduc petrol şi gaze din Rusia. Direct interesată de conducta prin Marea Baltică, d-na Merkel a intervenit personal în negocieri şi a obţinut din partea Consiliului Europei responsabilitatea de a supraveghea, în numele Uniunii Europene, aplicarea prevederilor Directivei Gazului în proiectul Nord Stream 2. Întrucât, până în prezent, nu au fost făcute publice informaţii potrivit cărora prevederile Directivei ar fi început să fie aplicate,  este discutabil dacă Rusia şi-a respectat promisiunile făcute. Nerespectarea acestora atunci când d-na Merkel a girat pentru Gazprom, va diminua poziţia cancelarului german în UE şi de aici limitarea posibilităţilor de a sprijini, în continuare, Rusia în deciziile politice ale UE.

SUA se opune deschis acestui proiect întrucât, aşa cum a afirmat Donald Trump  în iulie 2018, la Summit-ul NATO de la Bruxelles. Washingtonul nu acceptă să plătească din banii contribuabilului american pentru asigurarea securităţii Germaniei, împotriva celui cu care aceasta derulează afaceri ajungând să depindă energetic şi politic chiar de Rusia. Văzând că proiectul Nord Stream 2 continuă nestingherit, iar Rusia ignoră legislaţia europeană, SUA, după repetate ameninţări cu sancţiuni, aplicate celor implicaţi în proiectele conductelor europene incluse în Directiva Gazului, au introdus în Congresul SUA o legislaţie pentru impunerea acestor sancţiuni.

Această legislaţie a fost făcută publică a doua zi după ce Trump a reluat, cu ocazia anunţului tranzacţiei de 8 miliarde de dolari cu Polonia pentru furnizarea de către SUA de gaze lichefiate,  cele  spuse la Summit-ul NATO din vara anului trecut, potrivit cărora gazele furnizate prin Nord Stream 2 vor face “Germania ostatec al Rusiei”. 

Noua legislaţie, intitulată Energy Security Cooperation with Allied Partners in Europe (ESCAPE) Act of 2019, este propusă de un grup bipartizan de senatori, al cărei iniţiator a fost John Barraso, republican de  Wyoming. Obiectivele legislaţiei sunt:

·         reducerea dependenţei statelor aliate sau partenere, de resursele de energie care provin din Rusia, în scopul asigurării unei stări de  securitate energetică robustă şi de durată

·         condamnarea şi descurajarea Guvernului Federaţiei Ruse de a folosi resursele de energie ca armă geopolitică folosită în scopul coerciţiei, intimidării şi influenţării a statelor ce sunt făcute dependente de resursele ruse de energie.

·         creşterea securităţii energetice a statelor europene prin accesul facil şi sigur la resurse diferite de energie

·         promovarea securităţii energetice prin cooperarea cu Uniunea Europeană şi alţi aliaţi ai SUA, pentru dezvoltarea unei pieţe libere de energie care asigure accesul la resurse de energie, furnizori şi rute de transport diversificate

·         opoziţia faţă de proiectul Nord Stream 2 care afectează negativ securitatea energetică a Uniunii Europene, economia Ucrainei şi a altor state est-europene

·         sprijinul acordat statelor aliate şi partenere, prin furnizarea de energie de către SUA

Legislaţia dă instrucţiuni reprezentanţilor SUA la NATO să convingă statele membre ale Alianţei să acţioneze în aşa fel încât să asigure securitatea energetică a NATO. De aceea recomandă diversificarea resurselor de energie ca şi a rutelor de transport către beneficiari. În acest sens recomandă administraţiei SUA să crească exportul de energie către statele NATO. Considerând că furnizarea de energie numai din Rusia afectează capacitatea de acţiune a statelor NATO, congresmenii consideră că această ameninţare poate fi anulată prin furnizarea de gaze naturale lichefiate din SUA. Un capitol al noii legislaţii este destinat tocmai acestei recomandări.  

Congresul SUA îl însărcinează pe Secretarul de Stat al SUA ca, împreună cu Administratorul Agenţiei pentru Dezvoltare Internaţională şi cu Secretarul Energiei să elaboreze şi să prezinte, în termen de 90 de zile, comitetelor de specialitate a Congresului SUA, Strategia Transatlantică pentru Energie a SUA.

Noua legislaţie propusă Congresului SUA prevede impunerea de sancţiuni decidenţilor sau companiilor ruse sau străine care investesc sau participă sub orice formă la modernizarea vechilor conducte sau la construcţia de noi conducte de petrol şi gaze care să permită transportul de energie din Rusia către statele NATO. Aceste sancţiuni se referă la persoane, companii private sau de stat şi ele sunt de acelaşi tip ca şi cele impuse de SUA Rusiei după anexarea Crimeei, conform rezoluţiei Congresului SUA Countering America’s Adversaries  Through Sanctions ( 22 USC 9529).

Cu ocazia participării la ceremonia de inaugurare a noului preşedinte al Ucrainei Volodimir Zelenski, Rick Perry, Secretarul Energiei al SUA vorbind despre această rezoluţie a Congresului SUA, a anunţat că preşedintele Trump consideră conducta Nord Stream 2 o ameninţare pentru securitatea europeană.

Senatorul Tom Cotton, unul din co-sponsorii legislaţiei a declarat că “ Dacă proiectul nu va fi oprit, Moscova va folosi conducta pentru a diviza naţiunile est-europene de cele central şi vest europene “.

Henning Kothe, şef de proiect al Nord Stream 2 a menţionat că cei care participă la proiect ştiu că SUA urmează să impună sancţiuni companiilor implicate în construcţia Nord Stream 2. ” Ştim că există un risc. Nu credem că aceste sancţiuni vor fi aplicate. Noi, desigur, suntem în permanent contact cu companiile cu care lucrăm pentru ca, împreună să luam deciziile cele mai bune. Până acum niciun contractor nu a părăsit proiectul”.      

Dmitry Peskov, purtătorul de cuvânt al lui Putin, a declarat referitor la impunerea de sancţiuni de către SUA că “proiectul (Nord Stream 2, n.n. ) a fost în mare măsură implementat şi suntem convinşi că acesta va fi finalizat spre beneficiul consumatorilor europeni”. Referitor la ameninţarea SUA Peskov a declarat că aceasta “nu este altceva decât o manifestare deschisă a unei competiţii neloiale”. Se referea, bineînţeles la faptul că SUA s-a oferit să livreze statelor europene gaze lichefiate.

Rusia şi SUA se acuză reciproc de faptul că, fiecare, încearcă să folosească energia ca armă în atingerea unor scopuri politice.

Igor Sechin, preşedintele Rosneft, cea mai mare companie petrolieră rusă, considerat adjunct -de facto- al lui Putin, declara referitor la sancţiunile SUA: “Realitatea astăzi este ca Statele Unite folosesc energia ca o armă politică la scară globală. Sancţiunile, sau doar ameninţarea cu impunerea acestora, au efect destructiv asupra pieţei globale de energie. SUA impune sancţiuni principalelor state producătoare de energie în lume, ca Venezuela şi Iran tocmai pentru face loc livrărilor de gaze din producţia SUA”.

Acest aspect, cu conotaţii comerciale în favoarea SUA, nu a fost negat de iniţiatorul principal al legislaţiei care a declarat că : „ESCAPE Act îi va lua lui Putin principala armă geopolitică prin sancţionarea conductei Nord Stream 2 şi creşterea exporturilor americane de gaze naturale.... Aceasta are sens dacă folosim resursele pentru a ne ajuta aliaţii şi pentru a scădea influenţa Rusiei în regiune”    

Introducerea acestei legislaţii este doar începutul unui proces destul de lung. În cazul în care va fi votată în Senat, aceasta se va trimite în Camera Deputaţilor şi după aprobare, se va înainta la semnat la preşedintele SUA.