Administraţia de la Teheran l-a convocat pe ambasadorul britanic în legătură cu sechestrarea unui tanc petrolier iranian la Gibraltar
Mircea OlteanuAmbasadorul Marii Britanii la Teheran a fost convocat de autorităţile din Iran în semn de protest faţă de sechestrarea unui tanc petrolier iranian în zona regiunii britanice Gibraltar, a declarat un oficial iranian, informează postul BBC News.
Abbas Mousavi, un purtător de cuvânt al Ministerului de Externe de la Teheran a catalogat acţiunea de sechestrare drept o "formă de piraterie" şi a cerut restituirea imediată a tancului petrolier, aflat sub pavilion panamez.
Mousavi a precizat că ambasadorul britanic Robert Macaire a fost convocat în legătură cu "sechestrarea ilegală" a tancului petrolier.
La cererea autorităţilor din Gibraltar, Marea Britanie a trimis un detaşament de 30 de infanterişti marini pentru a ajuta la oprirea şi sechestrarea navei despre care se crede că ar fi transportat petrol către o rafinărie din Siria, încălcând sancţiunile impuse de Uniunea Europeană regimului de la Damasc.
Nava Grace 1 a fost oprită în dimineaţa zilei de joi de către forţele de securitate din Gibraltar, ajutate de un detaşament de infanterişti marini britanici.
Potrivit unui comunicat al Guvernului din Gibraltar, existau suspiciuni rezonabile cu privire la faptul că petrolierul transporta petrol către rafinăria Banyas din Siria.
Josep Borrell, ministrul interimar de Externe al Spaniei, a declarat că nava a fost sechestrată în urma "unei cereri a SUA către Marea Britanie".
La rândul său, consilierul prezidenţial american pentru Securitate Naţională, John Bolton, a declarat că sechestrarea tancului petrolier este o "veste excelentă", adăugând că nava încărcată cu petrol se îndrepta spre Siria, încălcând astfel sancţiunile impuse regimului de la Damasc de către Uniunea Europeană.
Oficialul american a mai afirmat că Statele Unite şi aliaţii săi vor continua să împiedice regimurile din Teheran şi Damasc să "profite de pe urma acestui comerţ ilicit".
Potrivit Refinitiv Eikon, nava plecase din Iran, iar dacă va fi confirmat că aceasta transporta petrol iranian, încercarea de livrare către Siria ar putea reprezenta şi o încălcare a sancţiunilor impuse de Statele Unite exporturilor de petrol iranian.
Uniunea Europeană a impus sancţiuni Siriei în mai 2011. Acestea vizează 277 de oficiali, printre care şi miniştri, pentru rolul lor în „oprimarea violentă” a civililor. UE a blocat activele a 72 de entităţi şi a impus un embargo asupra petrolului din Siria, dar şi restricţii în domeniu