Adio „neutralitate”. China transmite UE că nu vrea ca Rusia să piardă războiul din Ucraina
Andreea SoareMinistrul chinez de externe, Wang Yi, i-a transmis diplomatei Kaja Kallas, pe 3 iulie, că Beijingul nu poate permite ca Rusia să piardă războiul din Ucraina, în contextul în care SUA par să îşi îndrepte tot mai mult atenţia pe regiunea Indo-Pacifică, scrie South China Morning Post.

Se pare că declaraţiile făcute de Wang sugerează că războiul din Ucraina ar putea să servească intereselor strategice ale Chinei întrucât ar devia atenţia SUA de la Beijing şi de la pregătirile sale pentru o posibilă invazie în Taiwan.
China şi Rusia sunt aliate şi, în ciuda aparentei „neutralităţi” a Chinei în privinţa războiului din Ucraina şi a deschiderii sale de a media încheierea conflictului, Beijingul a ajutat Moscova să evite sancţiunile occidentale şi a devenit o sursă esenţiale pentru ruşi în privinţa bunurilor cu dublă întrebuinţare (civilă şi militară).
Bloomberg scria, în iunie, că Donald Trump a încetat din a mai face presiuni la adresa Chinei pentru sprijinul acordat Rusiei în război, întrucât vrea să se concentreze pe reluarea relaţiei diplomatice şi comerciale cu Beijing.
Transparenţa Beijingul faţă de intenţiile sale în acest război i-a uimit pe diplomaţii europeni, iar SCMP scris că Wang i-a oferit Kajei Kallas o lecţie de „realpolitik” în timpul întâlnirii lor de 4 ore. Wang a respins, însă, orice acuzaţie venită din partea UE cu privire la susţinerea Rusiei în război.
