28 aprilie 2022

Adevăruri ascunse despre scufundarea crucişătorului Moskva

Carol Florea

În ziua de 14 aprilie, crucişătorul purtător de rachete Moskva din clasa Slava (Proiect 1164) a fost scufundat în Marea Neagră de două rachete antinavă RK-360MT Neptun ucrainene. Unele analize elaborate după atac au concluzionat că cele două rachete antinavă Neptun nu dispuneau de o încărcătură de luptă suficientă pentru a putea scufunda o navă cu un asemenea deplasament, iar adevărata cauză a scufundării crucişătorului rusesc o reprezintă anumite greşeli în proiectarea navei.

Sursă foto: Mediafax

Atacul împotriva navei Moskva a readus în actualitate pericolul reprezentat de rachetele antinavă, dar şi mijloacele de apărare contra acestora. De la scufundarea navei Moskva o serie de publicaţii offline şi online au început să analizeze atacul pe baza informaţiilor difuzate în spaţiul public.

 

Implicarea avionului de patrulare maritimă P-8A Poseidon

La câteva zile de la atac, au apărut informaţii privind posibila implicare a unui aparat de patrulare maritimă P-8 Poseidon care a urmărit şi comunicat poziţia navei ruseşti cu puţin timp înainte de executarea atacului. În afara poziţiilor comunicate de Poseidon, există posibilitatea conjugării datele furnizate de dronele Bayraktar sau radarele de cercetare maritimă Mineral-U care dispun de o rază de acţiune de peste 500 km.

P-8A Poseidon MRA Mk.1 este un avion modern de patrulare maritimă cu rază lungă de acţiune dotat cu senzori pentru supraveghere maritimă, echipamente  pentru operaţii de căutare-salvare şi sisteme pentru lupta antisubmarin.

P-8A Poseidon are un echipaj de 9 militari (2 piloţi şi 7 operatori echipamente), poate transporta şi lansa 129 de geamanduri radio-acustice pentru descoperirea submarinelor (64 pot fi monitorizate simultan) şi are o rază de acţiune de peste 6.500 km. În privinţa sistemelor de la bord, avionul dispune de un radar de cercetare maritimă Raytheon AN/APY-10, echipamente pentru măsuri de sprijin electronic - ESM (Electronic Support Measures) de tip NG AN/ALQ-240 (V) şi aparatură  electronooptică şi în IR (EO/IR) L-3 WESCAM MX-20HD.

Imediat ce un vas suspect este descoperit şi identificat, avionul poate transmite poziţia acestuia către grupările navale proprii sau îl poate ataca folosind rachete antinavă AGM-84 Harpoon şi torpile lansate din aer Mk 45. Avionul dispune de capacitatea de a controla sisteme aeriene fără echipaj - UAS (Unmanned Aerial Systems), dotate cu senzori de cercetare maritimă, fapt ce îi măreşte considerabil raza de acţiune.

Simpla implicare a aparatului Poseidon, deşi importantă, nu reprezintă însă aspectul decisiv al confruntării, după cum vom vedea în continuare.  

 

Tactica de atac a forţelor ucrainene

Majoritatea navelor dispun de un orizont radar de 25-30 km – iar acesta este în general raza maximă la care pot descoperi şi urmări prin propriile mijloace rachetele antinavă adverse. În plus, majoritatea rachetelor antinavă (cu viteze subsonice) dispun de o amprentă redusă de radiolocaţie (RCS), care în combinaţie cu fundalul mării sau factorii hidrometeorologici îngreunează considerabil distanţa de descoperire. În multe cazuri, navele-ţintă descoperă prima oară rachetele antinavă în momentul în care sunt iluminate de radarul de bord al rachetei (sub 20km).   

Moskva era echipată cu numeroase mijloace de apărare antiaeriene, cum ar fi 64 de rachete AA cu rază lungă de acţiune S-300F Fort (SA-N-6 Grumble), 40 de rachete AA cu rază scurtă de acţiune OSA-M2 (SA-N-4 Gecko), şase sisteme artileristice AK-630M cal.30 mm cu cadenţă mare de tragere (5.000 lovituri/min.) pentru apărarea apropiată a navei (CIWS) şi un tun naval cu două ţevi AK-130 cal. 130 mm (bătaie 22 km şi cadenţă 40 lovituri/min.).

Datorită traiectoriei razante cu suprafaţa apei (sea skimming), între 3-10 m deasupra valurilor, cele două rachete s-au strecurat sub posibilităţile radarului de cercetare aeriană al navei MR-800 Voshkod/Top Pair (3D) sau ale  radarului de cercetare aeriană şi la suprafaţa apei MR-700 Fregat/Top Steer (3D) şi au lovit nava nepregătită.

Numai că planificarea unui astfel de atac împotriva unei nave cu un deplasament mare implică anumite calcule înainte de atac, ucrainenii neştiind dacă rachetele vor reuşi sau nu să scape de descoperire/interceptare.

Unul dintre acestea se referă la numărul de rachete necesar pentru scufundarea vasului. La un asemenea deplasament, ucrainenii trebuiau să se asigure că cel puţin cinci rachete loveau nava, deoarece Neptun transportă o încărcătură de luptă de 150 kg, suficientă pentru a distruge nave cu un deplasament de până la 5.000 de tone, în timp ce Moskva avea un deplasament de 11.500 de tone.

Ţinând cont de armamentul şi echipamentele defensive ale navei atacate, un alt calcul se referă la câte rachete puteau, teoretic, să fie interceptate. Potrivit unor studii, se estimează că, teoretic, Moskva avea capacitatea de interceptare a şase rachete. Astfel, rachetele antiaeriene SA-N-6/SA-N-4 puteau intercepta două rachete antinavă, tunurile AK-630M cal.30mm – două rachete şi instalaţiile de bruiaj/înşelare/ţinte false de radiolocaţie PK-2 DL – două rachete.

Calculul final ne spune că ucrainenii trebuiau să lanseze 11 rachete pentru a garanta reuşita, adică scufundarea navei - cinci pentru saturarea sistemelor defensive şi asigurarea încărcăturii de luptă necesare, plus alte şase care urmau să fie pierdute în urma interceptării.

 

Adevărata cauză a scufundării navei

După cum s-a văzut, nu s-au lansat 11 rachete, ci doar două care nu au fost descoperite şi au lovit nava la babord. Deşi nava dispunea de mijloacele necesare pentru a riposta, nimic nu dovedeşte că echipajul rus a descoperit rachetele şi că a folosit armamentul din dotarea navei. Evident, două rachete prevăzute cu 300 kg de exploziv puteau avaria şi nu scufunda nava rusească.

După analizarea imaginilor cu nava lovită, rachetele au lovit nava în zona celor opt instalaţii de lansare a rachetelor antinavă P-1000 (aflate la babord). Ţinând cont de faptul că au existat incendii şi explozii la bord, rezultă că încărcăturile de luptă şi combustibilul rachetelor de la bordul crucişătorului au explodat după lovire, pecetluind soarta vasului.

Aşadar, cauza evidentă şi cea mai probabilă a scufundării crucişătorului rusesc o reprezintă amplasarea deficitară a rampelor de lansare a rachetelor antinavă P-1000 deasupra punţii şi nu în interiorul navei pentru protecţie. Acest defect de proiectare a permis ca doar două Neptun ucrainene să aibă efectul a peste cinci rachete antinavă şi în final să scufunde Moskva.   

 

O ripostă adecvată în cazul atacului cu rachete antinavă

Un exemplu interesant de ripostă adecvată îl constituie cazul distrugătorului american purtător de rachete USS Manson, care pe parcursul unei săptămâni în luna octombrie 2016 a fost supus la trei atacuri cu rachete antinavă.

În data de 3 octombrie 2016, distrugătorul purtător de rachete USS Mason (DDG-87) - echipat cu sistemul de luptă AEGIS care integrează diferite sisteme de luptă pentru combaterea ţintelor aeriene, navale sau submarine - a fost dislocat, alături de alte trei nave, în largul coastelor Yemenului.

Pe 9 octombrie 2016, USS Mason, aflat într-un raion de patrulare în strâmtoarea Bab-el-Mandeb a fost ţinta unui atac cu două rachete C-802 lansate de pe teritoriul controlat de rebelii Houthi.

Rachetele C-802 sunt de fabricaţie chineză, au o viteză subsonică şi o încărcătură de luptă de 165 kg. Au o rază de acţiune de 120 km şi zboară la 5-7m deasupra mării (3-5 m pe porţiunea finală a traiectoriei). În linii mari, au caracteristici similare rachetelor ucrainene. Rebelii au negat că au lansat rachetele antinavă asupra navei americane.

În acest prim atac, distrugătorul american a lansat două rachete antiaeriene RIM-66 Standard SM-2 şi o rachetă antiaeriană RIM-162 ESSM (Evolved SeaSparrow Missile) pentru interceptarea rachetelor, precum şi o încărcătură de înşelare Nulka (de fabricaţie australiană). Nu se cunoaşte dacă ambele rachete au căzut în mare datorită unor defecţiuni sau dacă au fost lovite de rachetele antiaeriene americane.

Pe 12 octombrie 2016, USS Mason a fost ţinta unui nou atac cu două rachete lansate de pe teritoriul Yemenit de lângă oraşul Al Hudaydah în timp ce acţiona în strâmtoarea Bab-el-Mandeb. Informaţiile difuzate după atac au fost contradictorii,  unele arătând că prima rachetă a fost interceptată iar altele că a căzut în mare, în timp ce a doua a fost interceptată de Mason la o distanţă de 13 km.

Pe 15 octombrie 2016, distrugătorul a fost ţinta celui de-al treilea atac executat cu cinci rachete de croazieră antinavă C-802 în timp ce acţiona în Marea Roşie la nord de strâmtoarea Bab el-Mandeb. Distrugătorul a lansat o ţintă falsă de radiolocaţie, o încărcătură de înşelare în IR şi mai multe rachete antiaeriene Standard SM-2, neutralizând sau interceptând patru din cele cinci rachete antinavă. A cincea rachetă a fost neutralizată cu ajutorul unei ţinte false de radiolocaţie lansată de distrugătorul USS Nitze (echipat tot cu sistemul AEGIS), după ce a fost avertizată de USS Mason asupra ameninţărilor.

Cazul distrugătorului Mason ilustrează destul de concludent, pe de o parte  avantajele sistemului AEGIS şi pe de altă parte eficienţa unui echipaj bine antrenat, alertat, şi cooperarea realizată în timpul confruntării în cadrul grupării navale americane.