Acordul ruso-ucrainian cu privire la grâu şi întrebările pe care le ridică
Radu MuşetescuPe 23 iulie 2022, a fost semnat la Istanbul un acord între Ucraina şi Federaţia Rusă (intermediat de Turcia), cu participarea Naţiunilor Unite, prin care Moscova se angajează să nu blocheze sau să împiedice în vreun fel exporturile de cereale ale Ucrainei derulate prin anumite coridoare care leagă trei porturi ucrainene de Strâmtorile Bosfor şi Dardanele (şi cererea globală). Aparent, Acordul pare a satisface pe toată lumea. Domnul Antonio Guterres, Secretarul General al Naţiunilor Unite, într-un acces emoţional, afirma că „promovarea bunăstării umanităţii a fost forţa motrice a acestor negocieri”. Există, însă, şi anumite întrebări care pot fi ridicate din punct de vedere strategic. Următoarele şase luni vor demonstra dacă încheierea unui asemenea acord a fost oportun atât ca strategie a Ucrainei în conflictul său cu Rusia, cât şi ca modalitate de a preveni o eventuală criză alimentară la nivel global.
La o primă vedere, Acordul de la Istanbul pare a adresa una dintre problemele stringente generate pe plan internaţional de Războiul din Ucraina. Cele două ţări aflate în conflict sunt unele dintre cele mai mari producătoare de cereale pe plan internaţional, iar desfăşurarea ostilităţilor a blocat accesul acestora pe pieţele internaţionale. Altfel spus, milioane de tone de cereale din Ucraina sunt blocate pe diferite niveluri ale lanţului de aprovizionare. Acest lucru pare a crea o penurie pe piaţa internaţională, ceea ce ar putea duce la probleme sociale grave în unele ţări din lume şi, mai ales, a celor mai sărace.
Încheierea Acordului ridică şi unele întrebări care vizează:
- Va împiedica Acordul criza alimentară care se profilează la orizont?
- Va permite Acordul ca Ucraina să îşi sporească abilitatea de a purta războiul?
- Va reuşi Acordul să menţină o presiune economică semnificativă asupra Federaţiei Ruse astfel încât aceasta să îşi reconsidere obiectivele invaziei ţării vecine?
Nici una dintre cele trei întrebări de mai sus nu are un răspuns pozitiv tranşant şi lipsit de echivoc. Ba dimpotrivă, analizat în logica de ansamblu a conflictului din Ucraina, Moscova pare a fi un câştigător detaşat. Ceea ce sugerează că Federaţia Rusă are cărţi de valoare în confruntarea sa cu democraţiile occidentale. Iar abilitatea diplomaţiei ruse de a instrumentaliza aceste cărţi este redutabilă. Multe altele pot apărea în viitorul apropiat.
Întreaga analiză legată de impactul blocării exporturilor ucrainene de cereale asupra unei crize alimentare porneşte de la constatarea că peste 20 de milioane de tone de cereale – blocate in diferite stadii ale lanţului de aprovizionare pe teritoriul Ucrainei – nu vor ajunge pe pieţele internaţionale şi, în consecinţă, acest lucru va determina o criză alimentară în sensul de penurie. Acelaşi lucru se spune despre recolta din acest an, unde se estimează că circa 25 de milioane de tone vor lua calea exportului.
Se argumentează că aceste blocaje vor declanşa o creştere dramatică a preţului, iar ţările mai puţin dezvoltate, mai ales cele din Africa şi Orientul Mijlociu, vor fi afectate în mod dramatic. În consecinţă, vor aparea atât drame umane, cât şi tulburări sociale şi instabilitate politică în aceste zone. Ceea ce, în mod evident, democraţiile mature din ţările dezvoltate nu doresc, mai ales în acest moment.
Această logică are, însăm o lacună majoră: principala problema a pieţelor, a generării de penurie sau de abundenţă, nu este legată în principal de volumul cererii sau al oferitei (sau al creşterii sau scăderii acestora) ci, în mod esenţial, logica economică este legată de dinamica şi nivelul preţului la care această cerere şi ofertă se întâlnesc. A te concentra în analiză doar pe volumul cantitativ al ofertei (ignorând cererea) sau doar pe cerere (ignorând oferta) duce în mod inerent la o precară analiză a preţului. Preţul este însă mecanismul fundamental de alocare a resurselor pe orice piaţă. Or preţul la cereale pe pieţele internaţionale a cunoscut o evoluţie cel puţin contradictorie. Dacă, imediat după invazie, acesta a crescut în mod semnificativ (la niveluri de peste 50%), în timp, pieţele globale au internalizat acest şoc cantitativ. Chiar înainte de încheierea Acordului de la Istanbul (şi nu neapărat în anticiparea lui) preţul s-a întors spre niveluri de dinainte de 24 februarie 2022.
Fig. 1 Dinamica preţului la grâu pe piaţa americană (cea mai mare din lume) în ultimele 6 luni
Altfel spus, la acest moment, nu există în realitate o criză alimentară generată de conflictul din Ucraina. Ponderea celor două ţări în producţia şi comerţul cu cereale, deşi indubitabil semnificativă, nu este decisivă pentru a determina o criză internaţională. Va fi ea oare decisivă peste şase luni, în toiul iernii? Nu neapărat, în măsura în care iarna din emisfera nordică este, de fapt, vară în emisfera sudică, iar marii producători de cereale de aici (Argentina, Brazilia, Australia, etc.) vor veni pe piaţă cu propriile lor producţii.
Existenţa unor rute fizice de export – sigure ca urmare a angajamentului participanţilor la Acord – nu elimină provocările date de conflict în ansamblul său asupra costurilor existente pe lanţul de aprovizionare pentru grâul ucrainian: costuri logistice suplimentare de rerouting din cauza distrugerii de infrastructură din Ucraina, creşterea primelor de asigurare a acestora (care probabil nu vor scădea doar datorita unor angajamente – de exemplu, oricând un vas încărcat cu cereale poate fi atacat de beligeranţi din eroare, etc.). Altfel spus, grâul ucrainian va cunoaşte oricum o creştere de preţ (din cauza creşterii indubitabile a costurilor), care îl va face mai puţin competitiv pe pieţele internaţionale sau, dintr-o altă perspectivă, factor contributor la creşterile de preţ pe pieţele internaţionale.
Ceea ce este mai puţin mediatizat legat de acest Acord este că el anulează unele sancţiuni aplicate anterior tranzacţiilor internaţionale ale Federaţiei Ruse. Acest fapt presupune abilitatea exportatorilor ruşi de a se întoarce pe pieţele internaţionale şi, mai mult, abilitatea instituţiilor financiare ruse de a desfăşura tranzacţii legate de comerţul cu produse agricole (mai mult, chiar si produse suport, precum îngrăşămintele sau piesele şi componentele de echipamente agricole). Practic, comerţul internaţional cu produse agroalimentare al Rusiei pare a se întoarce la situaţia de a fi scutit de orice sancţiune. Or, un asemenea rezultat al acordului reprezintă un câştig excelent pentru diplomaţia rusă care: demonstrează că Rusia nu poate fi sancţionată „prea tare”, că Moscova a „salvat” milioane de oameni din ţările sărace (estimarea Naţiunilor Unite ar fi de 47 de milioane) datorită disponibilităţii sale de a se abţine de la atacuri împotriva Ucrainei, că, inerent, „se vor face afaceri” cu companiile din Federaţia Rusă, etc.
În 2020, Rusia exporta cereale în valoare de circa 11,5 miliarde USD, iar Ucraina în valoare de circa 9,4 miliarde. Aparent, câştigurile celor două părţi sunt echivalente ba, mai mult, abilitatea Ucrainei de a folosi aceste sume în valută este mult mai mare ca a Rusiei. Pentru o ţară cu un buget de câteva ori mai mic, suma reprezintă, în mod relativ, cu mult mai mult. Cu toate acestea, câştigurile valutare ale Ucrainei pot reprezenta prea puţin pentru compromisurile făcute. Cele 10 miliarde de USD obţinute prin acord sunt ridiculizate de sumele alocate sub forma de asistenţă de către Statele Unite ale Americii şi Uniunea Europeană.
Dacă scopul principal al Kievului a fost acela de a salva sectorul agricol – şi producătorii naţionali – de la faliment, abordarea aleasă este (iarăşi) precară. Trebuie făcută o separare între cele două probleme: soarta agriculturii din această ţară şi problema aducerii producţiei de cereale din acest an pe piaţa internaţională. Un mecanism mult mai eficient ar fi fost cel de a-i compensa pe producătorii agricoli ucraineni prin achiziţionarea de către statul ucrainean (sau, şi mai bine, de către Naţiunile Unite) la preţuri de piaţă a cerealelor pe care le-au produs (fapt ce ar salva aceşti producători de la falimentul individual) iar problema exportului ar fi trebuit gestionată de către Naţiunile Unite sau o agenţie a acestora. Actualul Acord nu garantează că producătorii agricoli ucraineni vor fi salvaţi de la faliment, fiindcă preţul producţiei lor ar putea rămâne necompetitiv.
Una dintre puţinele veşti bune legate de către acest Acord este faptul că el reprezintă o recunoaştere implicită a Moscovei că nu poate dezvolta mecanisme comerciale alternative pieţelor internaţionale. Altfel spus, Federaţia Rusă nu va rezolva niciodată problema economică ridicată de sancţiunile la care este supusă prin alte mecanisme decât cele care există deja. De exemplu, Federaţia Rusă ar fi putut exporta direct către aceste ţări sărace cereale prin care să le acopere cererea şi evita, astfel, penuria. Dar nu o poate face. În consecinţă, orice altă „inovaţie” faţă de mecanismul economic al pieţelor internaţionale reprezintă doar un exerciţiu intelectual.
Cu toate acestea, aşa cum a declarat preşedintele Joe Biden, din primul moment, sancţiunile economice au nevoie de un anumit timp pentru a crea efectele preconizate. A pierde răbdarea în acest proces reprezintă o eroare strategică.
