Acordul Israel – Emiratele Arabe Unite. „Preţul corect” plătit de fiecare parte

Acordul este o surpriză. Este şi un eveniment?

Anunţul făcut de premierul israelian, după confirmarea primită de la Washington, a fost neaşteptat, dar previzibil. Angajat într-un pariu riscant prin asumarea faptului că anexarea părţii de la Valea Iordanului şi Marea Moartă a Cisiordaniei a intrat în linie dreaptă, în timp ce, de fapt, se afla într-o fundătură, premierul israelian a găsit o soluţie pentru ieşirea din capcană, fără a lăsa impresia că renunţă la ceva.

Situaţia a fost prezentată plastic de către David Friedman, ambasadorul SUA la Ierusalim: planurile de anexare sunt doar „suspendate” prin acest acord, dar nu eliminate. „Acum nu e momentul” ar putea fi traducerea explicaţiei diplomatului american, altfel unul din cei mai aprigi susţinători ai comunităţilor evreieşti din Iudeea şi Samaria, denumirea israeliană a teritoriului care ar fi urmat să fie anexat. Dar „aplicarea suveranităţii israeliene” asupra acestui teritoriu este, în acest moment, incompatibilă cu procesul de normalizare a relaţiilor Israelului cu lumea arabă. Punct.

Sursă foto: Mediafax

Ambasadorul a fost şi mai plastic: „noi, acum, ne punem ouăle în coşul păcii” / „we are putting our eggs into the basket  of peace.”

Acordul cu Emiratele este doar începutul. Vor urma alte state arabe. Nu se ştie cât va dura procesul. De-abia după aceea, anexarea ar putea reveni pe agendă.

La nivel personal, premierul Netanyahu şi-a dobândit o alură de om de stat, cum puţini predecesori o au: de a fi realizat un acord de pace cu o ţară din tabăra arabă adversă. Chiar dacă nu este vorba despre unul dintre vecini şi chiar dacă nu urmează unui conflict.

Pe de altă parte, dulceaţa acestei realizări nu poate ascunde amărăciunea neîndeplinirii celeilalte promisiuni: de a extinde graniţele statului de la Marea Mediterană la Marea Moartă. Iar cei care ştiu ce gust are cu adevărat această decizie sunt chiar votanţii săi credincioşi.

Anunţul, oricât ar părea de paradoxal, îndepărtează perspectiva alegerilor anticipate, a patra consultare în decurs de doar ceva mai mult de un an. Partidul său, Likud, nu stă foarte bine în sondaje, consolarea fiind că nici partenerul său nenatural de coaliţie, Alianţa Albastru şi Alb, nu are, nici el, perspective prea optimiste. Gestionarea mediocră a fazei a doua a pandemiei COVID-19, precum şi îndepărtarea momentului anexării unei părţi a Cisiordaniei, atârnă greu la capitolul încredere publică pentru actualul premier.

Acordul cu Emiratele Arabe Unite nu contribuie cu niciun vot la bilanţul pre-electoral al lui Netanyahu.

Până la acest moment, demonstraţia noastră este că acordul este important dar nu e un eveniment. Şi, totuşi, există, un element care îl poate aduce la acest nivel. Chiar dacă indirect, acordul legitimează sintagma „pământ pentru pace”, cea care ar fi trebui să stea la temelia creării a două state în teritoriul aflat între Mediterana şi Marea Moartă. Renunţarea la anexare presupune renunţarea la pământ, în schimbul unui acord de pace cu un stat aflat la 2000 km distanţă. Este o consecinţă şi o realitate resimţită în special de suporterii premierului Netanyahu, care îi reproşează acid: „ne-ai promis anexarea, ne-ai furnizat, în schimb, zboruri directe la Abu Dhabi”.

De ce acum? De ce Emiratele Arabe Unite?

Ţara din Golf cochetează de anii buni cu cercurile de afaceri israeliene. Iar dacă faci afaceri, ajungi şi la probleme politice şi de securitate. Faptul că pe teritoriul emiratelor există şi o comunitate evreiască de aproximativ 3.000, destul de mulţi dacă judecăm după contextul regional, ajută şi el. Iar dacă menţionăm că această comunitate este una nouă, recent apărută, ceea ce înseamnă că mediul local este pozitiv unei astfel de prezenţe, nu prea mai sunt multe de demonstrat.

De prin 2015, Israelul a ajuns să fie reprezentat oficial în Abu Dhabi, ca membru al Agenţiei Internaţionale pentru Energie Regenerabilă / IRENA, ceea ce a permis numeroase vizite oficiale israeliene într-o ţară cu care, altfel, nu avea relaţii diplomatice.

Emiratele Arabe Unite au poziţii similare cu Israelul în ceea ce priveşte Iranul şi Frăţia Musulmană. Aceasta din urmă este creatoarea Hamas, gruparea palestiniană principală din Fâşia Gaza. În consecinţă, poziţiile faţă de această organizaţie sunt, se poate spune, apropiate, la Ierusalim şi Abu Dhabi.

Unul din cele mai interesante domenii în care a existat o colaborare între cele două ţări este cel al structurilor de cyber defense. Este o situaţie destul de specială întrucât cooperarea digitală presupune un grad mare de încredere, iar lucrurile se petreceau între două state care nu trecuseră de prima fază a acesteia: recunoaşterea diplomatică reciprocă. Unele din firmele de top, DarkMatter şi NSO Group, prima emirateză, cea de-a doua israeliană, au avut cooperări în dosare extrem de sensibile. Era şi normal, în condiţiile în care ambele aveau printre angajaţi foşti membri ai Unităţii 8200, o structură a armatei israeliene special antrenată pentru a-i monitoriza pe teroriştii arabi şi palestinieni. O expertiză necesară şi în Golf, potenţial extinsă pentru a-i include pe islamişti, dizidenţi, eventual chiar şi pe unii lideri locali.

Surse media, dintre cele mai documentate din regiune, afirmă că a existat şi o cooperare militară indirectă, rezervişti israelieni fiind angajaţi de firme emirateze de securitate şi oferind consultanţă în locuri precum Yemen sau Libia. Un astfel de angajament nu se poate materializa, însă, fără acordul structurilor de securitate israeliene, ceea ce presupune că, acolo unde au acţionat, „foştii” israelieni au continuat să promoveze şi interesele statului evreu. Cum respectivele operaţii presupuneau şi îndeplinirea unor obiective naţionale ale Emiratelor, se poate aprecia că a existat de mult timp o abordare comună în unele probleme regionale, unele dintre ele destul de fierbinţi.

Este rupt frontul arab?

Prezentând acordul în faţa presei, Jared Kushner, ginerele preşedintele, dar şi coordonatorul negocierilor pentru celălalt acord / plan de pace, dintre israelieni şi palestinieni, a precizat: „Este o bună şansă ca o altă ţară (arabă, n.n.) să anunţe un acord cu Israelul în zilele următoare” / „There is a good chance that another country could make a deal with Israel in the coming days.”

După declaraţie, au urmat speculaţiile, presupunerile, analizele bazate pe cooperări anterioare, ca şi în cazul Emiratelor Arabe Unite. La acest moment, printre candidaţii la o astfel de decizie se înscriu Bahrainul (care a găzduit şi reuniunea „economică” a negocierilor pentru planul de pace israeliano – palestinian, propus de Administraţia Trump) sau Omanul (stat vizitat acum doi ani de premierul Netanyahu, o premieră în absenţa aceloraşi relaţii diplomatice).

La câteva zile după prezentarea acordului între Israel şi Emiratele Arabe Unite, Mauritania, un stat membru al Ligii Arabe, a apreciat, printr-un comunicat al ministerului de externe, „înţelepciunea şi buna judecată” a conducerii Emiratelor, dezvoltând şi faptul că „Abu Dhabi are dreptul suveran şi completa independenţă de a lua o astfel de decizie care priveşte interesele sale naţionale”. Deci nu ar fi chiar contra...

Nici Sudanul nu este în afara discuţiilor, un acord de „normalizare” a relaţiilor putând fi semnat chiar înainte de sfârşitul acestui an. Dar surpriza ar putea veni chiar de la un vecin apropiat – deşi această variantă este greu de crezut şi mult mai greu de realizat – preşedintele libanez lăsând uşa deschisă unui eventual acord de pace cu vecinul său de la sud, cu care Libanul este încă, tehnic, în stare de război. Întrebat dacă Libanul este pregătit să facă pace cu Israelul, acesta a răspuns: „Depinde. Avem probleme cu Israelul, trebuie întâi să le rezolvăm”.

Dar de aceea sunt negocierile, să rezolve probleme şi conflicte.  Sau, cum zice preşedintele Trump: „Se întâmplă lucruri despre care nu pot să vorbesc”.

Nimic spre foarte puţin despre palestinieni

Deşi acordul dintre Israel şi Emiratele Arabe Unite este şi despre ei - mai ales despre ei, dacă e să ne luăm după declaraţiile politice justificatoare ale încheierii documentului - palestinienii rămân cu negaţiile şi cu sprijinul platonic primit de la cele câteva state care le mai suportă cauza. Anexarea a 30% din Cisiordania, oprită prin acest acord, conform declaraţiilor oficialilor emiratezi, fusese deja pusă în stand-by de intervenţiile americane şi de aripa moderată a coaliţiei de guvernare israeliene, condusă de Benny Gantz şi Gabi Ashkenazi. Nu din simpatii pro-palestiniene, cât din calcul pragmatic asupra consecinţelor acestui act, în actuala conjunctură regională.

Ministrul emiratez de externe, Anwar Gargash, a afirmat că acordul va ajuta în obţinerea statalităţii de către palestinieni. Palestinienii nu par a fi de acord cu acest bine cu de-a sila, mai ales liderii din Gaza. Dar nici la Ramallah, lucrurile nu sunt văzute diferit: „Vă rog, nu ne mai faceţi favoruri. Nu suntem frunza de smochin a nimănui” / „Please don’t do us a favor. We are nobody’s fig leaf!” a scris, pe twitter, Hanan Ashrawi, unul din liderii Organizaţiei pentru Eliberarea Palestinei.

Ambasadorul palestinian de la Abu Dhabi, retras de la post, este o primă pierdere colaterală a bunelor intenţii.

„Preţul corect” plătit de fiecare parte

Nimic pe lumea asta nu vine gratis. Nici la evrei, nici la arabi. În interiorul următoarelor trei săptămâni, delegaţiile din Israel şi Emiratele Arabe Unite se vor întâlni  pentru a pune la punct şi semna acorduri pe diferite domenii, cele mai probabile fiind cele privind investiţiile, turismul, liniile aeriene directe, securitatea, reprezentanţele diplomatice. Conform textului acordului cadru, Emiratele se vor alătura şi proiectului american „Strategic Agenda for the Middle East”, ceea ce va presupune şi relaţii preferenţiale între SUA şi Emirate.

Acordul „Abraham”, denumit astfel după patriarhul comun al celor trei religii monoteiste - creştinism, islamism, iudaism - este deja contestat şi lăudat în egală măsură, dar semnatarii, cei care vor participa la ceremonia ce se va organiza la Casa Albă, speră ca dividendele să fie mai mari decât preţul politic plătit prin acceptarea lui.  Desigur, pacea vine prima în lista realizărilor. „Binecuvântaţi sunt făcătorii de pace”/ „Blessed are the peacemakers”, scrie într-un comunicat semnat de Mike Pompeo, secretarul de stat al SUA,  şi transmis imediat după anunţarea acordului. În comunicat se mai face o referire la cooperarea economică dintre două din cele mai avansate economii din regiune.  

Detaliind, putem spune că substanţa acestui document se află mai ales în deschiderea economică pe care o permite şi extinde. În cursul lunii iulie, firme din Israel şi Emiratele Arabe Unite au încheiat contracte pentru cooperarea în domeniul inteligenţei artificiale. Deschiderea către Israel este, în fapt, şi către SUA, iar firmele de lobby israeliene din Washington ar putea promova transferuri americane de tehnologii militare inaccesibile până în prezent pentru Abu Dhabi. Se discută şi despre investiţii emirateze în SUA, de genul refacerii infrastructurii portuare a oraşului New Orleans, încă suferind urmările uraganului Katrina. La momentul când a fost făcută propunerea iniţială, Emiratele nu aveau o imagine favorabilă în rândul politicienilor locali din SUA. Acordul ar putea schimba acest lucru. Israelul ar putea deschide pentru Emirate şi uşi în domeniul accesului la informaţii clasificate privind, îndeosebi, Iranul.

Desigur, acordul este despre pace şi despre sprijinirea, cu voia sau fără voia lor, a palestinienilor. Dar nici beneficiile colaterale enumerate nu vor face rău.

Va fi o toamnă interesantă. În Ţara Sfântă, dar şi în Ţara Tuturor Posibilităţilor

Casa Albă va organiza ceremonia de semnare oficială a acordului, cu participarea, deocamdată neconfirmată, a premierului israelian Benjamin Netanyahu şi a şeicului Mohammed bin Zayed Al Nahyan, prinţul moştenitor şi liderul informal al Emiratelor Arabe Unite. Preşedintele american, Donald Trump, se va putea prezenta drept promotorul păcii în Orientul Mijlociu. Dacă, între timp, o altă capitală arabă, îşi va fi dat consimţământul pentru un gest similar, cu atât mai bine. Un preşedinte care poate, în acelaşi timp, să aducă militarii americani acasă, dar să şi menţină pacea acolo de unde îi retrage, poate să aştepte cu optimism alegerile din noiembrie.

Probabil, tot la alegeri se va gândi şi prim-ministrul Netanyahu în prima sa vizită externă de la declanşarea crizei medicale. La alegerile pe care nu este foarte clar dacă va avea rost să le convoace anticipat, a patra oară după 19 aprilie 2019. Sondajele nu sunt favorabile, încheierea acordului i-a îndepărtat o parte din suporterii cei mai înfocaţi, iar gestionarea crizei, în faza a doua a epidemiei, s-a dovedit o catastrofă. Cu ochii pe procentele din sondaje, premierul va calcula dacă a sosit momentul.

Nu a fost cel al anexării promise, poate va fi cel al alegerilor pentru a se elibera de parteneriatul acesta forţat cu alianţa generalilor. Dacă acordul cu Emiratele Arabe Unite va ajuta la luarea unei decizii care să ajute şi pe malul Potomacului şi pe cel al Iordanului, vom afla către sfârşitul lunii august.