Acordul Brexit va fi supus votului parlamentar în ianuarie
Mihai DraghiciAcordul pe tema ieşirii Marii Britanii din Uniunea Europeană va fi supus votului Camerei Comunelor în perioada 14-20 ianuarie, a anunţat luni după-amiază premierul Theresa May, citată de postul Sky News.
Premierul Marii Britanii i-a îndemnat pe deputaţi să voteze în favoarea "intereselor naţionale".
Theresa May a reiterat că se opune organizării unui nou referendum privind apartenenţa la Uniunea Europeană, argumentând că ar fi "erodată încrederea poporului britanic". Cetăţenii britanici s-au pronunţat la limită în favoarea ieşirii din Uniunea Europeană în referendumul din 2016.
Un nou referendum "nu ar aduce Marea Britanie în avans", ci mai degrabă "ar diviza ţara şi mai mult", a subliniat Theresa May, respingând şi ipoteza prelungirii negocierilor cu Uniunea Europeană.
Jeremy Corbyn, liderul Partidului Laburist (centru-stânga, de opoziţie), a acuzat-o pe Theresa May că a generat o amplă "criză" politică internă. "Este vorba de o criză constituţională al cărei arhitect este premierul (...). Nici măcar Cabinetul guvernamental nu funcţionează. Autoritatea prim-ministrului a fost pierdută (...). Este clar că premierul a eşuat în renegocierea Acordului Brexit, a eşuat în obţinerea garanţiilor", a declarat Jeremy Corbyn.