24 iunie 2019

Acord SUA - Polonia pentru pre-poziţionarea forţelor americane la graniţa de est a NATO

Monitorul Apărării şi Securităţii

NATO continuă să joace un rol vital în menţinerea securităţii colective în Europa, dar nu este singurul organism supranaţional din regiune. La căderea Zidului Berlinului, erau 16 membri ai NATO. Acum există 29 de ţări cu acest statut. În plus, Alianţa are mai multe state partenere. Extinderea NATO are implicaţii asupra doctrinei, interoperabilităţii, echipamentelor şi liniilor interioare logistice şi de comunicaţie. Mai ales ale statelor care contribuie decisiv la capabilităţile comune, cum sunt SUA. În aceste condiţii, SUA îşi pre-poziţionează unele elemente de dispozitiv pe teritoriul european, în scopul reducerii timpului de reacţie în cazul unui conflict, dar şi pentru asigurarea sprijinului logistic şi operaţional.

Sursă foto: Mediafax

De ce este nevoie de o pre-poziţionare?

Dacă în anii '70 şi '80, unităţile armatei americane trebuiau să fie pregătite să se deplaseze de la locaţiile lor pe o distanţă de aproximativ 350 km până la graniţa dintre Germania de Est şi cea de Vest, în prezent unităţile ar trebui să se deplaseze peste 2.800 km, din garnizoanele de dislocare la pace până la flancul nord-estic al NATO de pe ţărmurile Mării Baltice sau la flancul sud-estic al Mării Negre.

Extinderea NATO are implicaţii şi asupra condiţiilor de executare a acţiunilor militare, climatul variind de la veri mediteraneene până la ierni scandinave. Planificatorii militari, dar şi unităţile care se deplasează efectiv trebuie să ia în considerare diverse terenuri, de la munţi, cum ar fi Munţii Alpi şi Munţii Carpaţi, până la câmpiile din Germania şi Polonia şi dealurile din regiunea baltică, acoperite dens cu păduri şi bogate în lacuri.

În acest context forţele armate americane îşi creează  avantajul strategic prin anticiparea crizelor şi situaţiilor neprevăzute, dar şi prin pre-poziţionarea unor elemente de dispozitiv.

Noul acord dintre SUA şi Polonia nu se rezumă la suplimentarea cu 1.000 de militari a efectivelor americane staţionate în acest stat, care s-ar alătura celor 4.500 de militari americani deja dislocaţi în statele de la graniţa estică a NATO. Acordul stabileşte baza logistică pentru desfăşurarea rapidă a unei divizii de blindate cu 12.000-20.000 de militari în cazul apariţiei unei situaţii de criză sau pentru un exerciţiu major. Un astfel de exerciţiu va avea loc anul viitor (”Defender 2020”). ”Defender 2020”, cel mai mare exerciţiu din ultimii 25 de ani, este planificat de Comandamentul Forţelor Terestre ale SUA, va fi condus de comandantul USAREUR (US Army Europe) şi are ca scop verificarea capacităţii SUA de a desfăşura rapid o divizie pe teritoriul Europei, de a o introduce în operaţie şi de a o susţine logistic şi operaţional. Subsecretarul de stat al Forţelor Terestre ale SUA a afirmat că ”Defender 2020” este o versiune, la scară redusă, a exerciţiilor de tip ”Reforger” din timpul Războiului Rece.

Ce aduce acordul cu Polonia?

Acordul dintre SUA şi Polonia prevede crearea pe teritoriul Poloniei a unei infrastructuri logistice şi administrative care să reprezinte un ”cap de pod” pentru forţele şi mijloacele suplimentare care vor sosi din SUA pe continentul european în cazul unui conflict. Sunt şapte elemente majore pe care SUA promite să le stabilească permanent în Polonia pe cheltuiala statului polonez:

• un comandament înaintat de divizie – acest comandament va stabili relaţii cu partea poloneză, va organiza cursuri de formare, va stabili linii de sprijin logistic şi alte elemente necesare conducerii şi controlului diviziei. Încă nu este stabilit dacă acest comandament va fi complet operaţional sau dacă va putea conduce acţiunile militare numai după completarea efectivelor;

• un grup de sprijin regional, similar celor din Kuwait şi Qatar, care gestionează mişcarea personalului care intră sau iese din componenţa elementelor de dispozitiv americane dislocate în zonă. Aceste structuri poartă numele de RSOI (Reception, Staging, Onward movement & Integration);

• un port aerian de debarcare care, în situaţii de urgenţă, va fi capabil să preia într-un timp foarte scurt un număr mare de militari, tehnică, materiale şi alte elemente necesare ducerii acţiunilor militare;

• o structură de operaţii speciale. Deşi, în ultima perioadă, aceste forţe au fost folosite în lupta antiteroristă din Irak şi Afganistan, în mod tradiţional unităţile de forţe speciale sunt utilizate pentru recunoaşteri şi executarea de misiuni în ”adâncimea dispozitivului inamic”, în mediul terestru, maritim sau aerian;

• o escadrilă de avioane fără pilot (MQ-9 Reaper), care va executa misiuni de tip ISR (Intelligence, Surveillance, & Reconnaissance);

• infrastructura necesară sprijinului unei brigăzi de blindate, a unei brigăzi de aviaţie şi a unui batalion de sprijin;

• un centru de instruire. Singurul Centru Întrunit de Pregătire Multinaţională de pe teritoriul european se află la Grafenwoehr, Germania.

”Poza” de ansamblu

O divizie de blindate are în componenţă: două brigăzi de blindate, o brigadă de aviaţie de luptă, o unitate de atac şi elicoptere de transport şi un batalion de sprijin.

Coroborând datele privind elementele de dispozitiv care vor fi amplasate pe teritoriul Poloniei, constatăm că vom avea o divizie cu toate elementele de dispozitiv: un comandament de divizie în Polonia, o brigadă de blindate (tancuri) în Polonia (care se schimbă periodic), o brigadă de blindate (tancuri) poziţionată în mai multe locaţii din Europa (APS – Army Prepositioned Stock), o brigadă Stryker cu sediul în Germania şi o brigadă de infanterie aeropurtată în Italia.

Unităţile de blindate (tancuri) ar constitui forţa de lovire, brigada Stryker din Germania ar fi folosită pentru apărarea flancurilor şi executarea recunoaşterilor, iar brigada din Italia pentru acţiunile militare din zonele urbane, împădurite sau greu accesibile tehnicii. Unitatea de elicoptere de luptă şi transport ar sprijini unităţile terestre cu foc, logistic, dar şi pentru executarea manevrei pe verticală. Batalionul de sprijin din Polonia ar completa tabloul diviziei pre-poziţionate de SUA în Europa.

Acordul SUA-Polonia nu afectează Actul fondator NATO-Rusia, din 1997. Mai precis, SUA evită şi va evita să îşi asume înfiinţarea unor „baze permanente” pe teritoriul european, folosindu-se de forţe rotaţionale sau de asumarea statelor gazdă a acestor elemente de dispozitiv. Nici noul comandament de divizie nu aduce atingere Actului din 1997, fiind sub nivelul de corp de armată.

Este foarte posibil ca nu toate elementele de dispozitiv să fie pre-poziţionate până la începerea exerciţiului ”Defender 2020”, dar aceste recente evoluţii dovedesc o implicare sporită a SUA în cadrul NATO pentru asigurarea securităţii pe teritoriul european.

Un alt element important luat în calcul de partea americană pentru acest proces este cel legat de infrastructura rutieră şi de cale ferată. Drumurile, podurile şi liniile de cale ferată sunt, în mare parte, îmbătrânite în fostele state membre ale Tratatului de la Varşovia, iar proiectarea lor s-a realizat pe datele tehnicii ruseşti. Numai dacă luăm în calcul diferenţa de tonaj dintre tancurile ruseşti de pe timpul Războiului Rece şi modelul american M1 Abrams, cu varianta sa cea mai avansată M1A2 SEPv3, ne dăm seama că este nevoie de un efort substanţial pentru consolidarea şi refacerea căilor de comunicaţii rutiere şi a lucrărilor de artă de pe traseul acestora. În plus, celelalte baze logistice sunt construite după modelul minimalist rusesc, care nu concordă cu standardele de aprovizionare americane.

Există multe lucruri de făcut, atât pe partea americană, cât şi de cea poloneză, înainte ca Polonia să fie pregătită pentru primirea elementelor de dispozitiv americane, dar acelaşi fenomen s-a întâmplat şi cu Germania de Vest pe timpul Războiului Rece. Pentru că, aşa cum s-a scris anterior în Monitorul Apărării şi Securităţii, ”securitatea costă”.