01 octombrie 2020

„Aceasta este democraţia”. Imperfecţiunea unei dezbateri prezidenţiale americane

Laurenţiu Sfinteş

Nu a fost nici foc de artificii – cum, poate, ar fi dorit candidatul Trump, nici dezbatere despre programe politice şi economice – cum, probabil, ar fi preferat, candidatul Biden. Nu au fost nici atacurile violente directe la persoană (a-ţi face „mincinos” adversarul nu mai este, demult, altceva decât o declaraţie politică), deşi nu au lipsit trimiterile la unii membri ai familiei, la afaceri personale, la calităţile proprii şi la defectele celuilalt. Trump a vorbit mai mult, a gesticulat mult mai mult, a întrerupt infinit mai mult, dar nu a punctat îndeajuns. Biden a fost mai imobil, nu a argumentat întotdeauna la fel de colorat precum preşedintele, dar a rămas stabil şi, când a avut ocazia, a mai şi înapoiat lovituri. Dezbaterea prezidenţială americană televizată din seara zilei de 29 septembrie, organizată în Cleveland, Ohio, a fost una din cele mai incoerente lupte politice de acest tip din ultimele decenii, din politica americană. Cu toate acestea, sau poate chiar din această cauză, dialogul public al celor doi candidaţi la alegerile din 3 noiembrie nu a contribuit prea mult în încercarea de a schimba sau limpezi din opţiunile celor 10 – 15% de votanţi indecişi care mai au aproximativ o lună pentru a alege ce preşedinte îşi doresc. Poate o vor face următoarele dezbateri care urmează în luna octombrie: 15, 22 octombrie – pentru candidaţii la prezidenţiale, 7 octombrie – pentru candidaţii la funcţia de vicepreşedinte.

Sursă foto: Profimedia

Nici dezbaterile electorale nu mai sunt ce au fost

Nici măcar în SUA. Trecute sunt vremurile când o prestaţie bună timp de 90 de minute sau de două ore, te ridica sau te cobora brusc. Cum a fost cu Nixon la dezbaterea din 1960, când sudoarea de pe frunte a produs atâta impresie, sau în 1980, când Reagan l-a dominat pe Carter prin replicile sale scurte.

Nici mediul informaţional nu mai permite asta. Televiziunea nu mai e demult principalul canal de informare, iar faptul că, la anumite momente, beneficiază de un public extrem de larg, doar o aduce la nivelul celorlalte surse de informare.

Social media face ca relaţia candidatului cu alegătorii să fie permanentă, dialogul dintre candidaţi, contrele, loviturile pugilistice să se producă  înainte de o întâlnire faţă în faţă şi să continue mult timp după.

Chiar şi în SUA, întrebările despre utilitatea acestor dezbateri au devenit din ce în ce mai dese, mai ales în contextul în care, începând cu campania electorală din 2016, podiumul de dezbatere a fost înlocuit cel mai adesea cu un spaţiu în care se practică atacurile la persoană, insultele, teatrul improvizat, se afirmă lucruri neverificabile. Dar, aşa cum un cunoscut analist american, Richard M. Perloff,  puncta, cu câteva zile înainte de dezbaterea din 29 septembrie, „aceasta este democraţia. Îşi pune credinţa în suma judecăţilor celor mulţi, mai mult decât în argumentele sofisticate ale celor puţini” / „But that’s democracy. It puts its faith in the aggregated judgments of the many rather than the more sophisticated arguments of the few”.

Dar dezbaterile televizate rămân importante din  alte puncte de vedere:

  • fac parte dintr-o tradiţie electorală veche de câteva decenii, o cutumă de respect pentru un electorat care are nevoie să vadă şi o confruntare directă între cei doi candidaţi. Dezbaterea este, în fapt, „interviul” pentru angajare pe care majoritatea americanilor trebuie să-l treacă înainte de a primi o slujbă. Desigur, „dosarul” contează şi decizia e aproape luată de angajator înainte, dar vederea persoanei, dialogul cu aceasta, dă votul final;
  • pun candidaţii într-o situaţie aproape limită, de luptă, în încercarea de a convinge că au programe mai bune şi că sunt persoanele potrivite pentru a conduce;
  • relevă calităţile, sau defectele, trăsăturile de personalitate, capacitatea de a acţiona sub stres, de a se arăta şi rămâne, în acelaşi timp, „prezidenţial”.

Din acest punct de vedere, cine s-a aşteptat ca prima dezbatere prezidenţială dintre cele trei programate în campania electorală din SUA să schimbe ceva din raporturile, deja destul de clare, dintre opţiunile de vot pentru cei doi candidaţi, preşedintele Donald Trump şi fostul vicepreşedinte Joe Biden, a avut speranţe mult prea mari.

 

Câteva lucruri despre contextul în care a avut loc dezbaterea

Probabil, preşedintele Trump ar fi tratat cu „skip” aceste dezbateri prezidenţiale televizate, cu toată tradiţia din spatele lor, dacă formatul nu ar fi fost considerat avantajos de către echipa sa de campanie, date fiind antecedentele sale media, şi dacă ele nu ar reprezenta una din ultimele sale şanse de a reface diferenţa în opţiunile de vot relevate de sondajele din ultima perioadă.

Distanţa dintre cei doi candidaţi este undeva la 8-9%, în favoarea lui Biden şi ea nu s-a schimbat în ultimele luni. E adevărat că este un sondaj bazat pe votul popular, iar la ultimele alegeri, Trump, deşi a pierdut acest vot, cu aproximativ trei milioane de voturi diferenţă, a câştigat datorită sistemului electoral favorabil, bazat pe colegii electorale. Cele trei milioane au însemnat o diferenţă de 2% în favoarea lui Hillary Clinton. Acum, însă, diferenţa este de patru ori mai mare.

Un alt element este faptul că bătălia electorală între candidaţi se poartă, mai ales,  pentru statele indecise, în jur de zece, care decid învingătorul. Unul fiind chiar Ohio, unde a avut loc această dezbatere. La alegerile trecute, Trump a câştigat aici şi şi-a adjudecat victoria neaşteptată. De această dată, sondajele arată că Biden se află în frunte în majoritatea dintre acestea.

De aceea, echipa lui Trump a apreciat că e nevoie de aceste dezbateri pentru a schimba cursul campaniei. Stilul agresiv de dezbatere al preşedintelui, precum şi aparenta fragilitate a contracandidatului său în schimburile directe de opinii, au fost raţiunile care au dus la acceptul preşedintelui pentru organizarea acestor dezbateri.

Glumiţe” tactice pre-dezbatere. Echipele de campanie ale celor doi candidaţi au folosit celelalte canale de informare pentru a pregăti tactic terenul dezbaterii de televiziune şi pentru a planta câteva mine anti-adversar.

Echipa lui Trump a solicitat astfel verificarea contracandidatului său, Joe Biden, pentru ca acesta să nu aibă asupra sa tehnică de ascultare pe timpul dezbaterii. Cererea sugera că oponentul democrat are nevoie de ajutor extern în confruntarea cu Trump, nefiind prea sigur pe abilităţile sale combative şi pe memoria sa. Desigur, echipa lui Biden a refuzat solicitarea.

Tot dinspre echipa lui Trump a fost insinuată pe reţelele de socializare informaţia că Biden ar fi solicitat două pauze de câte 30 de minute pe timpul celor 90 de minute de dezbatere, pentru „refacerea forţelor”.

Dinspre echipa lui Biden s-a contraatacat prin afirmaţia că „spin doctorii” / consilierii de imagine ai lui Trump ar fi cerut moderatorului dezbaterii, Chris Wallace, să nu se refere niciodată pe timpul acesteia la numărul de decese din cauza COVID-19 (unul din subiectele discutate).

Dosarul „taxelor neplătite”. Cu două zile înaintea dezbaterii, ziarul New York Times a publicat un raport care detalia faptul că, timp de 15 ani, Trump nu a plătit taxe decât în 5 ani, iar pentru 2016 şi 2017, acestea au fost de doar 750 de dolari. Preşedintele a negat, desigur, afirmaţiile publicaţiei, invocând, şi de această dată, plăţi de „milioane”, dar neoferind date concrete datorită unei proceduri de audit în care se află. Detaliile relevate de către New York Times au mai multe consecinţe negative pentru campania lui Trump:

  • chiar motivul folosit de preşedinte pentru nivelul scăzut al taxelor, pierderile mari suferite de companiile sale, demonstrează că nu este afaceristul de succes care s-a prezentat a fi;
  • declaraţiile privind pierderile din afaceri au dus la returnări de fonduri din partea Internal Revenue Service (IRS) / ANAF-ul american, de zeci de milioane de dolari. Aceste declaraţii şi contabilitatea firmelor sunt subiectul unui audit financiar care, dacă se demonstrează că situaţia nu a fost cea prezentată, ar putea avea repercusiuni financiare (banii înapoi) şi chiar penale;
  • în unii ani, taxele sale externe, pentru firmele înregistrate în alte state, au fost mai mari decât cele plătite în SUA;
  • unele sume din bilanţurile sale excedentare, atunci când au fost, au provenit din plăţi şi contribuţii externe, uneori din ţări conduse de lideri autocraţi;
  • sume exorbitante, aproximativ 20% din venituri, au fost plătite pentru consultanţă, uneori chiar şi în familie, Ivanka Trump, fiind şi „consultant” plătit şi înalt funcţionar în aceste companii;
  • menţinerea unei aparenţe de „om de afaceri de succes” a fost realizată şi prin intermediul programului de televiziune de succes „The Apprentice”, care i-a adus venituri de sute de milioane de dolari.

Desigur, situaţia cu neplata taxelor a fost cunoscută şi discutată public şi pe timpul campaniei prezidenţiale anterioare. Atunci a fost receptată majoritar ca o dovadă de „inteligenţă financiară” a candidatului care s-a descurcat în hăţişul sistemului fiscal american. De această dată, cifrele prezentate, mult mai concrete şi mai detaliate, au creat o turnură neplăcută pentru Trump, mai ales cei 750 de dolari taxe pentru un an întreg, o factură pe care un salariat la limita minimă o plăteşte lunar la fiscul american. Pentru alegătorii americani, temele politice mari nu sunt întotdeauna relevante în decizia din cabina de vot. Când e vorba de bani, de taxe şi impozite, situaţia se schimbă. Candidaţii democraţi au sesizat imediat oportunitatea şi au prezentat public propriile taxe plătite statului: Joe Biden – 300.000 de dolari pentru veniturile sale din 2019,  Kamala Harris – 1,19 milioane de dolari taxe pentru cele 3,1 milioane de dolari venituri în acelaşi an. Cu doar câteva ore înainte de dezbaterea televizată.

 

Şi acum despre dezbaterea televizată

Moderatorul, şi doar el, a ales şase subiecte de dezbatere pe care le-a trimis echipelor de campanie ale candidaţilor. Cele şase teme propuse au fost: 1. Bilanţurile politice ale celor doi candidaţi; 2. Curtea Supremă; 3. COVID-19; 4. Economia; 5. Situaţia rasială şi violenţa urbană; 6. Integritatea alegerilor. Ordinea discutării lor urma să fie la latitudinea moderatorului.

Între intenţiile lui Chris Wallace, moderatorul trimis de Fox News pentru această dezbatere, şi realitatea din ringul din Cleveland, Ohio, a fost, însă, o mare distanţă. Cei doi combatanţi au avut obiective diferite, unul, preşedintele Trump, să-şi atragă adversarul într-o luptă corp la corp, celălalt, candidatul Biden, să lupte de la distanţă şi să rămână în luptă, în timp ce moderatorul a trebuit să se ferească, la rândul său, de câteva lovituri prin ricoşeu.

S-a discutat despre Curtea Supremă. Şi despre posibilităţile ca, prin numirea unui nou judecător, Amy Coney Barrett, din „tabăra conservatoare”, să fie posibilă blocarea programului Obamacare, cel atât de contestat de republicani. Şi nu numai de către ei. Ceea ce a permis lui Trump să mute discuţia şi către sănătatea lui Biden şi să facă o trimitere la „medicina socialistă” promovată de acest program. Fostul vicepreşedinte nu a rămas dator şi l-a făcut „clovn” pe preşedinte, luând ca martor moderatorul, după care s-a trecut la o discuţie despre inteligenţa candidaţilor. Cam pe aici a fost discuţia despre justiţie şi sănătate.

Subiectul COVID-19 a fost despre purtarea, sau nu, a măştii. Pentru a demonstra că ştie să respecte regulile, preşedintele a scos o mască pe timpul dezbaterii. A pus-o înapoi în buzunar şi a continuat explicaţiile de ce nu este nevoie să fie purtată tot timpul. „Aşa cum o face adversarul său” a rezultat mai departe. Biden a răspuns că o atitudine mai activă pro-mască ar fi salvat, poate, 100.000 de vieţi după ianuarie 2020. Şi aici s-a extins colateral discuţia către o acuză, de această dată a lui Biden: „Sunteţi cel mai rău preşedinte pe care l-a avut America”. Acuzaţiile au venit o dată cu un alt subiect, al sistemului american de taxare.

Trump a afirmat că taxele deduse au fost permise de sistemul nereformat de Biden. Într-o logică inversă, preşedintele s-a apărat pentru plăţile reduse la fiscul american prin faptul că astfel este făcut acest sistem, iar o parte din vină aparţine lui Biden, care nu l-a reformat în cei 25 de ani cât a fost senator. La acest capitol, atitudinea lui Trump a fost, printre puţinele momente de acest gen, defensivă, nedorind să adâncească un subiect sensibil pentru orice alegător. Poate Biden ar fi obţinut şi mai multe puncte la acest capitol dacă, la rândul său, ar fi demonstrat că înţelege cum funcţionează sistemul fiscal.

Problemele rasiale au fost amestecate cu o discuţie despre organizaţiile de extremă dreapta şi stânga. Deşi se anunţa a fi unul din subiectele decisive, dezbaterea despre situaţia rasială şi violenţa urbană s-a dus în detalii. Trump a pus semnul egal între grupările „White Supremacists”, de extremă dreapta, şi ideologiile „Antifa”, de extremă stânga, încercând legarea candidatului său şi a Partidului Democrat, de acestea din urmă. Trimiterea făcută de Biden că această clasificare a fost realizată chiar de către directorul FBI, Chris Wray, inclusiv în cursul unei audieri în Congres, în luna septembrie, a fost ignorată de către preşedintele Trump, care a insistat că o viitoare alegere a lui Biden va aprinde şi mai  mult spiritele în suburbiile americane.

Schimbările climatice au fost doar o paranteză, cu o referinţă la faptul că acestea, alături de COVID-19, sunt la originea manifestărilor violente care ar putea să apară în continuare în oraşele americane / suburbiile acestora în perioada următoare. În rest, a fost o discuţie despre planuri şi promisiuni, despre efecte economice, cu o linie trasă mai mult spre nevoile economice, de către Trump, sau spre cele ecologice, de către Biden.

A fost evocat sprijinul electoral primit din partea structurilor de forţă, de către preşedintele Trump, blocând astfel discuţia despre revoltele suburbane şi politicile de combatere a acestora. Dezbaterea ar fi putut avea o turnură delicată pentru candidatul Trump dacă Biden şi-ar fi amintit la timp că, la rândul său, este sprijinit de peste 500 de foşti oficiali din domeniul apărării şi securităţii, inclusiv doi foşti consilieri prezidenţiali în Administraţia Trump. Nu a fost să fie.

Preşedintele rus, Vladimir Putin, a fost în dezbatere, fiind invocat de către Biden atunci când şi-a caracterizat oponentul ca fiind „căţeluşul lui Putin”, subliniind diferenţa dintre abordarea concesivă a Administraţiei Trump faţă de acţiunile Rusiei şi cea pe care fostul vicepreşedinte a avut-o, şi o va avea, faţă de preşedintele rus. De această dată, preşedintele Trump ar fi putut răspunde prin nivelul record al sancţiunilor la adresa Rusiei şi lipsa contactelor directe la nivel prezidenţial. Nici aceasta nu a fost să fie, discuţia ducându-se, iarăşi, către aspecte personale. Oricum a fost de remarcat încercarea candidatului democrat de a prelua din stilul agresiv al contracandidatului său.

Discuţia despre integritatea şi recunoaşterea rezultatului alegerilor a rămas neterminată. Preşedintele Trump a continuat să susţină că votul prin poştă permite fraudele, hiperbolizând că „va fi o fraudă cum nu aţi văzut vreodată”. Biden i-a reamintit că inclusiv el, preşedintele, va vota prin poştă, trimiţând plicul în Florida, acolo unde este înregistrat ca votant. De fapt discuţia este despre profilul de alegător al celor care apelează la acest sistem şi care pare a avantaja tabăra democrată.

Dezbaterea s-a încheiat cu o încercare din partea moderatorului de a obţine consimţământul celor doi candidaţi că vor recunoaşte rezultatul alegerilor. A obţinut unul.

 

Majoritatea votanţilor sunt decişi, dezbaterea nu va schimba nimic...

...dar nu este, încă, totul jucat. Urmează alte două dezbateri prezidenţiale şi una a candidaţilor pentru funcţia de vicepreşedinte. Unul din cei mai cunoscuţi moderatori de televiziune americani, Stephen Colbert, afirma, ulterior dezbaterii, că aşteaptă cu speranţe, dezbaterea vicepreşedinţilor, pentru ca, măcar astfel, să aibă parte de ceva coerenţă politică. Nu a fost ceea ce dorea New York Times, o înfruntare de „stiluri şi idei”, nu a fost ceea ce îşi dorea Colbert, probabil nu a fost nici ceea ce a dorit să modereze Chris Wallace.

Dar războaiele electorale nu se mai câştigă prin lupte care încep prin punctarea regulilor de desfăşurare. Imprevizibilul joacă un rol din ce în ce mai mare în obţinerea victoriei. Trump a mizat în 2016 pe sentimentul anti-establishment al electoratului din marile oraşe americane. Pe postura sa de afacerist de succes, de „outsider” în politică, dar şi de „insider” în afaceri. America s-a schimbat dramatic în ultimii ani, iar criza medicală a contribuit şi mai mult la o puternică radicalizare şi polarizare politică şi socială. Sentimentele sunt mai puternice şi deciziile, la fel. Ceea ce are ca rezultat şi o întărire a opţiunilor de vot, la marea majoritate a votanţilor, cu mult timp înainte de ziua votului.

Dar aceasta este doar o teorie. Cu un actor imprevizibil, aşa cum este preşedintele Trump, şi cu o situaţie destul de tensionată, cum se înregistrează în această perioadă în SUA, surprizele nu pot fi excluse. Cu, sau fără  aceste dezbateri. „Aceasta este democraţia”.