25 octombrie 2024

Accident naval în Tulcea. O ambarcaţiune s-a răsturnat, iar un om a murit

Gabriel Pecheanu

Au fost implicate două ambarcaţiuni. Una dintre ele s-a răsturnat. O persoană şi-a pierdut viaţa.

Sursă foto: Mediafax

„În această dimineaţă (vineri dimineaţă - n.r.), în jurul orei 07:40, prin apel la numărul unic de urgenţă 112, dispeceratul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Delta al judeţului Tulcea a fost alertat despre faptul că în dreptul localităţii Partizani, de pe Braţul Sulina, a avut loc un accident naval în care au fost implicate 2 ambarcaţiuni, în una dintre ele fiind 3 persoane, iar în cea de a doua - o singură persoană”, anunţă ISU Tulcea.

La locul evenimentului a fost direcţionat un echipaj din cadrul Detaşamentului Tulcea, cu o ambarcaţiune SAR, un echipaj din cadrul Pichetului de Pompieri Nave Operative Crişan, Căpitănia Tulcea, două echipaje din cadrul Serviciului de Ambulanţă Judeţean şi personal din cadrul Serviciului Judeţean de Poliţie Transporturi Tulcea.

„În urma impactului, una dintre ambarcaţiuni s-a răsturnat, două dintre persoanele implicate reuşind să iasă singure la mal până la sosirea forţelor de intervenţie, iar o a treia persoană fiind scoasă din apă de către conducătorul celei de a doua ambarcaţiuni. Din păcate, echipajele medicale aflate la faţa locului au constatat decesul acesteia.

Toate persoanele implicate în accident au fost preluate de către echipajele de ambulanţă în vederea evaluării”, se arată în finalul comunicatului.