A venit vremea ca România să se bazeze din nou pe armată pentru apărare
Florin JipaConform liderului de la Casa Albă, SUA vor acţiona pe plan extern doar dacă America „devine mai prosperă, mai puternică sau mai sigură”. Donald Trump a dat semnalul că SUA vor acţiona de acum înainte doar în propriul interes şi nu mai sunt jandarmul mondial. Nu a fost nicio declaraţie prin care să întărească unitatea NATO sau fermitatea parteneriatelor strategice. Din contră, a ameninţat că statele aliate care nu vor asigura destui bani pentru apărare nu vor mai fi susţinute şi a ridicat ştacheta la 5 la sută din Produsul Intern Brut. Totodată, a promis că SUA îşi vor retrage o parte din forţele militare din Europa.

Prin astfel de declaraţii, nu doar că nu descurajează un atac al lui Putin asupra Europei, ci chiar îl încurajează. Rusia a demonstrat că sancţiunile nu-i pot opri maşina de război şi şi-a întărit alianţele cu Iranul, Coreea de Nord, Belarusul şi China.
Fără SUA, statele din estul Europei sunt vulnerabile, poate mai puţin Polonia, care a investit masiv în achiziţii militare, şi-a dezvoltat industria de apărare şi şi-a crescut numărul de militari. Nu se tem nici Ungaria, Slovacia şi Turcia, care au păstrat legăturile cu Rusia. Turcia are şi o armată puternică şi şi-a întărit substanţial puterea militară şi baza industrială în ultimii ani.
În aceste condiţii, România se vede izolată, lângă o Bulgarie la fel de slabă şi dezorientată.
Ce ar trebui să facă România în aceste condiţii în care trebuie să se bazeze în principal pe armata sa?
Până acum, politicienii vorbeau de cei trei piloni de apărare ai României: NATO, SUA şi UE. Rar auzeam politicieni să spună că Armata României este principalul mijloc de apărare şi de descurajare al unui atac. Nu făceau acest lucru deoarece aproape 30 de ani nu au acordat nicio atenţie dezvoltării armatei şi au subfinanţat-o, punând în pericol securitatea României.
În ultimii ani, chiar şi cu presiunea războiului de la graniţa noastră, România nu a cheltuit toţi banii rezervaţi apărării, cel mai tragic an fiind 2023, când doar 1,6 la sută din PIB au fost cheltuiţi din cei 2,5 alocaţi.
Cu ultimele declaraţii ale lui Trump, care anunţă tensiuni economice între aliaţii NATO, cu extremismul de dreapta în creştere în Franţa şi Germania, politicienii români sunt forţaţi să-şi îndrepte atenţia asupra Armatei României şi să facă rapid acele schimbări care contează pe termen scurt şi mediu.
O ţară cu apărare puternică trebuie să-şi pregătească popualţia, economia şi teritoriul pentru apărare încă din timp de pace. România stă prost la toate aceste capitole în acest moment.
Toată arhitectura de securitate trebuie modificată şi paşii următori trebuie să urmeze lecţiile învăţate din ultimele războaie din Ucraina şi Orientul Mijlociu.
În primul rând, Armata României încă are o structură asemănătoare cu cea din anii 2000, când ne pregăteam să intrăm în NATO şi ne instruiam pentru războaiele din Irak şi Afganistan, contra unor insurgenţi slab dotaţi şi organizaţi.
A venit vremea să ne pregătim pentru un război la scară largă, teritorial. El este anunţat de câţiva ani de toţi liderii europeni, doar politicienii români au stat cu capul în nisip şi nu au vrut să vadă realitatea şi ameninţările Rusiei.
Structura armatei trebuie să crească. Chiar actualul ministru al Apărării, Angel Tîlvăr, vorbea, în 2023, de necesitatea unei armate de 120.000 de militari, adică aproape o dublare a efectivelor.
Şeful Statului Major al Apărării, generalul Gheorghiţă Vlad, se plângea de lipsa rezerviştilor şi cerea încă de la începutul anului 2024 urgentarea legii rezervistului voluntar, care este blocată de mai mulţi ani de politicieni, fără nicio explicaţie. Un alt program anunţat dar uitat este cel al pregătirii paramilitare în instituţiile de învătământ.
Rusia a pornit invazia în 2022 cu 220.000 militari, dar acum are peste 600.000 pentru a putea păstra liniile frontului şi chiar iniţia ofensive la nivel tactic.
Ucraina, pentru a se apăra, a mobilizat o forţă de aproape 900.000 de militari.
Din experienţa actualelor războaie, vedem că Ucraina, Rusia, dar şi Israelul s-au bazat foarte mult pe trupele de rezervă.
România trebuie să-şi consolideze rezerva, lăsată de izbelişte. Militarii în rezervă nu au beneficiat de niciun antrenament în ultimii zeci de ani într-un cadru tactic, alături de militarii în activitate. Cel mult au fost chemaţi la unitate pentru actualizarea datelor şi participarea la o şedinţă de tragere.
Sunt deja generali în rezervă care au curajul să arate adevăratele riscuri de securitate şi vorbesc deschis de necesitatea revenirii la serviciul militar obligatoriu, suspendat în 2007.
„Suntem extrem de întârziaţi în ceea ce priveşte adoptarea legislaţiei la nevoile de refacere a rezervei Armatei României pe principiile voluntariatului. Legea de pregătire a populaţiei pentru apărare întârzie de aproape trei ani să ajungă în Parlament, ca atare există o orientare politică pe care trebuie să o luăm în considerare în România, care spune că unica soluţie este reintroducerea serviciului militar obligatoriu”, declara, la începutul anului, generalul (r) Virgil Bălăceanu.
Strategii militari din achiziţii trebuie să se concentreze pe armele pe care militarii le vor lua cu ei în tranşee: armament individual, sisteme portabile antitanc şi antiaerian, drone FPV, sisteme antidrone etc. Acestea nu costă mult, dar sunt eficiente pentru a opri o invazie.
Pe lângă creşterea numărului de militari, am văzut că Polonia şi statele baltice pregătesc şi teritoriul pentru apărare şi au început construirea de linii defensive pe toată lungimea graniţelor, în timp ce la noi nu se mişcă nimic.
Forţele Navale nu au nicio navă nouă sau modernizată, dar aşteaptă achiziţii care vor aduce nave noi peste mulţi ani. Ne vor aştepta şi inamicii, sau trebuie până atunci să ne concentrăm pe drone de toate tipurile cum a făcut Ucraina?
Forţele Aeriene cu mult noroc vor avea anul acesta trei escadrile de aeronave F-16 şi trei sisteme de rachete PATRIOT, dar amânarea de ani de zile a sistemelor cu rază mică şi medie lasă un mare gol în apărarea aeriană.
Forţele Terestre sunt baza apărării teritoriului, dar ele nu au elicoptere de atac, nu se bazează pe sprijin suficient de foc, nu au o strategie de folosire a dronelor de la cea mai mică subunitate, sunt în număr mic pentru o graniţă de 650 km cu Ucraina, la care se adaugă 680 km cu Republica Moldova. Programele de înzestrare au întârziat periculos de mult, de peste 10 ani nu reuşim să achiziţionăm o nouă armă de asalt.
Nu este cel mai optimist tablou şi din păcate nu se va face nimic anul acesta. Noul preşedinte va avea la dispoziţie şase luni pentru o nouă strategie de apărare a ţării, însă dacă aceasta va fi copiată din cele vechi şi nu va fi adusa la realităţile momentului, vom risca cu toţii să fim o pradă uşoară pentru viitorii inamici.
