A început exerciţiul Saber Junction 21, în Germania. Participă şi militari români
Florin JipaExerciţiul Saber Junction 21 a început astăzi, în Poligonul Grafenwoehr, din Germania, conform unui anunţ al armatei americane.
Artileriştii au fost primii care au deschis focul. Vor urma marşuri tactice către Poligonul Hohenfels, unde manevrele militare vor continua până pe 24 septembrie.
Saber Junction 21 este condus de comandamentul Armatei a 7-a şi are ca obiectiv verificarea operativităţii Regimentului 2 Cavalerie pentru a executa operaţiuni militare terestre, într-un mediu de luptă întrunit, cu participarea militarilor din alte categorii de forţe şi alte ţări.
La exerciţiu participă aproximativ 4.000 de militari din Bosnia şi Herzegovina, Bulgaria, Ungaria, Italia, Lituania, Moldova, Macedonia de Nord, Polonia, România, Serbia, Ucraina, Regatul Unit şi Statele Unite.