26 decembrie 2020

A devenit sau nu Europa mai solidară şi mai puternică sub „bagheta” Germaniei? – Partea I

Negoiţă Sorin

La 1 iulie 2020, Germania a preluat foarte încrezătoare Preşedinţia Consiliului UE, într-un moment în care impactul negativ al crizei economice generate de pandemia de coronavirus îşi punea amprenta în mod serios asupra întregii Uniuni şi ameninţa cu o accentuare a declinului economic al statelor europene. Aşteptările din partea întregii Comunităţi europene la adresa Germaniei erau foarte mari, mai ales că UE se afla în faţa ultimului semestru din actualul ciclu financiar, iar peste provocările de securitate, care pun la încercare Europa mai mult decât în orice alt moment după 1990, s-au suprapus cele două crize: sanitară şi economică. Acum, aproape de sfârşitul acestor şase luni de leadership european al Berlinului, suntem în măsură să judecăm dacă Germania s-a ridicat la nivelul speranţelor celorlalţi 26 de membri, dar şi să ne dăm seama dacă Europa a devenit sau nu „mai unită şi mai puternică”.

Sursă foto: Profimedia
Germania şi-a propus obiective îndrăzneţe în fruntea Europei

Plecând la drum cu motto-ul „Împreună. Să facem Europa din nou puternică”, Germania, sub conducerea unuia dintre cei mai experimentaţi politicieni din Europa, „cancelarul de criză” Angela Merkel, şi-a stabilit, acum şase luni, priorităţile Preşedinţiei Consiliului UE. Acestea aveau în centrul atenţiei solidaritatea şi coeziunea europeană pentru redresarea şi relansarea economiei statelor europene, puternic afectată de criza declanşată de pandemia de coronavirus, precum şi pentru construcţia unei Europe mai reziliente, care să poată reacţiona oportun la situaţii similare în viitor.

Potrivit liderului german, pandemia de coronavirus „a dezvăluit cât de fragil este proiectul european” şi a demonstrat că statele europene nu pot gestiona în mod individual o criză sanitară, fiind dependente de ţări terţe în furnizarea de servicii şi produse medicale. Totodată, criza economică nu a afectat în egală măsură toate ţările europene, datorită diferenţelor considerabile de natură economică existente între ele. Toate aceste aspecte au făcut-o pe Merkel să afirme că o criză nu poate fi depăşită decât împreună, într-o Europă solidară şi coezivă.

În acest context, mulţi europeni au sperat la o Preşedinţie germană de succes a Consiliului UE şi s-au aşteptat ca Germania, cea mai dezvoltată economie a Europei, să rezolve cel puţin o parte din problemele şi crizele cu care Uniunea s-a confruntat în ultimii ani, dar şi să creeze premisele unui progres comun european în perioada următoare.

Venind în întâmpinarea celor care şi-au exprimat încrederea deplină în leadership-ul german, Angela Merkel a prezentat un program cu şase obiective îndrăzneţe. În primul rând, definitorii pentru Preşedinţia germană au fost depăşirea permanentă a efectelor pandemiei de coronavirus şi redresarea economică. De aceea, nu este surprinzător faptul că perioada în care Germania s-a aflat la cârma Europei a fost denumită sugestiv „Preşedinţia Corona”. Celelate obiective prevăzute în program se refereau la proiecte pe termen lung, care au fost abordate şi dezbătute în politica europeană de mai mulţi ani, dar care au cunoscut o nouă dinamică pe fondul răspândirii pandemiei de coronavirus în tot spaţiul european. Acestea au inclus punerea în aplicare a obiectivelor climatice ambiţioase ale UE (Green Deal), transformarea digitală şi ecologică a economiei, consolidarea dimensiunii sociale şi a coeziunii societale în cadrul UE, consolidarea statului de drept şi, nu în ultimul rând, crearea unei Europe mai puternice, care să realizeze mai mult pe scena internaţională.

Principala ţintă a Preşedinţiei germane în lupta cu pandemia de coronavirus a fost atinsă, dar cu compromisuri

De la începutul preluării Preşedinţiei Consiliului UE, a fost foarte clar că principalul obiectiv urmărit de Germania a fost ajungerea la un acord comun al „celor 27” cu privire la bugetul consolidat UE, care cuprinde cadrul financiar multianual 2021-2027 şi fondul de redresare „Next Generation EU”, în valoare totală de peste 1,8 mii de miliarde Euro. Având la origine o propunere prealabilă franco-germană, preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a prezentat, la jumătatea lunii mai, cel mai generos buget comun european de la înfiinţarea Uniunii, care îşi propunea să limiteze cât mai mult urmările crizei economice generate de pandemia de coronavirus.

Este adevărat că drumul parcurs până la realizarea unui acord final, care a însemnat o perioadă de mai bine de şase luni de negocieri, a fost presărat cu numeroase „piedici”, pe care Germania, în calitatea sa de mediator, a încercat să le depăşească într-o manieră diplomatică. Mai întâi, a existat o discuţie intensă referitoare la valoarea ajutoarelor şi proporţia între subvenţii şi împrumuturi. De o parte a „baricadei” s-au aflat ţările din sudul Europei – Franţa, Spania şi Italia, care s-au pronunţat în favoarea unei proporţii mai mari a subvenţiilor, iar de cealaltă parte ţările din nordul Europei – Suedia, Olanda şi Danemarca, susţinute puternic de Austria, care au fost de părere că subvenţiile sunt prea generoase şi că ajutoarele trebuie acordate în special sub forma creditelor rambursabile.

Odată trecut acest impas (21 iulie), s-a ajuns la propunerea de condiţionare a acordării ajutoarelor în valoare de 750 miliarde Euro de respectarea principiilor statului de drept, cu atingere directă a celor doi „rebeli” ai UE, Ungaria şi Polonia, care, prin limitarea independenţei sistemului judiciar, restricţionarea libertăţii presei, precum şi intensificarea presiunii asupra şcolilor, universităţilor sau instituţiilor culturale, riscă să se îndrepte către un sistem autocratic. Cu excepţia celor două state, toate celelalte 25 de ţări UE, şi în special cele „donatoare”, au fost în favoarea introducerii mecanismului statului de drept în strânsă corelaţie cu distribuţia fondurilor UE.

Plecând de la aceste condiţionări, Varşovia şi Budapesta au blocat constant negocierile pentru adoptarea bugetului comun, premierul ungar Viktor Orban arătând că statul de drept nu are ce căuta la masa negocierilor. Suplimentar, pentru a forţa Varşovia şi Budapesta să cedeze, a fost avansată inclusiv ideea eliminării pachetului de reconstrucţie Corona din bugetul global şi relansarea acestuia fără luarea în calcul a Poloniei şi Ungariei, variantă cunoscută drept „opţiunea nucleară”. De asemenea, chiar dacă Polonia şi Ungaria ar fi continuat blocarea pachetului financiar multianual pentru următorii şapte ani, de 1.074 miliarde Euro, Bruxelles-ul avea un curs de acţiune şi pentru această situaţie şi deja lucra la un buget de urgenţă pentru 2021.

Executivul german a căutat în nenumărate rânduri să aducă la un numitor comun liderii ungar şi polonez cu ceilalţi şefi de stat şi de guvern din ţările membre UE şi a intermediat chiar un acord tripartit „Berlin-Varşovia-Budapesta”. Urmare acestor demersuri, cu o zi înainte de desfăşurarea Summit-ului de la Bruxelles din 10-11 decembrie, Angela Merkel a reuşit să convingă Ungaria şi Polonia să-şi ridice veto-ul asupra pachetului financiar de stimulare a economiilor afectate ale continentului, în schimbul întârzierii procesului de sancţionare, care ar fi putut elimina cele două capitale de la accesul la importantele fonduri de redresare.

Germania a preferat să facă aceste concesii, care au fost acceptate de către toţi ceilalţi membri UE, cu scopul declarat de a permite ca generosul buget de 1,8 mii de miliarde Euro să poată intra în vigoare la 1 ianuarie 2021, dar şi pentru a-şi îndeplini cel mai important obiectiv fixat în urmă cu şase luni pentru Preşedinţia Consiliului UE, care i-ar putea confirma statutul mult râvnit de lider de facto al Europei.

Dacă asupra fondului de redresare s-a ajuns la un acord care ar putea relansa economia europeană, în condiţiile în care nu se întrevede un sfârşit foarte apropiat al pandemiei de coronavirus, există şi alte sectoare în lupta cu Covid-19, care nu au fost la fel de eficiente sau care nu au arătat o implicare hotărâtă a Preşedinţiei germane a Consiliului UE. Astfel, dacă vorbim de măsurile de restricţionare a circulaţiei pe teritoriul Europei sau de modul în care au fost aplicate testele Corona sau carantina în statele membre, se poate constata că Berlinul nu a coordonat întotdeauna aceste măsuri şi nu a acţionat în direcţia impunerii unor criterii comune, fiind lăsate la latitudinea autorităţilor naţionale. Nu a fost o cooperare strânsă cu Centrul European de Prevenire şi Control al Bolilor (ECDC), iar Guvernul federal german nu a pus presiune asupra statelor membre să finanţeze în mod adecvat programul comun de sănătate EU4Health, care va fi iniţiat începând cu următorul an. Există chiar şi unele acuze la adresa Berlinului, care nu s-ar fi implicat suficient în procesul de achiziţie comună de vaccinuri şi medicamente, ci, mai mult, a încheiat propriile contracte cu companiile farmaceutice.

Către o lege europeană privind schimbările climatice

Atenuarea schimbărilor climatice a constituit unul din punctele cheie ale Preşedinţiei germane a Consiliului UE. Prin urmare, pentru a respecta pe deplin responsabilitatea în domeniul politicii climatice, evenimentele şi (video)conferinţele organizate de Guvernul german s-au înscris în nota generală de asigurare a unei preşedinţii neutre din punct de vedere climatic, precum şi pentru compensarea tuturor emisiilor inevitabile de gaze cu efect de seră. Acestea au inclus renunţarea la oferirea de cadouri pentru delegaţiile sosite la evenimente, folosirea pentru catering de alimente regionale şi din comerţul echitabil (1), în principal din plante (vegetale), strategii aprofundate de prevenire a deşeurilor şi standarde stricte de mediu pentru locurile de desfăşurare a evenimentelor. În plus, având în vedere că emisiile de gaze cu efect de seră din timpul evenimentelor şi călătoriilor nu puteau fi reduse la zero, Germania a compensat toate emisiile care nu au putut fi evitate, prin obţinerea de credite de reducere a acestora din proiecte certificate în conformitate cu reglementările ONU din Protocolul de la Kyoto.

De asemenea, UE a făcut la jumătatea lunii decembrie (16) un salt important către o tranziţie verde eficientă şi echitabilă, prin aprobarea acordului politic privind noul Fond pentru tranziţie justă în valoare de 17,5 miliarde Euro, negociat între Preşedinţia germană şi Parlamentul European. Referindu-se la acest aspect, ministrul german pentru afaceri economice şi energie, Peter Altmeier, preciza că „Fondul de tranziţie justă este o afirmare a solidarităţii şi a voinţei noastre politice, ca Uniune, de a aborda împreună schimbările climatice.” Fondul se adresează în special regiunilor care sunt nevoite să elimine treptat producţia şi utilizarea de cărbune, lignit, turbă şi şisturi petroliere sau să îşi transforme industriile de consum intens de carbon, cum este şi cazul României (care va primi 1,94 miliarde Euro din acest fond). De altfel, o parte (7,5 miliarde Euro) din resursele necesare fondului de tranziţie justă vor proveni din cadrul financiar multianual, iar cealaltă parte (10 miliarde Euro) din fondul de redresare „Next Generation EU”.

Această realizare importantă a venit în contextul în care liderii de stat şi de guvern din statele membre au ajuns la un acord istoric, la Summit-ul Consiliului UE din 10-11 decembrie, prin care, în lupta împotriva schimbărilor climatice, s-a aprobat obiectivul de reducere a emisiilor de carbon cu 55% până în 2030. Prin aceasta se dă undă verde Parlamentului European pentru aprobarea legii europene privind schimbările climatice, care stabileşte foaia de parcurs pe termen lung pentru realizarea neutralităţii climatice până în 2050 în toate domeniile strategice, într-un mod în care este echitabil din punct de vedere social şi eficient din punct de vedere al costurilor.

Astfel, chiar dacă Guvernul federal german a fost suspectat de către gruparea ecologistă germană (die Grünen) din Parlamentul European că întârzie un acord referitor la legislaţia europeană privind schimbările climatice, iată că, pe finalul mandatului acestuia la conducerea Europei, a reuşit să negocieze un acord care să permită UE să-şi îndeplinească obligaţia internaţională, care-i revine în temeiul Acordului climatic de la Paris, de a transmite ONU, la timp (până la sfârşitul anului), obiectivele revizuite.

Statul de drept, drepturile omului şi lupta pentru democraţie

Negocierile privind dependenţa alocării fondurilor de redresare de statul de drept au avut ca rezultat compromisul „orchestrat” de Angela Merkel pentru amânarea controalelor privind respectarea principiilor statului de drept, care este considerat de unii eurodeputaţi şi analişti drept pripit şi slab. De altfel, liderul Partidului popular european din Parlamentul European este de părere că declaraţia suplimentară, prin care ceilalţi lideri de stat şi de guvern „le-ar face pe plac” guvernelor polonez şi ungar, nu ar fi „obligatorie din punct de vedere legal” şi, astfel, Parlamentul European nu va avea probleme să voteze mecanismul privind statul de drept. Premierii Orban şi Morawiecki au primit asigurări că, înainte de aplicarea mecanismului, Curtea Europeană de Justiţie se va pronunţa pe acest subiect, ceea ce ar putea dura luni întregi sau chiar ani.

Lucrând pentru o Europă mai deschisă şi mai transparentă, Germania a cerut o mai mare transparenţă încă de la începutul preşedinţiei. Astfel, în iulie, Comitetul Reprezentanţilor permanenţi a adoptat o decizie privind o mai mare transparenţă legislativă în Consiliu şi, pe acestă bază, Preşedinţia germană a publicat numeroase documente ale Consiliului UE, a furnizat informaţii cu privire la activitatea desfăşurată de către organele acestuia şi a creat accesul la reuniunile Consiliului, prin transmisia acestora în format live. Totuşi, Transparency International Germany consideră că, în timp ce Comisia Europeană caută în mod activ apropierea de cetăţenii europeni şi desfăşoară un număr mare de consultări publice, Consiliul UE rămâne în continuare extrem de opac şi îndepărtat de cetăţean.

În ceea ce priveşte transparenţa împotriva fluxurilor financiare ilegitime, pe timpul Preşedinţiei germane a Consiliului UE s-a ajuns la un acord prin care platformele digitale sunt obligate să colecteze informaţii despre utilizatorii care generează venituri pe aceste platforme şi să le raporteze autorităţilor fiscale. Aceasta, în condiţiile în care corupţia, spălarea banilor şi evaziunea fiscală sunt încă omniprezente şi subminează integritatea juridică şi legitimitatea structurilor europene.

Pe de altă parte, Preşedinţia germană a Consiliului UE a fost acuzată de „lipsă de ambiţie” privind găzduirea Conferinţei pentru viitorul Europei („Future of Europe”), un demers politic propus de preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen (potrivit unei idei din 2019 a preşedintelui francez Emmanuel Macron), menit să dea o voce cetăţenilor europeni în privinţa viitorului european. Conferinţa ar fi trebuit să fie lansată în martie, însă pandemia de coronavirus şi neînţelegerile dintre liderii europeni, care nu reuşesc să se pună de acord asupra persoanei care ar trebui să prezideze aceste dezbateri, au amânat constant startarea acestui obiectiv important, care ar trebui finalizat în 2022, pe timpul Preşedinţiei franceze a Consiliului UE.

Pe acelaşi palier, Consiliul UE, Comisia Europeană şi Parlamentul European au convenit asupra unor reglementări pentru instituţia lobby-ului la Bruxelles şi Strasbourg. În acest sens, persoanele care fac lobby vor trebui să respecte un cod de conduită, care le va permite să se înscrie într-un registru de transparenţă, oferind astfel informaţii cu privire la obiectivele şi finanţarea lor. Potrivit ministrului de stat german Michael Roth, acest acord, care va crea „o mai mare democraţie în Europa”, va contribui la „consolidarea încrederii cetăţenilor în Uniunea Europeană”.

Nu în ultimul rând, Consiliul UE, sub conducerea Germaniei, a aprobat concluziile privind Planul de acţiune al UE pentru drepturile omului şi democraţie 2020-2024, care stabileşte, în acest domeniu, nivelul de ambiţie şi priorităţile UE în relaţiile sale cu ţările terţe. Prin acest plan de acţiune, Consiliul UE reafirmă angajamentul puternic al UE de a avansa în continuare valorile universale pentru toţi, în condiţiile în care pandemia Covid-19 în curs şi consecinţele sale socio-economice au avut un impact tot mai negativ asupra drepturilor omului, democraţiei şi statului de drept, adâncind inegalităţile existente şi creşterea presiunii asupra persoanelor aflate în situaţii vulnerabile.

 

(1) Comerţul echitabil: este un parteneriat comercial bazat pe dialog, transparenţă şi respect, care urmăreşte sporirea echităţii în comerţul internaţional. Acest tip de comerţ contribuie la dezvoltarea durabilă, oferind condiţii comerciale mai bune şi apărând drepturile producătorilor şi lucrătorilor marginalizaţi – în special ale celor din ţările în curs de dezvoltare. Organizaţiile de comerţ echitabil, susţinute de consumatori, sunt angajate activ în sprijinirea producătorilor, în creşterea sensibilizării opiniei publice şi în promovarea schimbărilor în regulile şi practicile comerţului internaţional convenţional. https://eur-lex.europa.eu/summary/RO/dv0004

 

NOTĂ: Acest material prezintă modul de îndeplinire doar a unora din obiectivele Preşedinţiei germane a Consiliului UE. Următorul material va relata despre aspectele referitoare la politica externă, de securitate şi apărare a UE, precum şi pentru afirmarea sa pe plan internaţional.