9 aprilie 2019 - alegerile parlamentare din Israel - Războiul celor doi "B”: Benny versus Benyamin

Două săbii într-o singură teacă • Învăţăturile lui Benyamin către rivalul său, Benny • Candidatul Benny Gantz şi temele pentru acasă • Înainte de epilog • Cine va rosti cuvântul magic „Zachiti!” / „Am învins!”

Două săbii într-o singură teacă

Doar cu câteva luni în urmă, drumul lui Benjamin Netanyahu către al cincilea mandat de premier al Israelului părea liber. O victorie în alegeri l-ar fi propulsat către perspectiva de a deveni prim ministrul care s-ar fi aflat cea mai lungă perioadă la putere în cei deja peste 70 de ani de istorie ai statului evreu, depăşindu-l pe fondatorul şi părintele acestuia, David Ben-Gurion.

Provocarea ca acest moment să nu aibă loc a venit, însă, din partea fostului şef al Statului Major al Forţelor de Apărare Israeliene, generalul Benny Gantz, cel care, după penitenţa celor trei ani de interdicţie a activităţilor politice, condiţie impusă foştilor comandanţi militari, era aşteptat să facă acest anunţ, de intrare în cursa electorală, cel puţin pentru a mai colora o campanie care se anunţa gri şi fără surprize.

„Mulţumesc primului ministru Benjamin Netanyahu pentru cei zece ani de serviciu în acest post. De aici continuăm noi” a declarat provocator şi sigur pe discurs fostul general, la începutul campaniei electorale.

Programul său electoral este probabil cel mai puţin detaliat din toată oferta electorală a actualelor alegeri. Pentru că partea dreaptă era deja ocupată nu numai de Likud, al premierului Netanyahu, dar şi de o serie de partide conservatoare şi religioase greu de dislocat, generalul a ales zona de centru, centru – dreapta, mai precis, pentru că o perspectivă de a fi asociat cu stânga în atmosfera politică actuală din Israel este ca un paşaport pe termen lung pentru opoziţie.

Până pe 21 februarie, data termen de înregistrare a partidelor şi coaliţiilor electorale, partidului generalului politician Benny Gantz, Hosen L’Yisrael / Rezilienţă pentru Israel, era cotat la aproximativ 15% din opţiunile electoratului, faţă de cele 25% ale Likud.

Prin anunţarea, la această dată, a coaliţiei Albastru şi Alb (culorile naţionale ale Israelului), formată de partidul lui Gantz cu partidul de centru Yesh Atid / Există un viitor, al fostului ministru de finanţe, Yair Lapid, şi cu partidul Telem / Mişcarea Naţională, fondat de un alt fost şef al armatei israeliene, Moshe Ya'alon, pentru prima dată Likud a trecut în această campanie electorală pe locul secund.

A fost momentul care a declanşat butonul de panică pentru Benyamin Netanyahu, iar o alarmă a sunat strident la cartierul electoral al Likud, atunci  când a urmat, la doar o săptămână distanţă, şi anunţul procurorului general israelian că ministerul public intenţionează punerea sub acuzare pentru corupţie a premierului. Înainte de a deveni prim ministrul cu cea mai lungă perioadă la conducerea guvernului, Netanyahu era primul premier israelian din istorie pus sub acuzaţie, e adevărat într-o formulă preliminară, în timp ce îndeplinea această funcţie.

De la acest moment, campania electorală s-a transformat într-un adevărat război, iar Benny Gantz, fostul şef militar, numit în funcţie chiar de cel pe care intenţionează acum să-l înlocuiască, avea să descopere rapid că sunt arme mult mai sofisticate decât cele cu care s-a instruit şi a luptat şi care au acelaşi efect, de anihilare a adversarului. Sintagma „fără prizonieri” este valabilă şi în politică, iar actualul premier israelian a fost întotdeauna un luptător care a întors de multe ori în favoarea sa circumstanţe potrivnice.

Învăţăturile lui Benyamin către rivalul său, Benny

Cavalerismul nu-şi mai are loc în campaniile electorale contemporane. Nu ajungi la putere arătându-i  adversarului, de fapt, inamicului tău electoral, cărţile pe care le ai. Şi nici nu întorci şi celălalt obraz, când acesta acţionează incorect. Nimeni nu mai face aşa ceva, nici politicienii şi nici cei care îi votează, alegătorii care se identifică, uneori, cu liderul lor, şi îi acceptă orice metodă care îl ajută să învingă. Cum Netanyahu are o decadă mai mult la vârstă şi aproape patru decenii de experienţă politică în plus, campania electorală din Israel s-a transformat într-un Curs intensiv de instruire şi punere în banca lui a unui oponent politic care crede că se poate ajunge din prima încercare pe Strada Balfour, colţ cu Smolenskin, la Beit Rosh HaMemshala  (reşedinţa din Ierusalim a primului ministru israelian).

Prima învăţătură: modelul american funcţionează.

O relaţie, chiar nedocumentată, cu o putere străină, de fapt cu acea putere străină, şi un mic scandal sexual sunt ingrediente care au funcţionat la alegerile din SUA din anul 2016 şi se aplică, până acum cu succes, şi la campania electorală din Israel. La Washington este vorba de Moscova, la Ierusalim este Teheranul. Incidentul a fost provocat de o informaţie strecurată pe surse către presă conform căreia telefonul mobil al lui Benny Gantz ar fi fost accesat ilegal de către o putere străină. Nu a fost foarte clar dacă acea putere străină este Iranul, o anumită parte a presei a spus că da, Shin Bet, agenţia de securitate internă nu a comentat, astfel că da, e clar că Teheranul este la capătul firului.

Premierul Netanyahu a luat distanţă faţă de incident, nu a fost informat, nu ştie, dar consilierii săi media au stropit cu verde, pe toate canalele de comunicare, tabloul electoral al coaliţiei conduse de Gantz. Nu a mai contat că incidentul s-a petrecut la patru ani de la plecarea din funcţia militară, cu mai multe luni înainte de începerea campaniei electorale, iar dezvăluirea a avut loc în circumstanţe şi la un moment când însuşi premierul avea probleme de credibilitate electorală (se anunţase intenţia procurorului general de a-l pune sub acuzare). Şi nici că şeful Shin Bet acţionează direct sub autoritatea primului ministru.

Concluzia a fost că fostul şef al armatei israeliene, cel mai credibil candidat din partea opoziţiei, avea o problemă de securitate. Dar şi o problemă anexă, pentru că presa a întrebat, fără a avea niciun indiciu în acest sens, dacă nu cumva în memoria telefonului era şi ceva compromiţător, adică de natură sexuală. Candidatul Gantz a răspuns că nu era nimic pentru care ar fi putut fi şantajat. Adică!?

Iar pe modelul american, folosit de democraţi, care au încercat să-l demonizeze pe Trump pentru legăturile acestuia, trecute sau presupuse, cu Rusia, aparatul mediatic al Likud a promovat imediat mesajul că nu numai Gantz, dar şi colegul său de coaliţie, Yair Lapid, sunt preferaţii Iranului în această cursă electorală.

A doua învăţătură: alegătorii preferă luptătorii

Iar în politică aceştia nu sunt doar cei care îşi strigă sloganurile şi îşi detaliază programele de guvernare în adunările electorale. Sunt mai ales cei care creează impresia că se simt confortabil în orice situaţie, că nu refuză o provocare, o dezbatere, o postură incomodă. Sunt cei care creează alianţe acolo unde alţii văd doar diferenţe. Sunt cei care au scenarii pregătite în caz că pierd.

Benny Gantz, aflat la început de drum în politică, a debutat cu o abordare considerată „minimalistă”. Apariţii publice puţine, întâlniri media „sigure”. Totul pentru a crea percepţia că e salvatorul ţării, pentru că a apărat-o pe timpul celor două conflicte cu Hamas, din 2012 şi 2014, petrecute în mandatul său de şef al armatei, că el e diferit de Netanyahu, premierul acuzat de corupţie. Însă, atât cariera militară, cât şi apariţiile publice de la începutul campaniei electorale, relevă un personaj cumsecade, de treabă, poate prea de treabă ca să devină prim ministru. Societatea israeliană este deja sub influenţa drogului numit „domnul Securitate”, rolul pe care Netanyahu îl interpretează atât de bine. Ca să lupţi cu aşa ceva e nevoie mai mult decât de apariţii aranjate şi de un trecut militar.

Cum campania electorală a intrat într-o etapă de schimburi violente de acuzaţii, postura candidatului cumsecade, care nu ripostează sau, când o face, adoptă un ton împăciuitor, moderat, nu mai aduce voturi. Gantz a fost permanent în defensivă şi numai scandalul telefonului accesat de către iranieni a reuşit să-l mobilizeze pentru a trece la ofensivă. Dar, neavând antrenamentul şi abrazivitatea celuilalt ”B”, Benjamin, primele rezultate nu sunt încurajatoare.

A treia învăţătură: sprijinul partenerului strategic extern

Aşa cum e nevoie să arăţi că adversarul tău electoral e sprijinit, chiar şi indirect, de acea putere străină, tot astfel mesajul electoral propriu trebuie să fie că principalul partener strategic al ţării te sprijină pe tine. Iar la acest capitol, Netanyahu (fost ambasador al Israelului la ONU) are atât de multe de arătat, iar Gantz (fost ataşat militar la Washington), ca politician, atât de puţine. Contrar percepţiei publice, care cochetează cu opţiunea inversă, SUA pot influenţa decisiv alegerile din Israel, prin poziţia pe care o au faţă de candidaţii la postul de premier, faţă de programul lor electoral. Iar populaţia israeliană este în deplină cunoştinţă de cauză ce înseamnă aceasta.

Astfel că relaţiile directe, personale, dintre preşedintele Trump şi premierul Netanyahu, confirmate prin decizii precum mutarea ambsadei SUA de la Tel Aviv la Ierusalim, poziţia faţă de Iran, anunţul recent privind posibila recunoaştere a anexării de către Israel a Înălţimilor Golan, pot cântări mult în rezultatul acestei campanii electorale. Întrebat recent privind poziţia faţă de potenţiala punere sub acuzare a prim ministrului israelian, preşedintele Trump şi-a arătat direct sprijinul pentru acesta: (Netanyahu, n.n.) „has done a great job as prime minister. … He’s tough, smart, strong” / „a făcut o treabă excelentă ca prim ministru. Este dur, inteligent, puternic”.

Pentru a avea o contragreutate la această relaţie, candidatul Gantz s-a deplasat în SUA, fiind principalul vorbitor la reuniunea anuală a AIPAC / American Israel Public Affairs Committee, o puternică organizaţie a lobby-ului israelian. La momentul în care se scriu aceste rânduri, Gantz e programat cu un discurs pe data de 25 martie, urmat, pe 26, de un discurs al premierului Netanyahu, aflat de această dată în rol secundar. Victoria de imagine pentru Gantz va fi probabil de scurtă durată, pentru că deplasările premierului israelian la Washington se finalizează de fiecare dată şi cu o primire la Casa Albă, la partenerul Trump. Ceea ce Gantz, deocamdată, trebuie să mai aştepte.

A patra învăţătură: dacă eşti de centru, eşti de stânga

Nou sosit în lumea politicii, candidatul Gantz a găsit scena politică deja ocupată solid pe partea de dreapta, cea mai aducătoare de voturi, cu o stângă perdantă, din ce în ce mai firavă şi asociată perceptiv şi cu partidele arabilor israelieni, astfel că centrul era singurul spaţiu din care putea lua voturi. Programul său electoral, cu puţine elemente concrete, s-a adresat alegătorilor dreptei care vor o schimbare după zece ani cu acelaşi prim ministru, dar şi alegătorilor de centru-stânga care ar dori, în sensul în care evoluează astăzi societatea israeliană, politici de dreapta, dar nu implementate de Likud. În prima parte a campaniei electorale, această opţiune a funcţionat. Sub sloganul „There is no more right and left, there is only Israel before everything” / „Nu mai există dreapta sau stânga, există Israel înainte de toate”, Gantz a încercat să ofere o alternativă la politicile conservatoare ale lui Netanyahu, multe având ca rezultat creşterea diviziunilor în societatea israeliană.

Dar când te poziţionezi astfel, trebuie să îmbrăţişezi opţiuni politice de la ambele poluri ale spectrului politic. Ceea ce te face vulnerabil, de asemenea, la critici şi atacuri din ambele direcţii. Pentru premierul Netanyahu, pentru Likud, centrul este undeva la stânga. Pentru candidatul Netanyahu, este numai la stânga. Extrem de disciplinata şi agresiva echipă de campanie a Likud are interzis la folosirea cuvântului „centru” când este vorba de Gantz şi coaliţia Albastru şi Alb. Toate referinţele, comentariile trebuie să inducă mesajul că ei sunt de stânga. La o întâlnire a parlamentarilor Likud cu premierul, unul dintre aceştia a sugerat să se speculeze electoral diferenţele dintre opţiunile de drepta şi de stânga din interiorul coaliţiei adverse. Netanyahu a răspuns instantaneu: „No way! Absolutely not! Don’t even mention the word ‘right.’ Only left, left, left” / „În niciun caz! Nici măcar nu trebuie menţionat cuvântul „dreapta”! Numai stânga, stânga, stânga!”

Candidatul Benny Gantz şi temele pentru acasă

Cu toate tacticile de gherilă politică ale premierului Netanyahu, coaliţia Kahol Lavan / Albastru şi Alb, condusă de Gantz şi Lapid, continuă să fie egală şi, uneori, superioară Likud în periodicele sondaje de opinie. Campania electorală a coaliţiei a fost preluată de echipa lui Lapid, mult mai incisivă şi mai bine pregătită pentru războaiele media. Cu mai mult de două săptămâni până la alegeri, rezultatul e încă imprevizibil pentru că depinde de câteva variabile:

• care va fi primul partid / coaliţie după numărul de voturi (pentru că va fi mandatat să încerce coagularea unei coaliţii parlamentare / guvernamentale. Uneori, adică deseori, primul venit ia totul!);
• câte partide vor trece pragul celor 3,25% din voturi pentru a avea reprezentare în parlament (pentru că aceste partide distribuite în roluri secundare permit realizarea coaliţiilor);
• ce se va mai întâmpla în perioada care a mai rămas din această campanie electorală.

Până atunci, candidatul Gantz (a propos – tatăl său este originar din Sovata, România) va mai parcurge şi rezolva, probabil, câteva din temele pentru acasă:

Tema 1 – Se dă un trecut militar de excepţie, paraşutist, ofiţer de comando,  luptător în nord, în Liban, comandant al campaniilor împotriva Hamas, fost şef al armatei, general locotenent în retragere, dar şi premisa că nu este suficient ca să reuşeşti şi în activităţile civile, de pildă în politică. 11 din cei 20 de şefi ai armatei israeliene de dinaintea sa au încercat, doar 2 au reuşit să devină premieri, Yitzhak Rabin şi Ehud Barak. Soluţia? Termen: 9 aprilie 2019.

Tema 2 – Se dă un premier aflat de 10 ani în această funcţie, căruia uşile la Casa Albă îi sunt permanent deschise, al cărui nume este legat de securitatea actuală a Israelului, care a demonstrat că niciuna din tacticile cu care se câştigă bătăliile politice nu îi este străină, dar şi premisa că se înregistrează o uzură a „mitului Netanyahu”, că alegătorii israelieni ar dori o schimbare, dar vor pe cineva care să le ofere aceleaşi garanţii de securitate. Soluţia? Termen: 9 aprilie 2019.

Tema 3 – Se dă o scenă politică foarte fragmentată în care manevre preelectorale au creat situaţia în care coaliţiile de dreapta sunt posibile să devină majoritare chiar dacă Likud pierde alegerile, cu premisa că, şi câştigând alegerile, coaliţia Albastru şi Alb poate rămâne în opoziţie, nefiind capabilă să strângă cele 61 de mandate necesare guvernării. Soluţia? Termen: 9 aprilie 2019.

Tema 4 post electorală – Se dă o relaţie extrem de critică între Israel şi palestinieni, ajunsă la momentul unei decizii istorice, ceea ce a şi produs intrarea în scenă a echipei de negociatori SUA pentru un nou plan de pace, ce va fi anunţat, probabil, după alegeri. Planul este construit, conform unor surse apropiate negociatorilor, pentru a răspunde mai mult nevoilor de securitate ale Israelului şi celor economice ale palestinienilor, preluând opţiunile sugerate de actualul premier israelian. Premisa este respingerea sa de către partea palestiniană, iar după anunţul cu potenţiala recunoaştere a suveranităţii israeliene asupra Înălţimilor Golan, statele arabe se vor coaliza şi ele împotrivă. Pacea va trebui să mai aştepte. Soluţia? Termen: nedefinit, dar cu cât mai repede cu atât mai bine.

Înainte de epilog

Apariţia, de fapt reapariţia scandalului de corupţie denumit „Submarinul”, în care premierul Netanyahu, exonerat de justiţie (prin acelaşi procuror general care îl acuză în dosarul de corupţie!), este totuşi direct legat de acesta printr-un acord pe care l-ar fi dat producătorului, Germania, fără consultarea factorilor de securitate ai ţării, de a vinde acelaşi tip de echipamente performante şi Egiptului, arată că echipa Gantz – Lapid are şi soluţii la unele probleme. Chiar şi pentru ”B”, de la Benyamin, două scandaluri majore într-o singură campanie electorală se pot dovedi greu de contracarat.

Dar în Israel, poate mai evident ca în alte părţi, gesturi şi evenimente neaşteptate pot schimba rapid cursul unei campanii electorale şi disponibilitatea publicului pentru un candidat sau altul. Iar până pe 9 aprilie este încă timp destul pentru alte atacuri şi contraatacuri, ambuscade media, dezvăluiri şi acuzaţii. Benny şi Benyamin rămân în arenă până la scena finală când unul singur va putea rosti cuvântul magic „Zachiti!” / „Am învins!”.