20 septembrie 2019

Cincizeci de militari ai Forţelor Terestre Române participă la exerciţiul „Scutul de foc 19.2”

Andreea Soare

Cincizeci de militari din Forţele Terestre Române se instruiesc, alături de militari din Republica Moldova şi SUA, în perioada 15 – 20 septembrie, în cadrul exerciţiului „Scutul de foc 19.2”, la Centrul de instruire pentru luptă al Armatei Naţionale a Republicii Moldova – Bulboaca, anunţă reprezentanţii Forţelor Terestre Române.

Sursă foto: Forţele Terestre Române

La această activitate de instruire participă aproximativ 1.000 de militari şi circa 150 de sisteme de artilerie, tehnică de geniu, vehicule de teren, camioane şi aparate de zbor.

„Obiectivul exerciţiului este creşterea interoperabilităţii şi a capacităţii de acţiune întrunită, îmbunătăţirea procesului de coordonare a operaţiilor militare în cadru multinaţional, specific misiunilor de menţinere a păcii, antrenarea în comun cu folosirea aceloraşi tehnici, tactici şi proceduri standard NATO şi dezvoltarea relaţiilor de cooperare militară dintre România şi Republica Moldova, având în vedere interesul comun pentru stabilitatea şi securitatea regională. Conform scenariului, artileriştii execută trageri cu rachete antitanc dirijate, aruncătoare de bombe, tunuri, tunuri-antitanc, tunuri autopropulsate, tunuri-obuziere, tunuri fără recul antitanc, tunuri antiaeriene, aruncătoare de grenade automate”, se precizează în comunicat.

„Armata României este reprezentată de militari din Regimentul 52 Artilerie Mixtă „General Alexandru Tell” şi Brigada 15 Mecanizată „Podu Înalt” (Batalionul 151 Infanterie „Războieni-Lupii Negri”). Artileriştii noştri au executat trageri de luptă cu tunuri-obuziere cal. 122 mm şi cal. 152 mm şi cu aruncătoare cal. 120 mm. Organizatorii exerciţiului au planificat „Ziua Distinşilor Vizitatori” în data de 19 septembrie, avându-i ca invitaţi pe ministrul Apărării din Republica Moldova, Pavel Voicu, şi pe locţiitorul şefului Statului Major al Apărării din România, general-locotenent Daniel Petrescu. Forţele Terestre Române au fost reprezentate de comandantul Regimentului 52 Artilerie Mixtă „General Alexandru Tell”, colonel Sorin Bălan, şi şeful delegaţiei Statului Major al Forţelor Terestre, locotenent-colonel Daniel Gogoescu”, adaugă aceştia.

Exerciţiul anual „Scutul de foc” a început în anul 2015 şi se desfăşoară respectând principiul reciprocităţii, un exerciţiu la Centrul de instruire al Armatei Naţionale a Republicii Moldova – Bulboaca, iar celălalt la Centrul Secundar de instruire pentru luptă al Forţelor Terestre – Smârdan.