27 de ani de la aderarea României la Parteneriatul pentru pace. A fost drumul spre modernizarea armatei, dar a lăsat şi răni adânci personalului disponibilizat

Documentul permitea participarea în comun la operaţiuni de menţinere a păcii şi de rezolvare a situaţiilor de criză, ca şi la exerciţii militare comune.

A fost o oportunitate pentru Armata României să-şi perfecţioneze, prin cooperare, pregătirea de luptă şi să primească asistenţă pentru restructurarea comandamentelor şi unităţilor militare.

A fost primul pas către modernizarea armatei şi pregătirea ţării pentru aderarea la NATO. Şi acum, instituţia militară este cea mai modernă din ţară, singura cu proceduri similare celorlalte ţări, personalul român putând lucra oricând într-o organizaţie internaţională similară.

Pe lângă avantajele evidente, procesul a avut, totuşi, şi o latură dureroasă, rezultată din procesul de reorganizare al armatei care a dus la desfiinţarea a numeroase unităţi militare, foarte mulţi militari fiind disponibilizaţi.

De la o armată ce depăşea 300.000 de militari, România a trebuit să ajungă la 75.000.

Pe militarii disponibilizaţi, instituţiile statului nu au reuşit să-i integreze în economia de piaţă incipientă şi chiar şi acum, la 30 de ani, unele cerinţe, în special cele la o pensie egală cu colegi care au ieşit din sistem mai târziu, nu le sunt îndeplinite integral.