10 septembrie 2020

11 SEPTEMBRIE 2001- MOMENT DE INFLEXIUNE ÎN EVOLUŢIA LUMII

Sergiu Medar

Acum 19 ani, într-o dimineaţă însorită de septembrie s-a schimbat istoria lumii. Majoritatea populaţiei de pe glob, nu auzise, până atunci, de Osama bin Laden, Al Qaeda, de ISIS, de califat, etc. Atacul efectuat de celule teroriste islamiste din SUA asupra celor patru ţinte: World Trade Center 1 şi 2, Pentagonul, la care se adaugă şi avionul de linie căzut în Pennsylvania în urma luptei curajoase a pasagerilor cu echipajul format din terorişti, a luat prin surprindere tot globul. La aflarea veştii, reacţia populaţiei lumii a fost diferită de la ţară la ţară, ea având, totuşi, un numitor comun: era o crimă împotriva umanităţii. De aceea, reacţia oficială a statelor a fost de a acţiona împotriva noului fenomen care se manifesta, în cel mai puternic stat al lumii.

Sursă foto: Profimedia

Era pentru prima dată când SUA erau atacate pe propriul teritoriu de o entitate străină. A fost un atac fără precedent, în istoria terorismului, ca violenţă şi impact. Faptul că a fost atacată, cu asemenea efecte, ţara cu cele mai puternice sisteme de securitate şi de apărare a fost factorul care a îngrijorat guvernele şi întreaga populaţie a planetei.

SUA au invocat imediat art. 5 din Tratatul Atlanticului de Nord de înfiinţare a NATO, cunoscut ca exprimare sintetică  a conceptului apărării colective bazată pe principiul “unul pentru toţi şi toţi pentru unul”. Era pentru prima dată când se invoca şi aproba aplicarea acestui articol, în întreaga istorie a Alianţei Nord Atlantice. În felul acesta, terorismul devenea principala ameninţare la securitatea mondială, fiind subliniat, cu majuscule, în strategiile naţionale de securitate ale statelor. Acest fenomen a devenit ţinta principală a statelor membre NATO şi a altor ţări. Ameninţarea unui atac terorist nuclear sau bacteriologic a devenit preocuparea permanentă a serviciilor de informaţii din întreaga lume.

Violenţa actelor de la 11 septembrie 2001 (9/11) a avut rolul de a face populaţia lumii să devină îngrozită de posibilele consecinţe ale unui alt atac, de acest gen, în orice colţ al planetei. Aceasta a făcut ca cetăţenii, din alte ţări, şi în primul rând cei din SUA, să apeleze la autorităţi pentru găsirea de soluţii. Răspunsul Casei Albe a fost acela al unei mobilizări fără precedent a armatei, a forţelor de ordine publică şi a Comunităţii Naţionale de Informaţii. În SUA s-a înfiinţat Homeland Security Department, pentru coordonarea tuturor acţiunilor  autorităţilor pentru apărarea americanilor faţă de un posibil atac asupra teritoriului naţional.

Începea războiul împotriva terorii aşa cum l-a denumit la acea perioadă, George W. Bush, preşedintele SUA, ţară ce a devenit purtătorul de stindard al acestei lupte. Au participat  structurile militare şi de securitate ale statelor dar şi populaţia lumii, prin modul în care a acceptat restricţiile de securitate impuse de autorităţi. Patriot Act din SUA, aprobat de Congresul SUA la câteva săptămâni după atac,  prin care se impuneau restricţii la limita libertăţilor democratice ale omului, poate fi un exemplu asupra modului în care populaţia Americii a înţeles, într-un moment de maximă tensiune, să accepte această formă de implicare şi control, în care fiecare cetăţean contribuia, practic, la lupta împotriva terorismului. Exemplele SUA au fost urmate şi de alte state, care, în funcţie de nivelul de ameninţare la adresa propriei securităţi, au ales măsurile care se impuneau pe plan intern.

Politica externă a SUA dar şi a celorlalte state ale lumii s-a schimbat profund. Principala misiune a diplomaţiei a devenit mobilizarea statelor pentru lupta globală împotriva terorismului.  Întrucât organizaţia teroristă Al Qaeda era principalul vinovat al atacurilor criminale de la 9/11, George W. Bush a declarat că “războiul împotriva terorii începe cu Al Qaeda, dar nu se termină cu aceasta”. 

A devenit clar pentru toată lumea că este momentul în care NATO trebuie să convingă toate statele din interiorul, dar şi din exteriorul Alianţei, partenerii dar şi adversarii săi, că principiul fundamental al organizaţiei, apărarea colectivă, funcţionează. În acest nou război, în care inamicul era omnidirecţional, cu un mod de manifestare asimetric, s-au angajat, cu mai mult sau mai puţin entuziasm, toate statele membre ale Tratatului Nord Atlantic dar şi state partenere.

Era evident faptul că terorismul trebuie învins la el acasă. Plecând de la faptul că Al Qaeda avea centre de pregătire în Afganistan, la mai puţin de o lună de la 9/11, SUA, au atacat bazele Al Qaeda şi forţele regimului taliban, care le proteja, în această ţară, începând  cea mai lungă campanie militară din istoria sa ce durează de aproximativ 20 de ani. La această campanie au participat şi forţe ale altor state NATO, care au dat testul, politic, de apartenenţă la Alianţă ca şi pe cel, militar, de pregătire de luptă. 

SUA şi-a manifestat rolul de lider mondial, conducând practic forţele participante la acest război. În acelaşi timp a fost pentru prima dată, când, în cadrul structurilor multinaţionale care au acţionat în Afganistan, subunităţi americane au fost subordonate unor unităţi ale altor state membre NATO, cum ar fi Romania.

După alţi doi ani, în martie 2003 SUA au invadat Irakul, înlăturând regimul lui Saddam Hussein şi pe el însuşi. Fără a fi o acţiune tipică de luptă împotriva terorismului, acest război a fost argumentat de faptul că exista suspiciunea că această ţară ar fabrica arme nucleare.

SUA au pierdut în războiul împotriva terorii mii de militari căzuţi în luptă dar şi alte mii traumatizaţi fizic sau psihic iremediabil. Acest tribut, a fost unul dintre motivele pentru care actualii politicieni de la Casa Albă au retras în mare măsură trupele din zonele în care virulenţa terorismului a scăzut.

Războiul împotriva terorii a schimbat modul de acţiune în operaţiile militare cu participarea mai multor state. Au existat numeroase situaţii în care militari din state cu culturi şi regimuri politice diferite au acţionat împreună ca nişte respectaţi camarazi de război. Aceste manifestări au depăşit cu mult nivelul relaţiilor politice dintre state. Soldaţii au dat, nu o dată, lecţii politicienilor despre ceea ce însemnă camaraderia şi prietenia.

A fost un exemplu convingător de solidaritate a popoarelor în momentele grele ale istoriei. Din păcate după aproape 20 de ani această solidaritate fost aproape inexistentă în lupta împotriva unui alt inamic al lumii, pandemia cu COVID-19.

După actul criminal de la 11 septembrie 2001 s-a schimbat viaţa cetăţenilor din întreaga lume. Ţinând cont de modul în care s-a desfăşurat atacul, cele mai mari schimbări au fost efectuate în controlul intrărilor şi ieşirilor de la graniţele fiecărei ţări. Controlul pasagerilor şi bagajelor persoanelor care foloseau porţi aeriene, terestre sau navale a devenit o obişnuinţă care se păstrează şi după 20 de ani de la fatidica dată de 9/11. Graniţele statelor au fost dotate cu echipamente moderne de control. Personalul de la aceste graniţe a fost instruit şi dotat pentru a recunoaşte comportamentul specific al teroriştilor şi înlăturarea acestora încă din această fază.

Având în vedere faptul că atacatorii de la 9/11 erau musulmani, s-a schimbat atitudinea populaţiei americane şi europene, faţă orice musulman şi mai ales, în ceea ce-i priveşte pe arabi. Conform rapoartelor FBI, pe teritoriul SUA, în anul 2001 au fost ucişi 93 iar în anul 2016, 127 de musulmani. În acelaşi timp a crescut curentul antiamerican în statele Orientului Mijlociu. Chiar şi state cu guverne ce susţin politica SUA, la nivelul populaţiei, au o atitudine ostilă faţă de americani.

După preluarea administraţiei de la Casa Albă de către Donald Trump, principiile  politicii externe a SUA s-au schimbat. Noul preşedinte, aflat acum în campanie electorală pentru obţinerea celui de-al doilea mandat, a câştigat alegerile cu sloganul „America First”, acesta însemnând că orice acţiune sau intervenţie internaţională trebuie să aducă un beneficiu SUA, să fie în folosul poporului american şi al aliaţilor săi apropiaţi.

Trump a declarat că SUA nu mai vor să fie considerate ca fiind "jandarmul mondial” şi nu vor mai interveni decât atunci când securitatea sau interesul naţional sunt ameninţate. Statele, consideră liderul de la Casa Albă, trebuie să asigure propria lor securitate sau să plătească atunci când acesta este asigurată de SUA.  Conceptul a dus la un moment de derută în politica externă a tuturor statelor partenere sau adversare, care erau obişnuite, conform antecedentelor, ca SUA să preia conducerea şi responsabilitatea în rezolvarea oricărei ameninţări asupra comunităţii mondiale. Modul în care SUA au abordat pandemia cu coronavirusul SARS CoV-2 dovedeşte că solidaritatea mondială, grupată în jurul leadershipului american din timpul luptei împotriva terorismului a fost afectată.

În anul 2016, când Donald Trump a preluat conducerea Administraţiei SUA, pe lista ameninţărilor la adresa SUA,  terorismul aflat la acea vreme pe primul loc, a fost înlocuit cu competiţia marilor puteri. Urmare a acestei decizii, SUA îşi retrag forţele din Siria şi parţial din Afganistan şi Germania. Acestea sunt parţial retrase pe teritoriul SUA şi parţial redislocate. Pentru cea de a doua decizie, redislocarea parţială a forţelor armate din Germania către statele din estul Europei vine în sprijinul conceptului de competiţie a marilor puteri, referindu-se în acest caz la Rusia, ca mare putere.

Ameninţarea teroristă s-a diminuat, dar ea continuă să existe şi să fie o ameninţare la adresa cetăţeanului. De aceea viaţa nu revenit la normal, dar noul normal nu mai este acelaşi ca înainte de 9/11. Oamenii s-au obişnuit să se alinieze măsurilor anti teroriste şi trăiesc cu ameninţarea teroristă.

Probabil acelaşi lucru se va întâmpla cu ameninţările pandemiei cu COVID-19. Probabil, lumea se va obişnui cu virusul şi va trăi sub această ameninţare ca şi cu terorismul.