05 mai 2018

Summit-ul NATO 2018 - Oportunitatea Romaniei de a-si redefini pozitia in cadrul aliantei

Ştefan Oprea

Adaptarea NATO este în curs de desfăşurare şi consolidare şi va fi pusă în aplicare în continuare de Summit-ul de la Bruxelles din acest an. Alianţa se străduieşte astfel să definească o nouă ecuaţie de securitate bazată pe parametri cantitativi şi calitativi echitabili într-un moment de oportunitate pentru susţinerea obiectivului fundamental de consolidare a legăturii transatlantice şi continuarea asigurării indivizibilităţii securităţii între Statele Unite şi Europa.

Sursă foto: Mediafax

În aceste luni, Cartierul General al NATO şi capitalele ţărilor membre se află într-un intens proces de pregătire a summit-ului. Perioada cuprinde finalizarea propunerilor deja aprobate pe timpul ministerialelor, armonizarea punctelor de vedere pentru susţinerea acestora precum şi adoptarea de noi propuneri, în funcţie de evoluţia situaţiei internaţionale. Recenta reuniune a Consiliului Nord-Atlantic (NAC) în cadrul sesiunii miniştrilor de externe reprezintă un eveniment major în contextul acestor activităţi pregătitoare.

Participarea secretarului de stat Mike Pompeo la aceasta reuniune, la douăsprezece ore după depunerea jurământului în funcţie, a fost remarcată de participanţi ca un semn al angajamentului SUA faţă de NATO şi aliaţii săi, în ciuda confuziei europene cu privire la politica externă a preşedintelui Trump şi la retorica sa „America First”.

Summit-ul NATO se va desfăşura anul acesta la Bruxelles, în perioada 11-12 iulie, într-un mediu de securitate global caracterizat printr-o mare varietate de riscuri şi provocări ce pun sub semnul întrebării ordinea mondială actuală.

Lipsa unui răspuns adecvat din partea comunităţii internaţionale la conflictele şi tensiunile actuale, demonstrează că ne găsim în plin proces de schimbare de putere la nivel mondial şi că există dificultăţi din ce în ce mai mari în funcţionarea sistemului de consultare global.

Natura diferită a ameninţărilor şi provocărilor la adresa Alianţei precum şi viteza de apariţie fără precedent, chiar dacă se fac simţite în afara zonei Tratatului Atlanticului de Nord, pot afecta securitatea sa, fie direct, fie prin afectarea echilibrului global.

În această perspectivă geopolitică deteriorată, dinamică şi complexă, în care ameninţările se prezintă în domenii, simultan şi din direcţii geografice diferite, aliaţii au recunoscut unanim că, pentru a le face faţă în mod eficient, Alianţa trebuie să se adapteze.

Securitatea europeană este ameninţată de acţiunile destabilizatoare ale Rusiei, care continuă eforturile de consolidare a statutului de mare putere şi a potenţialului său militar, dar şi de instabilitatea din Orientul Mijlociu şi Africa de Nord.

Complementar, exerciţiile militare desfăşurate de Rusia în zonele sale de interes, prin lipsa de transparenţă, reprezintă o modalitate eficientă de a-şi ascunde intenţiile în construirea unui atac surprinzător.

În plus, întrucât zonele maritime vor fi din ce în ce mai contestate în viitor, domeniul va suscita un interes aparte.

Într-un astfel de climat de securitate turbionar, ca şi cum nu ar fi de ajuns, fragilitatea internă a NATO generată de diferenţele de opinie dintre aliaţii de la est şi sud privind direcţia generală a NATO, eforturile diferite în consolidarea sistemelor de apărare ale statelor membre, relaţia dificilă cu Turcia precum şi dependenţa energetică a mai multor ţări europene de resursele energetice ruseşti, constituie o potenţială sursă de disconfort în elaborarea deciziilor.

Cu toate acestea, summit-ul din Ţara Galilor din 2014, de la Varşovia (2016) şi reuniunea şefilor de stat şi de guvern de la Bruxelles (2017), sunt mărturii că procesul de adaptare a NATO este în curs de desfăşurare şi va continua la summit-ul de anul acesta, urmărind să investească în relaţia transatlantică, deoarece Statele Unite rămân indispensabile securităţii europene.

Actualizarea planurilor de contingenţă, stabilirea forţelor cu nivel foarte înalt de pregătire, asigurarea interoperabilităţii forţelor prin instruire şi exerciţii comune bazate  pe scenarii realiste şi, mai ales, stabilirea prezenţei trupelor pe flancul de est al NATO precum şi a unei prezenţe adaptate în regiunea Mării Negre fac ca Alianţa, astăzi, să continue demersurile de flexibilizare a răspunsului la aceste provocări.

Întrucât abordarea NATO - 360° presupune proiecţia forţelor, mobilitate militară, capabilităţi adecvate, precum şi asigurarea stabilităţii prin măsuri de consolidare a prezenţei, este firească şi obligatorie adoptarea conceptului de securitate prin cooperare. În acest sens, cooperarea NATO-UE, prin progresele recente, demonstrează că există calea, disponibilitatea pentru dialog, îmbunătăţire şi evitarea riscului de duplicare şi chiar concurenţă.

Pornind de la premisa că securitatea militară şi politica de destindere nu sunt contradictorii ci complementare, în relaţia cu Rusia, aliaţii vor căuta în continuare soluţii viabile, capabile să combine dialogul cu descurajarea şi apărarea, chiar dacă acest lucru rămâne din ce în ce mai dificil de realizat. Referitor la poziţia NATO faţă de Rusia, secretarul de stat Pompeo declara presei, la sfârşitul sesiunii miniştrilor de externe, că „NATO nu ar trebui să revină la relaţiile cu Rusia până când Moscova nu îşi va schimba în mod clar acţiunile sale şi nu va respecta dreptul internaţional”. În acelaşi timp, a evidenţiat rolul Alianţei, afirmând faptul că „în lumina acţiunilor inacceptabile ale Rusiei, NATO este mai indispensabilă ca niciodată”.

Totodată, NATO îşi va întări profilul acţional maritim pentru a opera forţele sale în zone în care adversarii potenţiali pot încerca să refuze intrarea sau libertatea de mişcare. Din acest punct de vedere, „proiecţia de stabilitate” a NATO în Marea Mediterană este esenţială, iar înfiinţarea unui centru regional pentru zona de sud în cadrul Comandamentul Forţelor Întrunite din Napoli demonstrează acest lucru.

Într-un asemenea context, acţiunile NATO sunt determinate de interesele membrilor săi, funcţie de realităţile geopolitice şi priorităţile naţionale ale fiecărui stat membru.

Congruent acestor realităţi, Jens Stoltenberg, Secretarul General al NATO, a stabilit printre obiectivele principale ale summit-ului, consolidarea legăturii transatlantice, cooperarea cu naţiunile partenere pentru a lupta împotriva terorismului şi intensificarea eforturilor împotriva atacurilor cibernetice şi a ameninţărilor hibride.

În aceste circumstanţe, aliaţii vor aborda în principal domenii precum postura NATO, structura de comandă, capabilităţile, şi parteneriatele.

În ceea ce priveşte postura NATO, discuţiile vor fi direcţionate spre crearea unei organizaţii suple, dinamice, superior pregătită şi dislocabilă. Referitor la capacitatea de dislocare, subiectul a intrat, relativ recent, în dezbateri semnificative urmare a desfăşurării exerciţiului „Zapad 2017” pentru care, statul major general rus  a dispus şi realizat deplasarea personalului şi echipamentelor militare cu nu mai puţin de 4162 de vagoane de cale ferată. Pe această temă, discuţiile vor oferi oportunitatea unei cooperări NATO - UE (ar putea deveni una dintre cele mai semnificative şi mai reuşite domenii ale cooperării viitoare), care să vizeze îmbunătăţirea mobilităţii militare în teatrul european.

De asemenea, lansarea Noii Iniţiative Maritime la Marea Neagră (New Black Sea Maritime Initiative) va prezenta un program maritim regional, demonstrând astfel reconsiderarea domeniului maritim.

Modernizarea structurii de comandă a NATO. Concepută într-o perioadă în care operaţiunile de gestionare a crizelor în afara Alianţei erau principalul obiectiv operaţional, s-a dovedit acum redundantă. Astăzi, când apărarea colectivă şi descurajarea au devenit din nou priorităţi, decizia de a reconfigura structura de comandă indică faptul că NATO se poate adapta schimbărilor prin consolidarea capacităţii sale de apărare colectivă.

Astfel, cu această ocazie, se va aproba înfiinţarea şi locaţia celor două structuri de comandă care să asigure securitatea liniilor maritime de comunicare între America de Nord şi Europa şi cea care să asigure dislocarea şi mobilitatea în timp util a forţelor în spaţiul european. Totodată, se va confirma crearea Centrului de Operaţii Cibernetice la SHAPE (Supreme Headquarters Allied Powers Europe), în scopul integrării capabilităţilor cibernetice în procesul de planificare şi al operaţiunilor NATO la toate nivelurile. De asemenea, acesta va fi utilizat şi pentru coordonarea activităţilor legate de combaterea terorismului din cadrul NATO şi UE în regiunea MENA (Middle East and North Africa region) şi în întreaga Africă.

Revizuirea şi adaptarea procesului de elaborare a deciziilor va constitui un alt subiect al discuţiilor. Tema este generată de riscul de a fi într-un dezavantaj asimetric faţă de adversarii potenţiali, care pot lua decizii strategice mai rapid şi mai eficient, precum şi pentru a accelera procesul decizional al NATO (bazat exclusiv pe consens).

Distribuirea echitabilă a sarcinilor în cadrul Alianţei, în baza unei noi ecuaţii de securitate bazată pe parametri cantitativi şi calitativi obiectiv stabiliţi. În cadrul acestui subiect de dezbateri, naţiunile îşi vor reconfirma angajamentele privind investiţiile necesare în domeniul apărării, toate aceste eforturi conjugate urmărind  îndeplinirea obiectivului fundamental al NATO de a utiliza 2% din PIB pentru cheltuieli militare şi nu în ultimul rând pentru consolidarea legăturii transatlantice.

Privind operaţiile şi participarea la acestea, dezbaterile se vor axa pe continuarea participării, până în anul 2020, la operaţia „Resolute Support Mission” pentru instruirea, consilierea şi asistarea forţelor şi instituţiilor afgane de securitate. Oferta preşedintelui afgan Ashraf Ghani, lansată pe timpul reuniunii NATO a miniştrilor de externe, de a discuta despre pace cu talibanii, a fost considerată de oficialii Alianţei o oportunitate „fără precedent” de a pune capăt conflictului în această ţară insurgentă.

Participarea la viitoarea misiune în Irak va avea ca scop consolidarea capacităţii instituţionale irakiene în domeniul securităţii şi care să protejeze eforturile de reconstrucţie irakiană precum şi să prevină restabilirea Statului Islamic în zonele recent eliberate. În domeniul instruirii şi al ajutorului militar sporit, NATO îşi va concentra atenţia pe constituirea de echipe mobile pentru instruirea forţele irakiene în lupta contra dispozitivelor explozive improvizate (IED), în domeniul medicinii militare precum şi pentru eliminarea urmărilor atacurilor cu bombe.

Cooperarea NATO-UE. În ultima perioadă, complexitatea situaţiei de securitate a determinat statele membre ale ambelor organizaţii să realizeze că problemele îşi pot găsi rezolvarea doar printr-o cooperare firească şi naturală între UE şi NATO. Rezultatele deosebite ale cooperării actuale în domenii precum ameninţările hibride, securitatea informatică, cooperarea operaţională, capacităţile de apărare, industria de apărare, cercetarea în domeniul apărării, exerciţiile militare şi consolidarea capabilităţilor, fac ca acest  tip de cooperare UE - NATO să devină şi mai important.

Pentru a-şi proteja propria securitate şi pentru a se prezenta drept un partener de securitate credibil în Statele Unite, europenii vor trebui să utilizeze în mod optim toate instrumentele pe care cele două organizaţii le au la dispoziţie. Din această perspectivă, cooperarea UE - NATO s-a îmbunătăţit fără îndoială, dar există încă mult de lucru în acest sens.

Unul dintre cele mai mari câştiguri de securitate pentru NATO îl reprezintă colaborarea cu partenerii în domeniul securităţii.

Situaţia actuală şi dispunerea geografică a partenerilor şi contributorilor la operaţiile NATO impun o restructurare a formelor de parteneriat şi mai ales o revigorare a relaţiilor de parteneriat cu NORDEFCO (Nordic Defence Cooperation) precum şi cu Uniunea Africană.

Extinderea relaţiilor şi înfiinţarea unor legături practice care să elimine lacunele în securitatea regională vor contribui la descurajare, într-un context NATO care ar aduce beneficii tuturor părţilor. Parteneriatul NATO pentru oportunităţi sporite a oferit partenerilor o platformă pentru un dialog intensificat în materie de securitate permiţând interoperabilitatea şi extinderea adâncimii strategice potenţiale, fapt pentru care răspunsul alianţei în aproape orice scenariu de criză imaginabil în Europa va beneficia în mod semnificativ de cooperarea cu partenerii Alianţei.

Deşi există suficiente impedimente în acest domeniu, interesul NATO pentru intensificarea cooperării cu partenerii trebuie să rămână prioritar în domeniul operaţional, chiar dacă se impune o precauţie controlată a procesului de extindere a Alianţei. În acest sens există premisele unor discuţii privind posibila invitare a Macedoniei de a se alătura Alianţei la summit-ul din iulie, cu condiţia soluţionării diferendului cu Grecia în legătură cu numele acestei republici. Privind Georgia, este puţin probabil ca discuţiile să aibă aceeaşi dezvoltare, atâta timp cât Rusia deţine o influenţă asupra provinciilor separatiste Abhazia şi Osetia de Sud. De remarcat însă că, în urma întrevederii dintre preşedintele Georgiei, Giorgi Margvelashvili şi secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, acesta din urmă l-a invitat pe preşedintele georgian la summit-ul NATO din acest an. Astfel, Georgia va participa la Summit ca ţară aspirantă şi un partener valoros al Alianţei.

Din nefericire, în ceea ce priveşte Comisia NATO – Ucraina, lucrurile stagnează datorită respingerii de către Budapesta a reuniunii comisiei, ultima dată la nivelul miniştrilor de externe, atitudinea constituind o „presiune” asupra Kievului pentru a schimba legea privind educaţia.

În domeniul diplomaţiei publice, un rol deosebit îl va avea comunicarea strategică adecvată, capabilă să consolideze obligaţiile transatlantice şi să regenereze încrederea societăţilor civile din ţările membre NATO în  valorile şi obiectivele Alianţei, în contextul în care aceştia au nevoie să simtă că apartenenţa la NATO reprezintă un beneficiu tangibil pentru ei, vis-a-vis de eforturile pe care le fac. Având în vedere lipsa de înţelegere publică a mecanismelor de lucru şi a acţiunilor NATO ca organizaţie, se impune ca statele membre, cu sprijinul Alianţei, să amplifice mesajele pentru a reconecta NATO la gama largă de probleme de securitate care preocupă cetăţenii, dincolo de un accent restrâns, numai pe apărare în sens tradiţional.

Prin urmare, este vital ca ţările membre NATO să vorbească cu o singură voce, să stabilească un curs comun şi să-şi păstreze populaţia bine informată.

 

Participarea României la acest summit al NATO îi oferă posibilitatea redefinirii poziţiei atât în ​​NATO, cât şi în Uniunea Europeană.

Spre deosebire de perioada celor patrusprezece ani petrecuţi ca membru deplin al NATO, România se află astăzi într-o poziţie remarcabilă generată, printre altele, de abordarea coerentă a problemelor apărării şi securităţii, dar şi de saltul calitativ al investiţiilor în domeniul apărării. Dacă pană acum, respectul şi încrederea au fost câştigate cu preţul participării cu forţe în teatrele de operaţii şi pentru hotărârea cu care şi-a îndeplinit misiunile, astăzi, situaţia s-a schimbat fundamental.

Evenimentele recente din Ucraina au determinat NATO să ţină cont de importanţa strategică sporită a Mării Negre şi de rolul României ca actor principal şi diplomatic în regiune. Astfel, România a devenit una din ultimele piese ale acestui puzzle de securitate, având rolul de a închide linia de apărare întinsă de-a lungul graniţelor estice ale Alianţei.

Beneficiind de recunoaşterea eforturilor, determinării şi modului în care a acţionat în teatrele de operaţii, a hotărârii politice de finalizare a angajamentelor operaţionale în cadrul Alianţei, România şi-a câştigat stima şi admiraţia dar mai ales recunoaşterea în rândul membrilor Alianţei.

Constituirea Centrului de Excelenţă HUMINT (Human Intelligence), înfiinţarea Modulului Dislocabil de Comunicaţii şi Informatică al NATO (NATO CIS Module – DCM “E”), participarea la Capabilitatea NATO de transport aerian (Strategic Airlift Capability, Papa - Ungaria), etc., au reprezentat începutul unei altfel de abordări privind înţelegerea rolului României în cadrul Alianţei.

Recenta decizie de alocare a 2% din PIB pentru cheltuieli de apărare şi, din aceştia, peste 30% pentru înzestrare, precum şi investiţiile în achiziţia, în diferite stadii de realizare, a avioanelor multirol F-16 Fighting Falcon, a Sistemului de apărare anti-rachetă Patriot, a sistemelor de rachete sol-aer cu bătaie mare, a corvetelor multifuncţionale la pachet cu modernizarea fregatelor, a elicopterelor de luptă şi transport, a Sistemului de rachete de artilerie cu înaltă mobilitate (HIMARS), a Sistemului C4I (Command, Control, Communications, Computers, and Intelligence) cu capacităţi de integrare ISTAR (Intelligence Surveillance Target Acquisition and Reconnaissance), a vehiculului de lupta blindat PIRANHA V şi a altor tipuri de echipamente, demonstrează fermitatea României de a-şi consolida sistemul naţional de apărare, concomitent cu realizarea interoperabilităţii cu forţele aliate. Mai mult decât atât, condiţionarea acestora de constituirea de parteneriate cu industria naţională de apărare demonstrează anvergura, dar şi seriozitatea abordării acestor proiecte în interes naţional.

Ca şi Polonia, Romania s-a remarcat prin iniţiativele pe care le-a înaintat şi aprobat în NATO (plan de contingenţă, înfiinţarea NFIU (NATO Force Integration Unit), MND-SE HQ (Multinational Division Southeast), MNBDE-SE (Multinational Brigade Southeast), afilierea la Framework Nation Concept, etc.), culminând cu cele două iniţiative regionale menite să-şi consolideze poziţiile atât în ​​NATO cât şi în UE (Bucharest Nine - B9 şi Three Seas Initiative - 3SI). În acelaşi context, din perspectivă diferită dar complementară, România contribuie la promovarea valorilor Alianţei în cele două regiuni situate în vecinătatea sa apropiată, Balcanii de Vest şi zona extinsă a Mării Negre.

Toate acestea pot reprezenta argumente pentru ca Romania să se manifeste pe timpul summit-ului, din acest an, ca aliat apt să contribuie la menţinerea unei viziuni şi înţelegeri comune asupra riscurilor strategice cu care se confruntă Europa de sud-est.

Voi enumera în continuare doar două subiecte care ar putea fi abordate pe timpul Summit-ului NATO, pentru a demonstra dorinţa noastră de a ne implica în problemele majore ale Alianţei.

Revigorarea sprijinului logistic al NATO, atrofiat pe timpul războiului rece şi avansarea de propuneri concrete pentru crearea în cadrul NFIU a unei Structuri de coordonare a mişcării ca o extensie a viitorului Centru de comandă logistic al NATO. De asemenea, în relaţie cu această structură de comandă logistică, avansarea de idei în sprijinul procesului de planificare privind constituirea unor coridoare de transport rutier şi CF pe direcţia Vest-Est şi Nord-Sud (Baltica - M. Neagră) şi a unui coridor de transport fluvial pe Dunăre pană la Constanţa poate aduce mari avantaje socio-economice la nivel naţional.

Posibila lansare pe timpul summit-ului a Noii Iniţiative Maritime la Marea Neagră (un program maritim regional sprijinit de Statele Unite) condus de o „naţiune-cadru” pentru statele riverane, ar putea capacita atenţia României în sensul reconsiderării domeniului maritim prin instruire, exerciţii şi programe de modernizări ale forţelor navale  în colaborare cu Comandamentul European al S.U.A.

Prin urmare, consider că acordarea unei atenţii deosebite acestui moment de oportunitate va crea condiţiile continuării efortului pentru a atinge obiectivele propuse şi va consolida poziţia României în NATO, UE şi în plan regional ca un actor dominant, strategic şi diplomatic, cu un rol determinant în aceasta ecuaţie de securitate pe flancul de est al Alianţei şi de sud-est european.