16 aprilie 2018

Ministrul olandez de Externe: ONU trebuie să obţină un armistiţiu în Siria

Teodora Marinescu

Consiliul de securitate al Naţiunilor Unite trebuie să pună presiune în continuare pentru a convinge părţile angajate în conflictul din Siria să ajungă la un armistiţiu, a declarat luni ministrul olandez de Externe, Stef Blok, relatează site-ul agenţiei Reuters.

"Trebuie să insistăm în continuare pentru a obţine un armistiţiu şi acces al ajutorului umanitar prin Consiliul Securitate, şi ulterior să implementăm un proces pentru pace", a declarat Blok, înainte de o reuniune a miniştrilor de Externe ai statelor UE, la Luxemburg.

"Singura soluţie este implementarea unui proces de pace prin Consiliul de Securitate al ONU", a adăugat Blok.

O coaliţie formată din SUA, Marea Britanie şi Franţa a lansat, sâmbătă dimineaţă (ora 4.00 în România), un atac cu rachete de croazieră în Siria, cu scopul declarat de a sancţiona regimul Bashar al-Assad pentru atacul chimic comis la periferia oraşului Damasc. Anunţul bombardamentului a venit de la preşedintele SUA, Donald Trump, într-o declaraţie de la Casa Albă, în care preciza că a ordonat armatei Statelor Unite lansarea unor "bombardamente punctuale" asupra unor ţinte asociate capabilităţilor de arme chimice ale "dictatorului" Bashar al-Assad. Preşedintele american avertizase încă de miercuri că Statele Unite vor ataca Siria în urma unui atac chimic atribuit Administraţiei Bashar al-Assad. Regimul aflat la conducere în Siria, precum şi Rusia au negat însă orice implicare acuzând că este o înscenare, un pretext pentru o operaţiune militară.