12 mai 2018

Iran versus Israel, conflict la frontieră sau confruntare majoră

Sergiu Medar

Retragerea SUA din acordul nuclear cu Iranul, numit oficial Joint Comprehensive Plan of Action (JCPOA), semnat la 14 iulie 2015 de către cele 5 state membre ale Consiliului de Securitate ONU (SUA, Rusia, China, Marea Britanie si Franţa) la care s-a adăugat şi Germania a provocat o reacţie dură a Iranului. Preşedintele acestei ţări, Hassan Rouhani, a cărui poziţie în Iran a devenit în aceste circumstanţe extrem de şubredă, a atenţionat că SUA va regreta această decizie, subliniind faptul că Iranul s-a achitat de toate obligaţiile. Este evident că decizia lui Donald Trump a fost luată la presiunea lobby-ului israelian din SUA dar şi la presiunea unor cercuri de afaceri din întreaga lume.

Sursă foto: Mediafax
Un argument al lui Rouhani este că riscul de a fi înlăturat de către liderii iranieni fundamentalişti şi extremiştii islamici. Pentru a supravieţui politic, acesta consideră că trebuie să adopte măsuri militare împotriva Israelului.
Aceste acţiuni militare vor putea fi, probabil, în două variante. Prima este aceea de a ataca Israelul de pe teritoriul Siriei, iar cea de a doua este de a efectua atacuri cu rachete de pe teritoriul Iranului.
Atacul asupra nordului Israelului a început. Imediat după ce, pe data de 8 mai la ora 14.00 Donald Trump a declarat că SUA va întreprinde demersuri pentru retragerea din acordul nuclear cu Iranul, Forţele Armate Israeliene au raportat mişcări suspecte de trupe în teritoriile controlate de Hezbollah din Liban şi în sudul Siriei, acolo unde sunt cantonate şi forţe militare iraniene.
Imediat, Israelul a deschis adăposturile de apărare antiaeriană pentru a permite locuitorilor din zonă să se protejeze în eventualitatea unor atacuri cu rachete.
Sisteme antiaeriene israeliene au fost plasate pe înălţimile Golan, pentru a proteja acest teritoriu şi nordul Israelului. S-a ridicat sistemul de alertă la maximum posibil pentru întreaga armată israeliană. A fost mobilizat un număr încă nespecificat de rezervişti. Israelul se află, cu adevărat, în stare de război fiind pregătit să reacţioneze la un eventual atac iranian.
Pe data de 9 mai, la parada militară organizată cu ocazia sărbătoririi Zilei Victoriei la Moscova, a participat şi primul ministru israelian Beniamin Netanyahu. În cursul acestei vizite de 10 ore, au fost abordate şi aspectele legate de noua criză din Orientul Mijlociu şi de posibile atacuri asupra nordului Israelului ce ar putea fi executate de forţe speciale iraniene Al Quds, poziţionate în Siria, ca şi de grupări Hezbollah.
Netanyahu a menţionat în declaraţiile de presă ce au urmat acestei vizite, că Rusia nu se va opune reacţiei Israelului în cazul în care va fi atacat.
În dimineaţa zilei de 10 mai în jurul orei 3 a.m. au fost lansate circa 20 de rachete cu rază scurtă de acţiune asupra unor obiective militare israeliene de pe Înălţimile Golan, confirmând evaluarea militarilor israelieni. Nu au fost raportate victime de partea celor atacaţi.
Riposta israeliană a venit imediat, fiind atacate, conform surselor media israeliene, toate obiectivele iraniene aflate pe teritoriul Siriei. Au fost raportate şi victime din rândul forţelor siriene şi iraniene. Au fost menţionate din partea israeliană informaţii potrivit cărora Iranul a început dizlocarea de echipamente de luptă grele în sudul Siriei.
Acest gen de atacuri ale Iranului vor continua, probabil. Iranul îşi va activa forţele proxy în special grupările Hezbollah atât de pe teritoriul Siriei cât  şi de pe teritoriul Libanului, profitând de faptul că, în urma alegerilor care au avut loc de curând, nu s-a format încă noul guvern. Un atac de acest gen, care nu este lansat de pe teritoriul Iranului nu va putea fi considerat ca fiind o agresiune ce ar duce la un conflict armat major.
Atâta timp cât loviturile israeliene nu vor viza trupele siriene, probabil că Rusia nu se va implica. Dacă însă Israelul va ataca şi obiective siriene, este posibil ca Rusia să ridice capacitatea de apărare antiaeriană atât a sistemelor SA 300 livrate Siriei cât si folosirea de mijloace proprii  de apărare antiaeriană de pe teritoriul Siriei. O asemenea variantă este însă puţin probabilă având în vedere faptul că până în prezent Israelul s-a abţinut să se implice în conflictul din Siria iar, aceasta ar fi o implicare directă împotriva unei părţi aflate în conflict.
Cea de a doua variantă a Iranului  este aceea de a ataca Israelul cu lovituri cu rachete lansate de pe propriul teritoriu. Aceasta s-ar putea constitui însă într-o agresiune majoră ceea ce ar implica o reacţie puternică din partea Israelului şi a aliaţilor sai.
Iranul deţine 4 tipuri de rachete cu care ar putea lovi Israelul Shahab 3 (raza de actiune 810 mile), Gadr-1 (910 mile), Sajjil – 1 (1245 mile) si Musudan (2485 mile). Dacă primele trei tipuri de rachete sunt fabricate in Iran, cel de-al patrulea tip şi cel mai performant este fabricat în Coreea de Nord. 
O asemenea opţiune este însă puţin probabilă. Ea ar putea provoca retragerea şi a statelor europene din acordul nuclear întrucât acestea nu ar putea să accepte o asemenea agresiune. Este discutabilă, în acest caz, chiar şi reacţia Rusiei care-şi va reevalua interesele, având în vedere numărul mare de evrei cu origini ruse din Israel. Chiar şi în ipoteza înlăturării lui Rouhani de către Ayatolahul Khamenei şi preluării puterii de către fundamentaliştii extremişti sprijiniţi de Gardienii Revoluţiei probabilitatea pentru o agresiune la scară largă împotriva Israelului este redusă. Retorica va deveni însă mult mai agresiva.
Retragerea SUA din acordul nuclear creează oportunităţi pentru unele state dar şi dezavantaje pentru altele, dezechilibrând o balanţa şi aşa aflată într-un echilibru instabil.
Rusia, de exemplu, este avantajată prin faptul că această măsură, dacă trendul de creştere a preţului petrolului va continua. În felul acesta Rusia va simţi mai puţin efectele sancţiunilor putând să crească preţul la exportul de petrol si gaze. Poate că acesta este şi motivul pentru care Rusia tace.
Arabia Saudită ar putea fi şi ea avantajată din aceleaşi motive.
În cazul în care, Marea Britanie, Franţa şi Germania nu se vor retrage din acordul nuclear, ar putea continua să importe petrol şi gaze din Iran, renegociind în mod avantajos preţul.
Este un moment al oportunităţilor care va tensiona puternic situaţia din Orientul Mijlociu. Urmărind efectele deciziei sale, Trump a lăsat în una din ultimele sale intervenţii să se înţeleagă că după o perioadă oarecare de timp, (probabil 6 luni), va reanaliza situaţia.